Expoziție-eveniment de stampe japoneze, la Muzeul Național de Artă Timișoara

Foto: Muzeul de Artă Timișoara

Aproximativ 150 de stampe japoneze, create de cei mai importanți artiști Ukiyo-e, vor fi expuse timp de trei luni la Muzeul de Artă Timișoara, în cadrul expoziției Celebrities of the Floating World 2022.

 

Cele aproximativ 150 de lucrări care vor fi expuse și la Muzeul de Artă Timișoara provin exclusiv din colecția avocatului George Șerban și sunt create de cei mai importanți artiști Ukiyo-e. „Tehnicile grafice sunt prezentate în plenitudinea lor. Legătura dintre imagine, imaginație, cultura scrisă, tradiție și documentare este surprinsă de liniile fine care țes elegant felul în care realitatea este captată și transmisă în timp”, declară organizatorii.

Expoziția se deschide la Timișoara după un periplu național, anul trecut fiind găzduită de Muzeul Național al Literaturii Române din București și de Muzeul de Artă Brașov. Evenimentul este organizat de Muzeul Național de Artă Timișoara, în colaborare cu Societatea de Avocați „Șerban și Asociații”, Ambasada Japoniei în România, Asociația Culturală „Pictor Octavian Smigelschi” și Consiliul Județean Timiș.

Perioada culturală surprinsă în stampele acestei expoziții este 1603-1868, cunoscută ca Epoca Edo, o perioadă de mare deschidere, amploare artistică, prospețime economică, stabilitate socială și politică din istoria Japoniei. Lucrările fac trimitere directă la marile teme ale culturii japoneze Edo, și anume istorie, teatrul kabuki, bijin-ga, poeții, shunga și peisajul.

Vernisajul expoziţiei Celebrities of the Floating World 2022 va avea loc vineri, 28 ianuarie, ora 14, în Sala Barocă a Muzeului de Artă Timișoara. Alături de discursurile curatorilor Alexandru Chituță și Andreea Foanene, va avea loc un tur ghidat al expoziției, oferit publicului de colecționarul George Șerban. Reprezentanții restaurantului Suppa Bar vor oferi publicului prezent supa tradițională japoneză pentru degustare, iar librăria Cărturești va expune o selecție de cărți și produse nipone menite să îmbogățească experiența vizitatorilor.

Publicul este rugat ca, pe durata vernisajului și a vizitării muzeului, să respecte măsurile de combatere a îmbolnăvirilor covid-19 și regulile de distanțare socială.

Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 28 ianuarie – 22 aprilie şi va fi deschisă de miercuri până duminică, între orele 10-18.

 

Print Friendly, PDF & Email