Dominic Fritz: „Port cu mine nu doar lecțiile rezistenței, ci și bucuria transformării”

Sursă foto: Facebook / Dominic Fritz

În 30 octombrie 2020 Dominic Fritz depunea jurământul ca primar al Timișoarei. În primul mandat. Cinci ani mai târziu, spune edilul Timişoarei, „port cu mine nu doar lecțiile rezistenței, ci și bucuria transformării.”

 

„Poza e din primele zile. Pe atunci semnam teancuri de hârtii, acum semnez pe laptop, cu un click. Stăteam în fiecare zi până noaptea târziu la Primărie. Azi nu lucrez mai puțin, dar lucrez din mai multe locuri. Și suntem mult mai mulți în echipă care lucrăm… mult. Am intrat în Primărie cu idealismul unui outsider și dorința sinceră de schimbare. Mulți au spus chiar naivitate. Am învățat repede că schimbarea nu se face doar cu idei bune, ci cu răbdare, curaj și o echipă de oameni care nu renunță”, scrie Dominic Fritz, pe pagina sa de Facebook.

Cinci ani mai târziu, spune edilul Timişoarei, „port cu mine nu doar lecțiile rezistenței, ci și bucuria transformării. 82% din români nu au încredere în politicieni, mi-au spus ieri la o emisiune tv. Fix de aia m-am băgat în politică, am răspuns.”

Cu echipa Primăriei Timişoara, mai spune Dominic Fritz, a construit școli, a demolat construcții ilegale, a adus tramvaie noi, a deschis cinematografe, a plantat mii de arbori. „Sper că am plantat și niște semințe ale încrederii. Cinci ani mai târziu iubesc la fel de mult acest oraș și tot ce putem face din el împreună. Vă mulțumesc”, mai transmite primarul Dominic Fritz.

Print Friendly, PDF & Email