O expunere despre valorile și reperele lumii contemporane și o trecere în revistă a opțiunilor și perspectivelor care li se oferă generațiilor tinere, ce au avut șansa să trăiască un ciclu vital complet în libertate au fost principalele repere ale prelegerii susținute la Timișoara de către publicistul Emil Hurezeanu.

“Numai un străin are ochii norocoși”

În fața unei audiențe eterogene, alcătuită din tineri studenți ai Universității de Medicină și Farmacie, cadre didactice, reprezentanți ai conducerii Universităţii de Medicină şi Farmacie Timişoara, unde a avut loc conferinţa, dar și public venit din afară, cunoscutul fost redactor al secției române a postului de radio “Europa Liberă”, Emil Hurezeanu, a vorbit despre șansele și neșansele care au scris destinul României, oferind chei către posibile perspective de abordare și înțelegere a istoriei trecute și recente a țării noastre.

Dizertația publicistului Emil Hurezeanu a pornit de la o considerație inspirată din titlul unui volum de memorii scris de sinologul german Hellmut Wilhelm care, descriindu-și parcursul carierei diplomatice, desfășurată covârșitor în China, aprecia că realitățile unui loc, filtrate prin ochii unui străin, reprezintă o posibilă cale de acces către o perspectivă obiectivă, ce poate rămâne, altfel, aproape inaccesibilă, în varianta unei abordări subiective. “Numai un străin are ochii norocoși”, a relevat, în context, publicistul Emil Hurezeanu, făcând trimitere la titlul volumului de memorii semnat de Hellmut Wilhelm și referindu-se la perspectiva pe care i-o poate oferi acest gen de percepție, obiectivă, unui străin dăruit cu o zestre comparatistă.

Astfel, se poate observa, a explicat Emil Hurezeanu, aducând subiectul expunerii sale mai aproape de auditori, faptul că Timișoara este un oraș modern, cu un puls occidental mult mai pronunțat decât multe alte orașe ale țării. Iar o parte din meritul de a fi creat o platformă interculturală, a cărei diversitate i-a conturat inclusiv Timișoarei un destin specific, le revine Împărătesei Maria Tereza, al cărei nume îl evocă, de altfel, un cartier din Sibiu, cartierul Terezian, în vreme ce numele unuia dintre cei doi fii ai acesteia, Iosif al II-lea, a fost dat unui cartier timișorean, Iosefin, un cartier cu un nume similar existând în prezent doar la Viena. Toate aceste detalii vorbesc, în opinia oratorului, despre modul în care a evoluat acest spațiu multicultural, plasat sub influențe comune, în vreme ce multe alte detalii evocă felul în care au înțeles să conviețuiască, în același spațiu, numeroase etnii și culte, ale căror biserici – repere, cu importanță egală, ale vieții spirituale a comunității – au făcut din orașele din vestul țării orașe emancipate, ce aparțin Europei Centrale, așa cum sunt, spre exemplu, Timișoara, Oradea, Arad, Zagreb sau Viena.

Mai mult, a remarcat Emil Hurezeanu, elocvent pentru modul în care au fost organizate aceste orașe central-europene este și felul în care s-a structurat centrul Timișoarei, cu zona de loisir cuprinsă între Catedrala Mitropolitană, un spațiu al ortodoxiei, și clădirea Operei Naționale, spațiu frecventat de burghezia bogată (evrei, români , maghiari sau alte naționalități)

În contrast, a relevat Emil Hurezeanu, în sudul României, orașe cum sunt Calafat sau Caracal, păstrează influențe bulgaro-sârbo-turce, în vreme ce o serie de așezări micuțe sud-dunărene evocă, în organizarea lor, un mix de influențe și particularități orientale.

“O formă păguboasă de asistențialism ţine captivă o populație devenită inertă și dependentă de pomenile primite din partea statului”

O serie de particularități și de elemente de specificitate pot fi distinse, a subliniat oratorul, și în ceea ce privește modul în care locuitorii unor astfel de spații, care sunt, în fapt, produsele unor influențe culturale diferite, reacționează la ceea ce publicistul Emil Hurezeanu a numit tendința de “orientalizare forțată”, despre care a opinat că ar fi derivată, în parte, din rațiuni și pricini administrative, ce țin de o anume formă de indolență manifestată de-a lungul timpului.

“Dacă statul întreține și cultivă acest abandon, atunci o dimensiune de pomanagism erupe”, a avertizat Emil Hurezeanu, explicând astfel modul în care ceea ce a numit a fi niște “combinații ideologice împotriva naturii”, care reunesc, în chip paradoxal, sub auspiciile aceleiași pretinse ideologii, exponenți ai unei social-democrații și exponenți ai unui tip de aventurier, fără vreo ideologie anume, izbutesc să țină captivă, în mrejele unei forme păguboase de asistențialism, o populație devenită inertă și dependentă de pomenile primite din partea statului.

Aceasta poate fi însă și rațiunea pentru care o parte din populația activă din punct de vedere politic, descumpănită de propagarea unor astfel de mecanisme, devine, la rândul său, indiferentă ori manifestă o anume formă de pasivitate socială sau chiar de scârbă atunci când vine vorba despre exercitarea unor forme de implicare care depășesc spațiul personal sau cadrul profesional. “România este o țară alcătuită din mai multe alveole ce funcționează foarte bine insular”, a remarcat Emil Hurezeanu, precizând că acesta este motivul pentru care cei care gestionează destinele României trebuie să înțeleagă mai întâi foarte bine aceste particularități ale țării, spre a le putea utiliza în folosul ei, în stabilirea unui viitor parcurs istoric.

“O posibilă direcție de urmat nu ține de exacerbarea naționalismului, după un model similar cu naționalismul francez”

România are și o anume dimensiune geografică, capabilă să contribuie, la rândul său, la configurarea unui anume destin al țării, aceasta însă doar în condițiile în care românii vor înțelege să își reinventeze busola în ce avem noi mai bun”, în sensul unui occidentalism imanent și nu într-o manieră și accepțiune pășunistă, spune Emil Hurezeanu. Acesta a precizat că o posibilă direcție de urmat nu ține de exacerbarea naționalismului, după un model similar cu naționalismul francez, extrem de manifest în acest moment, poziționat cumva în opoziție cu naționalismul german, spațiu cultural în care “resentimentul se manifestă pudic”. “Trebuie să păstrăm cheagul și țesutul nostru”, avertizează Emil Hurezeanu, precizând că particularitățile care, prin însumare, alcătuiesc urzeala noastră națională, trebuie înțelese, ca premise ale unei viitoare deveniri. “Noi suntem victimele istoriei mari”, mai spune acesta, făcând referire la ceea ce a numit “miturile fondatoare” pe care s-a construit istoria românilor și care, în parte, au mizat pe denaturarea deliberată a unor realități istorice, pentru a corespunde unei matrici urzite dintr-un anume gen de așteptări mistificatoare. În acest sens, oratorul a oferit exemple dintr-un volum aparținând lui Hermann Von Keyserling, intitulat O analiză spectrală a Europei. Potrivit descrierilor lui Von Keyserling, care reflectă o perioadă de la mijlocul veacului trecut, rezultă că viața în România era o combinație paradoxală între aparența unei fațade pariziene și realitatea de tablă ruginită, adică o descriere care, potrivit opiniei exprimate de Emil Hurezeanu, funcționează foarte bine pentru înăuntru, cât și pentru înafară. Oamenii pe care Hermann Von Keyserling îi descrie, a mai precizat Emil Hurezeanu, erau bucureștenii eleganți, mulțumiți de viața lor, joviali, frumoși și cu un fel agreabil de a fi, mult asemănător cu cel al italienilor, și despre care autorul remarcă faptul că au un gen de comunicare poetică, anecdotică, evocatoare a acestui gen propriu bizantin, puțin ancorat în sfera concretului, întrucât, consemna Keyserling, românii refuză să vorbească despre realitatea care nu le convine.

Analiza acestui fel de a fi, pe care îl percepe a fi specific românesc, îl face pe Keyserling să noteze, a precizat Emil Hurezeanu, faptul că “românii sunt fericiți și norocoși fără ca ei să știe”. Și aceasta pentru că, în tot acest răstimp în care boema intelectuală a Bucureștilor evolua pe coordonatele unui aparent confort citadin, în România se muncea, însă munceau nemții, evreii, ungurii, țăranii săraci și țiganii.

Istoria românilor oferă însă, a mai subliniat Emil Hurezeanu, numeroase exemple care susțin faptul că europenitatea și modernizarea au fost aduse în România “sub presiunea altora și cu concursul determinant al altora”.

Elementele de diferențiere și de specificitate ale popoarelor – care au constituit, chiar, în perioada reflectată și de cartea lui Von Keyserling, premisele conturării unei anume psihologii a popoarelor, cu conotații vag rasiale, care s-a dovedit ulterior disfuncțional – au fost însă estompate, progresiv, la capătul celui de-al Doilea Război Mondial, prin apariția Uniunii Europene. “Aspirația către mai multă Europă a dus, însă, la o anume omogenizare”, proces care merge însă până la un punct, spune Emil Hurezeanu, potrivit aprecierii căruia fiece proces istoric este însoțit, în timp, și de reversul său.

“Coordonarea intereselor naționale cu cele aleUE şi ale NATO ar putea reprezenta una dintre căile prin care România și-ar putea gestiona eficient propriul destin”

Acesta a explicat, abordându-l dintr-o perspectivă istorică, subiectul dependenței Occidentului de resursele energetice furnizate de Federația Rusă. Reamintind faptul că, de-a lungul timpului, au existat contracte între Rusia și Occident, încă de la începutul modernizării Rusiei ca stat, în urmă cu aproape 300 de ani. Relațiile comerciale, însă, cum sunt cele menite să furnizeze Germaniei gaz rusesc, există de dată mai recentă, adică de aproximativ 70 de ani. Și, a mai precizat Emil Hurezeanu, unul dintre motivele pentru care relația de colaborare comercială între Germania și Rusia este perpetuată, expus chiar de către unul dintre foștii președinți germani, Wolf Koller, ar ține de seriozitatea cu care Rusia a înțeles să își respecte, de-a lungul timpului, contractele comerciale, în contrast cu multe dintre țările europene furnizoare de resurse. Acesta reaminteşte că au existat, însă, în decursul istoriei, forme de satelizare practicate la adresa unor state, care au dovedit, la o analiză retrospectivă, că au funcționat și în beneficiul respectivelor state, pentru că “dacă o zonă este percepută ca o resursă economică, atunci ea nu este distrusă, pentru că resursele nu sunt distruse”. 

De aceea, a opinat Emil Hurezeanu, evaluarea lucidă și obiectivă a contextului geo-politic actual și coordonarea intereselor naționale cu cele ale Uniunii Europene și ale Alianței Nord-Atlantice ar putea reprezenta una dintre căile prin care România și-ar putea gestiona eficient propriul destin. Emil Hurezeanu a avertizat însă că percepția potrivit căreia, în actualul context european, țările s-ar putea conduce pe pilot automat, coordonat exclusiv de la Bruxelles, este una eronată. Acesta este motivul pentru care, spune el, politicienii români trebuie mai întâi de toate să înțeleagă extrem de bine particularitățile statului în fruntea căruia se află și să adopte o strategie eficientă și realistă, care să valorifice atuurile naționale, inclusiv cele legate de poziționarea geografică a țării. Întrucât, atenționează Emil Hurezeanu, “transformarea României într-o cazarmă de avanpost militară americană” trebuie să fie susținută printr-o “umplere de conținut a opțiunii americane”, care s-ar putea concretiza, spre exemplu, prin investiții militare și prin ridicarea vizelor.

Politica prezentului se caracterizează, însă, potrivit aprecierilor lui Emil Hurezeanu, printr-o anume formă de rigiditate, întrucât îi lipsesc, în mare măsură, “plasticitățile tactice”. Cei care conduc destinele României ar trebui, potrivit aprecierilor sale, să aplice modele istorice care s-au dovedit a fi funcționale, multe dintre ele desprinse chiar din studiul istoriei nu foarte îndepărtate a României. “E nevoie de politicieni care știu ce țară au, care știu să îi mulțumească pe cetățeni și să apere diversitatea, fără să forțeze lucrurile”, a opinat Emil Hurezeanu, care a precizat că e necesară consolidarea spiritului coeziv, la nivel național, într-o manieră pragmatică, dar nu forțată, așa cum au înțeles să acționeze exponenții modelului statal centralist, care a alunecat înspre patologie în vremea regimului comunist.

“Trebuie deprinse forme de comunicare departe nevroza serilor televizate”

“Trebuie să fii mereu atent la pulsul unui organism stabilizat”, a apreciat Emil Hurezeanu, vorbind despre actuala structură statală și evocând dezideratele care stau în fața celor care urmează să configureze destinul viitor al României. Lucru posibil, apreciază acesta, doar prin deprinderea unor forme de comunicare eficientă, situate departe de ceea ce a numit a fi “comunicarea specifică nevrozei serilor televizate”, care le-a cultivat românilor o formă de silă pentru politică și pentru politicieni, ce i-au făcut să se adâncească tot mai mult într-o formă de manifestare a unui egoism familial și profesional.

Premisele conturării viitorului stau însă în cunoașterea corectă a istoriei, despre care Emil Hurezeanu a opinat că e absolut necesar să fie una corectă, neviciată și nemistificată, întrucât, apreciază Emil Hurezeanu, “interpretările și aventurile parțiale”, care duc la o percepție eronată și la deprinderea unei anume forme de pedagogie a istoriei, regăsibilă, spre exemplu, în filmele lui Sergiu Nicolaescu, se dovedesc a fi nefaste.

Responsabilitatea pentru creionarea unui microhistory românesc revine, potrivit aprecierii lui Emil Hurezeanu, generației tinere, cea despre care publicistul a opinat că a avut șansa de a trăi un ciclu vital complet în libertate, adică “într-o lume a alegerilor și opțiunilor nelimitate, complet diferită de mediul aseptic, controlat și infinit mai predictibil, însă fals”, pe care generațiile anterioare, ce au trăit și s-au format în perioada regimului comunist, l-au experimentat.

Adesea, “libertatea are ca formă de expresie și de manifestare posomorârea, miserupismul, escapismul sau abandonul”, a mai remarcat Emil Hurezeanu, adăugând însă că, potrivit unui model ciclic deprins din înțelegerea cursului istoriei, această formă de manifestare a dezinteresului civic poate fi urmată de exersarea unor forme de implicare care să decidă cursul viitor al istoriei noastre naționale, ca parte dintr-o istorie mai amplă. Pentru că, a opinat Emil Hurezeanu, numai “libertatea îți asigură mișcarea în propria ta istorie”. Publicistul a mai afirmat în context că tinerilor le revine o obligație vitală, aceea de a medita la realitățile prezente și de a înțelege cursul istoriei naționale, despre care a afirmat că străbate în acest moment “o perioadă de profundă nemulțumire, însă, totuși, calmă”, într-o “insulă funcțională”, care este România, situată în acest moment în vecinătatea imediată a unei zone de conflict.