Primarul Dominic Fritz anunţă că a dispus un control complet la Compartimentul Protecția Animalelor din cadrul Primăriei, care să fie efectuat de Corpul de Control al Primarului.
Măsura vine în contextul anchetei pe care primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a cerut-o săptămâna trecută cu privire la situația câinilor fără stăpân duși la adăpostul gestionat de Danyflor. Compartimentul Protecția Animalelor este responsabil să verifice la fața locului dacă societatea Danyflor oferă animalelor condițiile cerute de Municipalitate prin contract.
„Am decis să extind ancheta cu privire la situația de la adăpostul pentru câinii fără stăpân și la compartimentul din Primărie care gestionează și urmărește acest contract. Da, și cei care controlează trebuie la rândul lor să fie controlați. Situația de la Danyflor mă nemulțumește nu de ieri, de azi și vreau să mă asigur că cei din Primărie care au responsabilitatea acestui contract chiar își fac treaba”, declară Dominic Fritz.
Misiunea de control a început astăzi, 29 ianuarie. În funcție de rezultatele anchetei, vor fi dispuse măsurile necesare, în baza legislației în vigoare, transmite Municipalitatea.
Primăria Municipiului Timișoara reaminteşte că are în lucru proiectul unui adăpost public pentru câinii fără stăpâni prinși pe raza oraşului. În prezent, acest serviciu e asigurat de firma Danyflor, care deservește mai multe localități din județ. Dintre acestea, doar Timișoara nu aplică măsura eutanasierii câinilor fără stăpâni, ci încurajează adopția acestora.
Săptămâna trecută, o tânără din Timişoara, Cristina Iulia Ciobotă, a mers la adăpostul de câini Danyflor pentru a scoate de acolo un câine pentru a-l pregăti de adopţie în Austria. La Danyflor – un adăpost privat, dar cu activitate finanţată de Primăria Timişoara –, spunea eam a văzut iadul: „Ce a urmat de aici e ceva care m-a marcat pentru tot restul vieţii. Şi nu exagerez. Câinii mor acolo, se mănâncă între ei, se bat pentru mâncare şi spaţiu, în timp ce mafioţii îşi umplu conturile cu banii făcuţi pe vieţile distruse ale acestor animale vinovate doar că s-au născut în ţara asta ce duhneşte mai rău decât «adăpostul».”



































Ultimele comentarii