„Dulapul cu jucării”, Premiul „Peter Jecza” pentru Sculptura anului

Peter Jecza. Foto: Arhivă personală Sorina Jecza

Premiul „Peter Jecza” pentru Sculptura anului, în valoare de 8.000 de euro, i-a fost acordat artistului Florin Magda pentru lucrarea Dulapul cu jucării.

 

Pentru Premiul „Peter Jecza” au concurat 52 de artiști, care au propus în concurs 70 de lucrări. Au fost opt lucrări care au intrat în finala concursului, realizate de artiștii Maria-Mădălina Brîneţ, Maxim Dumitraş, Florin Magda, Marta Mattioli, Cătălin Oancea, Dragan Rajsnic, Marius Riţiu şi Aurel Vlad.

Reunit într-o sesiune finală de selecție, juriul a desemnat drept câștigătoare lucrarea artistului Florin Magda, Dulapul cu jucării, o sculptură realizată în 2023, din oțel inox lustruit. Juriul a mai acordat o mențiune specială, ce constă într-o lucrare a sculptorului Peter Jecza,  atribuită artistului Marius Riţiu, Rockabye, realizată din metal bătut.

Juriul a fost format din specialiști din domeniul sculpturii și al artelor vizuale: arhitecta Celia Ghyka, Andrei Petru Jecza, directorul executiv al Fundației Triade, Ana-Maria Mihăescu, președintrlr Asociației Castel Salbek, criticul de artă Aurelia Mocanu, artistul vizual Ciprian Mureșan, sculptorul Bogdan Rața şi Maria Rus-Bojan, critic de artă şi curator.

Criteriile avute în vedere de către juriu au fost natura convingătoare a proiectului propus şi claritatea intențiilor, a abordărilor unice ale sitului și contextului public (gradul de securitate, relația morfologică cu spațiul public, materialitatea obiectului).

„Dulapul cu jucării”. Foto: Fundaţia Triade

Decernarea Premiului „Petru Jecza” pentru Sculptura anului şi expunerea lucrării câștigătoare în spațiul public se va face în 16 octombrie, printr-un eveniment public la care vor participa ca invitați susținătorii proiectului, organizatorii, membrii ai juriului, artiști. În paralel, artiștii nominalizați vor fi invitați să participe la prezentarea unei expoziții în spațiul public, pentru o perioadă de şase luni.

Premiul Peter Jecza pentru Sculptura Anului este o inițiativă a Fundației Triade, realizată cu sprijinul UniCredit Bank. Premiul poartă numele sculptorului Peter Jecza, membru fondator al Fundației Triade, ca omagiu adus contribuției sale semnificative la sculptura românească contemporană.

Fundaţia Triade este o organizație neguvernamentală, fondată în anul 2000 cu scopul de a promova arta contemporană și de a facilita dialogul dintre artiști și public. În cei aproape 25 de ani desfășurați pe scena culturală a Timişoarei, fundația a contribuit semnificativ la dinamica culturală a orașului, adunând o bogată experiență centrată pe interesul față de devenirea sculpturii și a limitelor sale.

 

 

Print Friendly, PDF & Email