Să fie simplă coincidenţă ceea ce se întâmplă acum în PNL sau cineva subminează partidul din interior? Fie direct şi asumat, pentru a face jocul PSD şi, implicit, al ALDE. Fie indirect şi involuntar, dintr-un minuscul orgoliu personal.
Un sondaj IMAS indica, în 13 iulie, o prăbuşire în sondaje a PSD şi o creştere a partidelor din Opoziţie. Printre ele, PNL care a ajuns la 29,2% din intențiile de vot – în creștere cu două procente față de luna decembrie 2017 şi ajuns, adică, peste procentul PSD, cotat cu 28,4% intenţie de vot.
Era un moment bun ca, în perspectiva lui 2019 – an cu dublă miză electorală: alegeri europarlamentare şi prezidenţiale –, PNL să-şi definitiveze strategia pentru cele două tururi de scrutin şi să aibă discuţii cu partidele din Opoziţie, pentru a se coaliza împotriva PSD. Pentru că pe cont propriu niciunul nu va învinge PSD, şi e nevoie de acest lucru, pentru că acest partid şi sateliţii săi au devenit o ameninţare la adresa statului de drept şi a democraţiei. PNL, însă, e obligat acum, din interior, să se ocupe de altceva. Ceva care este puţin probabil să folosească partidului, dar se deduce că, deturnând atenţia publică de la problemele grave din ţară şi dând impresia unui partid slab, scindat de orgolii şi dorinţă de putere, va veni mănuşă exact PSD. În loc să-şi canalizeze energia spre proiectele din 2019, care să împingă actuala coaliţie de guvernare spre o poziţie perdantă, conducerea PNL este pusă în defensivă, şi asta, de către oameni din partid şi în faţa oamenilor din partid.
Totuşi, de ce este atacat acum Ludovic Orban de unii liberali? S-au făcut greşeli în PNL, e adevărat. Dar nu primele în partid, nu cele mai mari, în plus, corigibile şi nu atât de grave încât să impună demiterea preşedintelui partidului. Ba sunt câteva puncte bune marcate de PNL sub conducerea lui Ludovic Orban, care ar putea fi fructificate în favoarea partidului şi a unei posibile alianţe politice anti-PSD pe care ar face-o.
Creşterea în sondaje. PNL nu este mai prost condus azi decât a fost în anii trecuţi. Ba, uitându-te la rezultatele sondajelor de opinie, din exterior se vede că e mai bine condus; a crescut cu două procente faţă de decembrie 2017, procente care nu vin, cu siguranţă, dinspre bazinul PSD, nemulţumit de politica lui Liviu Dragnea. Crin Antonescu a pus PNL în poziţie de picaj, prin toxica alianţă cu PSD-ul lui Victor Ponta şi PC-ul lui Dan Voiculescu, dispuse şi la o tentativă de lovitură de stat pentru a ajunge la putere. Alina Gorghiu – care acum îi „cere public”, adică imperativ, lui Ludovic Orban să-i arate proiectele pe care PNL le va pune în practică pentru o viitoare guvernare şi, tot public, îi cere colaborare, în Parlament, şi cu partidul fostului coleg din USL, Victor Ponta – nu a redresat partidul, din contră. Sub mandatul său, PNL a ratat Primăria Capitalei, la localele din iunie 2016. Se întâmpla după scoaterea din joc, în timpul campaniei, a lui Ludovic Orban şi controverstata lui inculpare într-un dosar penal al DNA, în care, doi ani mai târziu, era achitat, după înlocuirea lui cu un promotor al ultranaţionalismului şi anti-occidentalismului, Marian Munteanu, iar apoi pe ultima sută de metri, cu aruncarea în arenă a lui Cătălin Predoiu, care obţinuse 11,18% din voturi. Tot sub mandatul dnei Gorghiu, PNL obţinea, la parlamentarele din decembrie 2016, doar 20,04%.
Politica pro-stat de drept şi pro-Justiţie independentă. PNL nu a fost asmuţit de liderul său în lupte anti-Justiţie, chiar dacă dl Orban a fost, se poate spune, o victimă. A fost cercetat penal, a pierdut şansa de a intra în competiţie pentru Primăria Capitalei şi a avut un serios deficit de imagine publică din cauza inculpării. În aceşti doi ani, de la punerea sub acuzare până la achitarea definitivă, nu a atacat, însă, niciodată Justiţia, nu s-a lamentat în timpul procesului, pozând în victimă politică sau de altă natură, şi nici nu a făcut caz când a fost achitat.
Combatul împotriva PSD. Sub conducerea lui Ludovic Orban, PNL nu a făcut blat cu PSD; poate asta i-a deranjat pe unii, pe nostalgicii USL. În anul constituirii USL, acesta votase împotriva alianţei cu PSD şi a susţinut şi din interiorul partidului sancţionarea derapajelor acestui partid. În plus, şi-a asumat public această coabitare. Într-un interviu realizat cu Ludovi Orban, în mai 2014, întrebându-l dacă PNL îşi reproşează ceva referitor la acea perioadă, a răspuns: „Naivitatea – iar acum nu vorbesc în numele meu personal, ci al PNL – pe care am avut-o când ne-am imaginat că, dacă s-a schimbat generaţia în PSD, s-au schimbat şi moravurile în PSD.”
Şi atunci ce determină ieşirea la rampă, acum, a unor liberali împotriva lui Ludovic Orban?
Exact acum – în perioada în care PSD e în picaj liber, în care ALDE încearcă să pozeze, în mod fals, în voce a raţiunii în această coaliţie guvernamentală iresponsabilă şi în care PNL se află pe un trend ascendent şi cu şanse electorale în 2019 – Ludovic Orban este criticat de unii liberali, majoritatea, foşti susţinători ai USL, pentru direcţia în care se îndreaptă partidul, fără ca vreunul din ei să prezinte soluţii concrete de remediere a problemelor pe care le invocă.
Exact în perioada aceasta, unii cer convocarea Congresului extraordinar, miza fiind înlocuirea lui Ludovic Orban – ales preşedinte al PNL, în iunie 2017, de 40 din cele 47 de filiale ale PNL, în defavoarea lui Cristian Buşoi, susţinut şi de Crin Antonescu, artizan al toxicei USL. Or, dacă eşti politician responsabil, schimbarea conducerii partidului, întrerupându-i mandatul, nu o faci înainte cu câteva luni de un scrutin electoral, ştiind că un eveniment de genul acesta ar canaliza energiile nu spre proiecte politice pentru ţară, ci spre lupte – mai mult sau mai puţin corecte – în interiorul partidului, pentru poziţionare şi influenţă.
Şi tot exact în perioada aceasta, Vasile Blaga, un politician experimentat, a ales să revină în prim-plan, întâlnindu-se (doar) cu membri ai fostului PDL. Această întâlnire nu a transmis un mesaj de unitate a partidului, chiar dacă nu a avut, în aparenţă, conspiraţionist şi în ciuda a ceea ce spunea dl Blaga. Din contră. Nu e clar ce a determinat-o acum. Era explicabilă dacă ar fi succedat sentinţa de achitare în primă instanţă a lui Vasile Blaga, dar aceasta a fost dată în octombrie 2017. Sau dacă ar fi anticipat o iminentă sentinţă definitivă, despre care dl Blaga ar fi avut semnale sau convingerea că îi este favorabilă, dar suntem în plină vacanţă judecătorească. Dacă se dorea, într-adevăr, transmiterea unui mesaj de unitate în PNL, şi de susţinere a actualei conduceri, alta ar fi trebuit să fie abordarea. La discuţii ar fi fost invitat şi Ludovic Orban, şi oameni din PNL, iar declaraţiile în faţa presei ar fi fost făcute în tandem, nu Vasile Blaga şi câţiva foşti pedelişti, pe de o parte, iar apoi, Ludovic Orban, de unul singur, pe de alta.
Să fie simplă coincidenţă ceea ce se întâmplă acum în PNL sau cineva subminează partidul din interior? Fie direct şi asumat, pentru a face jocul PSD şi al ALDE, adică nişte nostalgici au USL. Fie indirect şi involuntar, dintr-un spirit revanşard faţă de Ludovic Orban, de nişte politicieni iresponsabili pentru care minusculul orgoliu personal e mai important decât partidul şi decât proiectele de guvernare.
Articol publicat şi în Puterea a Cincea.
Ultimele comentarii