Într-o vreme considerată de unii „imemorială”, adică în urmă cu vreo cinci-şase ani spiritele se inflamaseră rău la nivel judeţean atunci când se venise cu ideea, percepută ca „năstruşnică” pe atunci, ca Aeroportul Timişoara să treacă în subordinea Consiliului Judeţean. Se venea atunci cu nişte argumente pertinente, dintre care cel mai convingător era cel financiar. Mai precis, nu este niciun secret că Aeroportul Timişoara are în derulare un plan destul de stufos şi costisitor de investiţii, care, acum cinci ani, era comparat cu bugetul anual al Consiliului Judeţean, ajungându-se la concluzia şocantă că, dacă acest plan ar fi transferat „cu arme şi bagaje” în finanţarea C.J.T. ar fi nevoie ca ani buni administraţia judeţeană să nu mai investească în nicio şcoală, niciun drum judeţean, nicio canalizare sau reţea de apă, toţi banii fiind vărsaţi în bugetul de dezvoltare al aeroportului.
Colac peste pupăză se venise tot atunci cu o idee şi mai năstruşnică, ce viza înfiinţarea unei aşa-numite Companii Aeroportuare Banat. Proiectul presupunea subordonarea Aeroportului Timişoara faţă de Aeroportul Arad, aceasta deşi structura timişoreană a fost şi este net superioară cele din Arad, din toate punctele de vedere. Fără să se consulte cu administraţia locală din Timiş, Consiliul Local Arad mergea mai departe cu acest proiect, imaginând, în perspectivă, un aeroport comun, undeva la jumătatea distanţei dintre Timişoara şi Arad, situat, evident, în Arad. În presa locală arădeană chiar s-a şi indicat o locaţie pentru viitorul aeroport regional, în localitatea arădeană Şagu. Noroc că, după scandalul „transjudeţean” de rigoare, s-a renunţat la acest plan extrem de ciudat, sub aspectul investiţiilor necesare şi al utilităţii.
Iată însă că acum, e drept, sub alte auspicii, este relansată teza „regionalizării aeroportuare”, în contextul prezumtivei regionalizări administrative, despre care încă nimeni nu ştie nimic concret, şi în privinţa căreia şi Timişoara s-ar putea să aibă nişte surprize de proporţii, nu neapărat plăcute. Şi, evident, acum este considerată o idee extrem de bună şi trecerea Aeroportului în subordinea administraţiei locale şi judeţene, fiind realizate şi primele demersuri administrative în acest sens. Şi, din nou, este adus „argumentul suprem” al finanţării, ideea vehiculată acum fiind că aeroportul ar putea atrage mult mai uşor fonduri europene, fiind subordonat „regional”. Ipoteza aceasta rămâne să fie confirmată de proiectele viitoare dezvoltate de aeroport. Foarte interesant este însă „consensul” subit la care par să fi ajuns pe această temă Consiliul Judeţean şi Consiliul Local. După ce ani de zile Primăria a afirmat că e cel puţin la fel de interesată ca şi Consiliul Judeţean de preluarea Aeroportului, acum Consiliul Local a adoptat o hotărâre prin care aprobă preluarea Aeroportului de către… Consiliul Judeţean. Demers care li s-a părut cel puţin straniu şi unor consilieri locali. Cum la fel de straniu li s-a părut şi angajamentul „pe cuvânt de onoare” că Primăria va primi şi ea acţiuni la Aeroport, deşi nu se ştie nici când, nici câte, nici dacă. Pentru a drege cumva busuiocul, conducerea Primăriei a susţinut că se aşteaptă să primească „cel puţin” 40% din pachetul de acţiuni la aeroport. Cert este că fără niciun act oficial care să oficializeze acest lucru, totul rămâne la nivel de vorbe. Şi, cumva, alimentează teoriile potrivit cărora regionalizarea face din Consilii Judeţene nişte super-puteri regionale, iar din primării, chiar dacă e vorba de primării municipale mari, cum e Timişoara, nişte „anexe” ale administraţiei judeţene. Rămâne de văzut dacă va fi aşa şi cum vor fi gestionate în acest context inerentele disensiuni care vor apărea în cadrul „indestructibilei” structuri a USL, care, potrivit unor surse interne, cam scârţâie deja şi la nivel local.
Ultimele comentarii