Doi ani s-au împlinit zilele acestea de la dispariţia contractului original încheiat între compania americană Bechtel şi Statul român. Şi tot doi ani de când Parchetul General a fost sesizat, fără niciun efect, despre dispariţia acestuia. Vorbim despre un contract încheiat de Guvernul Năstase, în 2003, fără licitaţie, secretizat, fără ca vreun oficial guvernamental să justifice pertinent decizia de secretizare a acestuia.

Era început de august 2013 când, după ce voci din Opoziţie ceruseră public desecretizarea contractului Bechtel – operaţiune care nu se putea face în lipsa originalului – Dan Şova, pe atunci ministru al Marilor Proiecte, anunţa senin că nu mai e de găsit originalul acestui document. Deşi era uşor dacă nu să i se ia urma, măcar să se ajungă rapid la persoana care a scurt-circuitat traseul acestui act. Întrucât, potrivit art. 10 din Legea 182/2002, privind protecţia informaţiilor clasificate, instituţiile care deţin sau utilizează informaţii clasificate sunt obligate să ţină un registru de evidenţă a autorizaţiilor acordate personalului, şi asta, sub semnatură. 

Au urmat zile de adâncă tăcere oficială. Ministrul interimar al Transporturilor, Victor Ponta – care îl înlocuia în funcţie Relu Fenechiu, condamnat în primă instanţă la închisoare –, tăcea, în concediu fiind. Nu se deranjase, însă, nici vreun secretar de stat din minister să facă declaraţii, deşi era vorba despre dispariţia unui act secret de stat. Parchetul General nu dădea nici el semne că ar fi interesat să se autosesizeze. Reapăruse în lumina reflectoarelor, nu mult după anunţul iniţial, tot Dan Şova, un apropiat al premierului Victor Ponta, declarând ingenuu: “Nu am reuşit la Ministerul Transporturilor să se găsească varianta originală a contractului semnat”.

A fost necesar ca Parchetul General să fie sesizat pentru a se urni. Una dintre sesizări venind de la Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor, care a şi indicat public locul în care fusese ţinut acest document: “Contractul original Bechtel este la Serviciul Probleme Speciale, etaj 2, camera 58.” Se pare că nu a identificat nimeni nici măcar camera 58, pentru că ancheta nu numai că bate pasul pe loc, dar e şi aruncată de la o instituţie la alta. După doi ani de zile, nu s-a reuşit nici identificarea unui nume care să fie cercetat.

Tergiversarea acestui dosar trădează ori neprofesionalism, ori strategie de protejare a celor responsabili de semnarea acestui contract păgubos pentru Statul român – a costat în jur de 1,5 miliarde de euro, adică peste 60 la sută din valoarea totală a contractului, deşi executantul, Bechtel, nu făcuse niciun sfert din autostrada Braşov-Cluj-Borş, la care se angajase.Apoi, să nu uităm că, în 2003, nu a dat nimeni explicaţii pertinente în legătură cu decizia de secretizare a acestui contract. Ceea ce poate însemna o încercare de a masca graba cu care a fost promovată legislația aferentă, poate însemna lipsa unei negocieri reale a contractului sau poate echivala cu încercarea de a ţine departe de ochii lumii acţiunea Guvernului Năstase care a promovat și aprobat o formă de contract conținând clauze nearmonizate cu legislația românească şi care stabileau obligații și responsabilități disproporționate pentru Statul Român. În plus, presa vremii scria despre existenţa unor consistente contracte de consultanţă juridică, semnate de firma de avocatură Şova, şi de nişte comisioane pe măsură.

Deci, neprofesionalism sau strategie de protejare a celor responsabili de semnarea unui contract păgubos pentru Statul român? Poate la această întrebare va răspunde public procurorul general al României, Tiberiu Niţu, un apropiat, şi el, al premierului Victor Ponta. În toamna lui 2013, Parchetul General, pe care îl conduce, a făcut primul pas spre tergiversarea anchetei, declinându-şi competenţa – dar refuzând să comunice, întrebat fiind, motivele acestei declinări de competenţă – în favoarea unui banal Parchet de sector, care, se pare, şi-a declinat competenţa la un alt Parchet de sector care, la rându-i, a trimis dosarul la o insignifiantă secţie de poliţie. În condiţiile în care, pentru a investiga cazuri ce privesc acte secret de stat, e necesar certificatul ORNISS. Care nu se emite la simpli agenţi de poliţie.

Până acum, indiciile duc spre ipoteza că tergiversarea acestei anchete care vizează dispariţia unui document secretizat pare să aibă ca scop împiedicarea desecretizării acestui act. Şi asta pentru a nu se ajunge la motivele reale ale secretizării sale şi la cei care au luat această decizie.

Articol publicat şi în Revista 22.