Primarul Dominic Fritz, după protestul anti-mască de azi-noapte: „Nu mă vor intimida”

Foto: Petre Cojocaru

„Supărarea pe măsurile luate la nivel național pentru combaterea pandemiei nu este o justificare pentru încălcarea regulilor și terorizarea unui întreg oraș în miez de noapte” atrage atenţia primarul Timişoarei, Dominic Fritz. Declaraţia sa vine după ce azi-noapte, la Timişoara, a fost organizat un protest anti-mască neautorizat, protestatarii mergând, la ore mici din noapte, şi la locuinţa edilului, pentru a scanda lozinci împotriva lui şi a Guvernului.

 

Am respectat și voi respecta întotdeauna dreptul oricui de a protesta. Mai ales la Timișoara, orașul libertății. Dar nu există libertate fără responsabilitate. Supărarea pe măsurile luate la nivel național pentru combaterea pandemiei nu este o justificare pentru încălcarea regulilor și terorizarea unui întreg oraș în miez de noapte. Este evident pentru toată lumea că prin acțiunea de noaptea trecută, desfășurată concomitent în mai multe orașe din țară, s-a încercat provocarea și intimidarea cetățenilor, după un an de sacrificii”, declară, pe pagina sa de Facebook, Dominic Fritz.

Acesta se declară convins că încrederea pe care a primit-o de la timișoreni, la alegerile locale din toamna anului trecut, a deranjat multe grupuri de interese, iar transparența la care lucrează actuala conducere a administraţiei locale îi sperie pe mulți: „Rezultatul: aceiași oameni care recent clamau că nu locuiesc în Timișoara s-au adunat noaptea trecută în fața casei mele pentru a mă înjura. Nu mă vor intimida. Aceste persoane nu își doresc un dialog. Sunt împinse de la spate de niște extremiști care declară public că doresc libertate pentru toți, dar în același timp promovează un discurs violent, xenofob și antieuropean – adică profund anti-timișorean. Nu, Timișoara nu-i a lor.”

Dominic Fritz admite legitimitatea dezbaterii meritelor, avantajelor sau dezavantajelor noilor măsuri restrictive introduse la nivel național, dar subliniază că pandemia nu va fi învinsă nici prin scandări în miez de noapte, nici prin promovarea unor teorii ale conspirației, nici prin atacuri personale: „O vom învinge prin respectarea măsurilor de distanțare, prin purtarea măștii și prin vaccinarea masivă.”

Primarul Dominic Fritz anunţă că rata de infectare la Timișoara a început să scadă, iar Timișul are acum șansa de a deveni primul din țară în care se realizează imunizarea colectivă. „Este momentul să arătăm prin acțiunile noastre că Timișoara este acel oraș unde bunul-simț și rațiunea și-au făcut casă, iar discursurile care învrăjbesc și divizează nu își au locul”, conchide Dominic Fritz.

Print Friendly, PDF & Email