Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş confirmă existenţa unui focar de pestă porcină africană în localitatea Bucovăţ şi anunţă că au fost institute zonele de protecţie şi de prevenţie în jurul acesteia, potrivit Agerpres.
În zona de protecţie sunt cuprinse localităţile Bucovăţ, Bazoşul Nou şi Remetea Mare, iar în zona de supraveghere – Giarmata, Ianova, Izvin, Bazoşul Vechi, Dragşina, Moşniţa Veche, Moşniţa Nouă, Albina, Urseni, Chişoda, Rudicica, zona de est a Timişoarei.
„S-au stabilit şase echipe de medici veterinari care nu au participat la acţiunea din focar, pentru că este interzis, care vor pleca de mâine, iar cu ajutorul Poliţiei din fiecare localitate vor intra în fiecare gospodărie pentru a verifica starea de sănătate a tuturor animalelor, prin examen clinic. Dacă temperatura animalului este peste cea normală, se vor recolta probe de sânge care se vor analiza în laboratorul DSVSA Timiş”, declară, citat de Agerpres, Flavius Nicoară, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş,
DSVSA anunţă că analizează, totodată, şi modalităţile prin care pesta porcină africană putea ajunge în exploataţia de la Bucovăţ, ţinând cont de faptul că proprietarul nu a mai cumpărat animale în ultimul an şi că toţi porcii îi erau crotaliaţi.
Potrivit lui Flavius Nicoară, pesta putea ajunge în fermă fie prin furajele cumpărate pentru hrana animalelor, fie în urma vizitelor în fermă a celor care doreau să cumpere sau să vadă animalele şi care au putut aduce virusul, fie printr-o camionetă cumpărată de la un vânător din localitatea Macea, din judeţul Arad.
Directorul DSVSA Timiş anunţă că ancheta epidemiologică va continua.
Ultimele comentarii