Final de stagiune, de succes, la Teatrul Național din Timișoara

Spectacolul Rambuku, de Jon Fosse, va încheia stagiunea 2016-2017 a Teatrului Naţional Timişoara, selecționat să participe la Festivalul Național de Teatru. O stagiune ale cărei spectacole au fost aplaudate de peste 50.000 de spectatori, o stagiune în care TNT a fost implicat în parteneriate și coproducții internaționale şi în care a găzduit  ediția aniversară a Galei UNITER.

 

Sâmbătă, 15 iulie, de la ora 19, la Sala 2 a Teatrului Național din Timișoara are loc prima reprezentație a spectacolului Rambuku, de Jon Fosse, în regia lui Mihai Măniuțiu. Spectacolul, în premieră națională, închide stagiunea 2016-2017 a Teatrului Național, o stagiune orientată spre topicuri majore ale prezentului, atât la nivel social, cât și la nivel individual.

Cei peste 44.000 de spectatori au participat la cele 202 reprezentații din stagiune 2016-2017, jucate în cele trei spații de joc ale Teatrului – Sala Mare, Sala 2 și Studio „Uțu Strugari”. Lor li s-au adăugat peste 10.000 de spectatori ai spectacolelor din modulul Outdoor al FEST-FDR 2016 și 2017). Spectatorii, spun reprezentanţii TNT, au cercetat alături de artiștii Naționalului timișorean teme cum ar fi ubicuitatea și permanența discriminării și a rasismului în societatea contemporană, au pus în discuție complexitatea relațiilor interumane și mecanismele comunicării, au explorat  multiplele dimensiuni ale spiritului față în față cu istoria și lista poate continua.

Patru premiere au fost scoase la rampă în stagiunea 2016-2017: Controversa de la Valladolid, de Jean-Claude Carrière, în regia lui Radu Jude, Frați de Dave Williams, în regia lui Florin Piersic jr., De ce iubim femeile, după Mircea Cărtărescu, în regia Mihaelei Lichiardopol, și Rambuku, de Jon Fosse, regia Mihai Măniuțiu. 

Parteneriatele și coproducțiile internaționale reprezintă o altă direcție pe care TNT  a dezvoltat-o în stagiunea care tocmai se încheie. În decembrie 2016, publicul a putut viziona spectacolul Copii răi (Sales Gosses), de Mihaela Michailov, o coproducție a TNT și a Théâtre de la Manufacture din Nancy, un spectacol intens, având ca temă violența în școli.

Șase luni mai târziu, TNT a programat mai multe reprezentații cu spectacolul Gypsies, o creație werkgruppe2, un spectacol cu profunde implicații sociale, având la bază o cercetare realizată în Franța, Germania și România. Întregul proiect a fost realizat în coproducție cu Braunschweig Staatstheater, Germania, şi Théâtre de la Manufacture din Nancy, Franța.

Stagiunea 2016-2017 a însemnat, pentru TNT, finalizarea proiectului Say it now!, un parteneriat cu Compania „B. Valiente”, din Oslo, proiect finanțat printr-un grant EEA oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României. Realizatorii proiectului și-au propus să exploreze problemele tinerei generații într-o manieră care îi reprezintă cu adevărat pe protagoniști, căutând să acopere faliile de comunicare atât de adâncite de noile realități.

O altă particularitate a stagiunii 2016-2017 este organizarea a două ediții ale Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești, între 25-30 septembrie 2016, respectiv în perioada 14-25 mai 2017. „Ambele ediții au concentrat direcțiile spectacologiei românești contemporane pe text de teatru românesc, asamblându-le în contextul teatral european al momentului”, spun reprezentanţii TNT.

De asemenea, această stagiune a fost marcată de participarea mai multor spectacole ale TNT la importante festivaluri de teatru: Festivalul Național de Teatru (cu Meteorul, Prin vis și Scene dintr-o căsnicie), Festivalul Internațional de Teatru Sibiu (cu spectacolul Controversa de la Valladolid), la Festivalul de Teatru Tânăr Iași şi la Festivalul de Teatru Clasic Arad (cu Hamlet), și la Festivalul Internațional de Teatru Tânăr Arad (cu spectacolul Vorbește cu mine!).

De asemenea, în urmă cu câteva zile, spectacolul Rambuku a fost selecționat să participe la Festivalul Național de Teatru, programat în luna octombrie a acestui an.

Un alt eveniment deosebit care a avut loc în această stagiune îl reprezintă organizarea la TNT a Galei UNITER. Ediția aniversară a Galei UNITER a marcat și recunoașterea în plan național a valorii Naționalului, precum și a poziției și a rolului său în cultura românească. TNT i-au fost acordate premiul special pentru proiecte inedite și realizări remarcabile, privind realizarea Sălii 2, actrița Irene Flamann Catalina a fost recompensată cu premiul pentru întreaga activitate, iar Mariana Voicu a fost onorată cu premiul pentru întreaga activitate pentru critică și istorie teatrală.

Print Friendly, PDF & Email