Dominic Fritz: „Depunem candidaturile cu multă încredere”

Alin Nica şi Dominic Fritz. Foto: USR Timiş

Reprezentanţii Alianței Dreapta Unită Timiş au depus marţi, 23 aprilie, la Prefectura Timiş, protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie.

 

„Depunem aceste candidaturi și mai ales candidatura domnului Alin Nica cu multă, multă încredere. Alin Nica este garantul că dreapta va câștiga în Timișoara și în județul Timiș garantul împotriva noului partid unic PSD-PNL și garantul pentru o continuitate de modernizare și de europenitate a județului Timiș și a Timișoarei”, a declarat Dominic Fritz primarul Timișoarei și președintele USR Timiș, acesta fiind şi candidatul alianţei pentru un al doilea mandat la Primăria Municipiului Timişoara.

Alin Nica, candidatul alianței pentru președinția Consiliului Județean Timiş, a transmis că Timișoara și Timișul dau dovadă în continuare de responsabilitate în fața PSD și PNL, „care s-au unit de frică să nu pierdă alegerile”. Timișoara va da încă o dată semnalul de reformă a clasei politice și de resetare a acestui mod de a face politică total păgubos pe cetățenii”, a mai declarat Alin Nica.

Timișoara va fi pe mâini bune și după 9 iunie, spune şi Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș: „Județul Timiș (…) are acum o echipă profesionistă, o echipă condusă de Alin Nica, care deja a dovedit capacitatea de a transforma acest județ. În Timiș, oamenii vor alege o echipă care vine să îi servească și nu să stăpânească județul.”

Prezent la depunerea protocolului a fost şi Claudiu Chira, deputat al partidului Forței Dreptei, care a declarat optimist că „în județul Timiș, Alianța Dreapta Unită va câștiga toate alegerile”.

Alianța Dreapta Unită transmite că și-a consolidat prezența la nivel județean în peste 90% din orașele și comunele din județ. Aceștia vor candida sub sigla Alianței sau sub sigla individuală a partidului în funcție de localităţi.

Print Friendly, PDF & Email