Consilierii locali timişoreni au constatat încă o dată că dreptul de preemţiune, adică cel de întâietate la cumpărarea imobilelor de patrimoniu, pe care îl are şi Primăria Timişoara, şi Consiliul Judeţean, a devenit mai mult o formalitate. Prin manipularea preţului sau a suprafeţelor ori prin răzgândirea ulterioară, proprietarii pot evita cu uşurinţă această obligaţie, vânzând clădirile de patrimoniu cum şi cui vor.

Suprafeţe şi preţuri oscilante

Odată cu posibilitatea de exercitare a dreptului de preemţiune în cazul unui fost restaurant de pe strada Romulus, din Timişoara, unde Primăria ar fi putut să amenajeze locuinţe sociale pentru tineri, consilierii locali au constatat încă o dată că dreptul Municipalităţii de a-şi exercita întâietatea la vânzarea imobilelor de patrimoniu este formal.

Pe strada Romulus, în imobilul care ocupa poziţia 63 în Lista Monumentelor Istorice din 2015, fusese în perioada interbelică o celebră casă de toleranţă, „Şari Neni”. Aceasta a fost proprietatea unei femei, Földessy Charlotta – Şarlota, până când comuniştii au naţionalizat restaurantul cu „servicii alternative” şi l-au transformat în restaurant, care, ulterior, s-a închis.

În ultimii ani, Primăria a analizat posibilitatea de achiziţie, în vederea amenajării aici a unor locuinţe pentru tineri, pentru că preţul părea unul bun, raportat la suprafaţă şi zonă, însă a constatat că nu se putea baza pe datele cu care s-a venit de prima oară în plen, pentru aprobare.

Astfel, dacă se propunea vânzarea spaţiului pentru suma de 120.000 de euro, ulterior s-a făcut reapartamentare, diminuându-se suprafaţa cu 100 mp, dar preţul a rămas acelaşi. Primăria a solicitat un nou set de acte şi proprietarii au explicat că din eroare mandatarul a depus un extras de carte funciară din aprilie care nu era avizat de către Oficiul de Cadastru şi Imobiliară, respectiv imobilul că s-a transformat în două unităţi: una de 100 de metri pătraţi spaţiu de alimentaţie publică, format din magazii şi restul de 464 de metri pătraţi.

Studiind documentaţia, câţiva consilieri locali au constatat că preţul pentru magazii a devenit dublu faţă de preţul clădirii, pe aceeaşi suprafaţă, şi Primăria s-a trezit că suprafaţa pe care a fost invitată să o cumpere iniţial s-a diminuat.

„În fiecare plen avem 10 – 12 exercitări sau neexercitări ale dreptului de preemţiune. Pentru unele imobile, rar, Consiliul Local îşi exercită dreptul de preemţiune. Noi nu putem să facem măsurătorile şi evaluările pentru fiecare din cele 15 imobile care apar pe listă. După ce s-a exercitat dreptul de preemţiune firma de măsurători a mers pentru a verifica realitatea datelor asupra respectivului imobil. S-a constatat că, în fapt, suprafaţa este mai mică cu 100 mp. Ca atare, s-a revocat decizia, pentru că tot ceea ce părea iniţial o posibilitate avantajoasă de achiziţie, nu mai era la fel după diminuarea spaţiului”, explică situaţia viceprimarul Dan Diaconu.

Fără control

Primarul Nicolae Robu spune că în momentul de faţă cadrul legal nu permite un control efectiv pe acest mecanism al preemţiunii: „Suprafaţa micşorându-se, a crescut preţul pe metru pătrat. Noi nu ştiu cum comentăm preţul cuiva care vrea să vândă, el nu trebuie să justifice în faţa noastră. Stabileşte preţul cât vrea să fie noi cumpărăm sau nu cumpărăm, nu există nici o lege care să impună nişte obligaţii clare legate de stabilirea preţului”.

Primarul Timişoarei a mai menţionat că, dacă s-ar fi iniţiat, ca exerciţiu, exercitarea dreptului de preemţiune, la un preţ care părea sub cel al pieţei (240 de euro metrul pătrat, faţă de 300 de euro metrul pătrat în zonă), proprietarul ar fi putut să nu mai vândă: „Aşa s-a întâmplat de fiecare dată când noi am vrut să cumpărăm ceva. Ei încearcă să ducă preţul unde le convine în speranţa că noi cumpărăm. Dacă noi nu cumpărăm, nu mai vând.”

Consilierul local PNL Ştefan Constantin Sandu spune că s-a confirmat şi de această dată, ca în foarte multe alte cazuri, că legea care reglementează mecanismul preemţiunii este făcută prost : „Constatăm pentru a nu ştiu câta oară ca proprietarii care oferă sau solicită acest drept de preemţiune doar pentru că aşa îi obligă legislaţia nu fac decât să se joace cu noi. Nu facem decât să ne consumăm timpul şi energiile cu discuţii care în final nu vor duce la nimic, pentru că atunci când ajungem în faza de a achiziţiona respectivul spaţiu, proprietarul spune : «Nu mai vând!» Aici este o problemă de legislaţie care cred că nu este bine dusă la capăt, pentru că în momentul în care se solicită dreptul de preemţiune şi se solicită un preţ, acela ar trebui să fie o promisiune de vânzare.”

Pe lângă această lipsă de control, există şi o lipsă de răspundere, favorizată tot de cadrul legal. „Prin toate aceste operaţiuni prin care Primăria trebuie să verifice conformitatea celor declarate de proprietar, Primăria are nişte costuri. Proprietarul a venit, a oferit nişte date false, noi am făcut nişte costuri şi am verificat exactitatea datelor şi am constatat că nu este aşa. Cine răspunde pentru asta? În momentul în care vin solicitanţi cu asemenea probleme ar trebui să fie puşi să dea o declaraţie pe propria răspundere cum că datele pe care ei le oferă sunt conforme cu realitatea în momentul respectiv. Cineva trebuie să răspundă pentru toate aceste duceri in eroare a unor autorităţi publice”, apeciază Ştefan Constantin Sandu.

La rândul său, consilierul local independent Adrian Orza, fost viceprimar al Timişoarei, spune şi el că dreptul de preemţiune este o procedură care nu are nici un control asupra ei.

„Aceste posibilităţi de exercitare ale preemţiunii sunt mai mult formale. Şi în varianta în care Primăria îşi poate folosi acest drept, proprietarul poate spune oricând şi fără niciun fel de consecinţe că s-a răzgândit şi nu mai vrea să vândă. Forma legislativă actuală nu dă niciun fel de control asupra acestui proces”, mai spune Adrian Orza.

Rămâne de văzut dacă măcar în viitoarea formulă din Parlament, aceste nemulţumiri vor putea răzbate până la Bucureşti, sub forma unei propuneri de modificare a legii.

Fond de preemţiune, la nivel de proiect

Până la modificarea legii, Primăria nu poate spera decât că va da peste proprietari de bună-credinţă şi peste oferte avantajoase, caz în care trebuie să aibă şi banii disponibili.

De ani buni, se fac eforturi pentru alocarea unui aşa-zis fond de preemţiune, care să-i permită Municipalităţii să achiziţioneze imobile la preţuri relativ mici, în zone centrale ale oraşului. Unii consilieri locali spun că prin neexercitarea acestui drept, din lipsă de bani, pe parcursul anilor Primăria a pierdut de mai multe ori ocazia de a achiziţiona cu sume mici imobile situate în zona zero a oraşului, pe care le putea folosi ca sedii ale unor structuri din subordine care stau în chirie.

Conform aceloraşi consilieri, în ultimii ani, când Primăria şi-a exercitat dreptul de preemţiune, la insistenţele consilierilor, nu s-a regretat decizia. Este dat exemplul clădirii Inspectoratului Şcolar, de pe bulevardul CD Loga. În urma exercitării acestui drept, ISJ Timiş a rămas să funcţioneze în aceeaşi locaţie. Unii aleşi locali mai spun că, dacă Primăria s-ar fi folosit în mod corespunzător de acest drept, în perioada administraţiei Ciuhandu, acum nu s-ar mai fi discutat despre distrugerea Casei Mühle.

Niciun fel de oprelişti la Consiliul Judeţean

Dar dacă la Primăria Timişoara mai există, cel puţin teoretic, posibilitatea de exercitare a dreptului de preemţiune, la Consiliul Judeţean Timiş s-a „rezolvat” situaţia prin anunţul, la începutul anului, că administraţia judeţeană nu îşi exercită dreptul de preemţiune la pachet pentru imobilele de patrimoniu scoase la vânzare, din cauza lipsei fondurilor disponibile în acet sens.

Prin proiecte de hotărâre, Consiliul Judeţean a renunţat în avans la acest drept, pentru tot anul, începând din 2014. O decizie similară există şi pentru acest an, şi noua administraţia nu a avut obiecţii pe această temă. Lucru de natură să ridice semne de întrebare, atâta vreme cât nu ştie dacă nu vor apărea oferte foarte bune de achiziţie a unor imobile de acest gen.

Potrivit Legii privind protejarea monumentelor istorice, Timişul, prin administraţia judeţeană, are drept de preemţiune la achiziţionarea monumentelor istorice care se află în proprietatea persoanelor fizice sau juridice. Proprietarii care intenţionează să vândă monumente istorice transmit serviciilor Ministerului Culturii înştiinţarea privind intenţia de vânzare. În cazul în care Ministerul Culturii şi Cultelor sau serviciile deconcentrate nu îşi exercită dreptul de preemţiune în termen de maximum 25 de zile de la data înregistrării înştiinţării, acest drept se transferă autorităţilor publice locale care îl pot exercita în maximum 15 zile.

CJ Timiş nu pare însă dornic să-şi folosească sub nicio formă acest drept, precizând anul trecut că pentru anul 2016 Direcţia Buget – Finanţe nu a prevăzut fonduri pentru achiziţionarea de locuinţe.

Astfel, invocând faptul că termenul de 15 zile pentru exercitarea dreptului de preemţiune este scurt şi nu pot fi prezentate plenului toate solicitările persoanelor fizice de pe raza judeţului, CJ Timiş a propus pentru fiecare din ultimii ani ca, pentru imobilele cu destinaţia de locuinţe, să nu îşi exercite dreptul de preemţiune.