Tineri artişti din trei şcoli de artă se întrec, la Timişoara, pentru premiul Juventus 2018

24 de tineri artiști, studenţi la Arte în Timişoara, Bucureşti şi Cluj expun la Timişoara, întrecându-se pentru premiul naţional Juventus 2018, un premiu pe care Fundaţia Triade îl acordă pentru al 16-lea an consecutiv.

 

Tinerii artişti – studenți la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti și la Facultatea de Arte şi Design a Universităţii de Vest din Timisoara – vor expune în cadrul expoziției Contramonumentul – Juventus 2018. Vernisajul și decernarea Premiilor Naţionale Juventus 2018 vor avea loc joi, 29 noiembrie, ora 18, la sediul Fundației Interart Triade.

Fundaţia Interart Triade decernează Premiile Juventus începând cu anul 2003, în cadrul unui concurs tematic destinat artiştilor cuprinşi în ciclul universitar, de la toate universitățile de artă din țară. Concursul se înscrie în Programul Juventus al Fundaţiei Triade de valorizare şi susţinere a practicilor artistice tinere, urmărind tendinţele artei emergente într-un context mai larg şi mai divers.

Am abordat această temă (a contramonumentului – n.r.) în contextul în care se percepe o tot mai pronunțată invadare a spațiului public cu lucrări, artefacte sau obiecte lipsite de semnificație reală, ce deturnează sensul ideii de monument, înțeles ca semn iconic, relaționat cu un eveniment major. Am propus, astfel, regândirea monumentului în sfera socială, sub forma unui contramonument, cu o reflecție asupra conceptului de național, care nu comemorează, ci reconfigurează spațiul social, stimulând principiul pluralismului”, detaliază curatorul Simona Abagiu, care a propus tema acestui an.

Sorina Jecza, preşedintele Fundaţiei Triade, spune că, de 16 ani, numele de Juventus atrage în jurul său emoții, speranțe şi așteptări. „Febra confruntării face din momentul premierii o clipă memorabilă. Se întâlnesc viziuni, se compară soluții, răspunsuri. Cine va câștiga anul acesta? Școala de la Timișoara? Cea de la București? De la Cluj? Sub lupa juriului, nu stau, însă, școlile de artă. Nici măcar numele unor tineri artiști ce își doresc confirmarea… Sub ochii experimentați ai juriului stau doar lucrări, însoțite, neutru, de numere. Dar întotdeauna, când se face bilanțul, vezi cum răsare valoarea”, mai spune Sorina Jecza.

Ediția din anul acesta a implicat un juriu independent, format din actori importanţi ai scenei de artă naţionale şi internaţionale – curatori, galerişti, artişti: curatorii Simona Abagiu, Maria Oroşan-Telea, Sanja Mladenov (Serbia), artistul vizual Cristian Rusu, sculptorul Vlad Olariu, sculptorul şi profesorul Elena Dumitrescu, Andrei Jecza, galerist la Fundatia Triade, Peter Hochmuth, președintele Clubului Economic German din Timişoara, şi Ralf Krautkrämer, consulul Germaniei la Timișoara.

Din anul 2004, partenerul principal al fundaţiei în organizarea acestui eveniment este Clubul Economic German.

Print Friendly, PDF & Email