Consiliul Județean Timiș anunţă că documentația necesară realizării noii arene de 30.000 de locuri, care va fi construită pe locul actualului Stadion „Dan Păltinişanu”, a intrat în licitație publică.
Serviciul licitat presupune întocmirea studiului de prefezabilitate, a celui de fezabilitate, a altor studii de specialitate, precum și elaborarea documentațiilor pentru obținerea avizelor și acordurilor solicitate prin Certificatul de Urbanism, anunţă Consiliul Județean Timiș. Pentru această etapă, Compania Națională de Investiții a alocat, pentru această etapă, 700.000 de lei.
Arena va avea 30.000 de locuri și va fi construită prin Compania Națională de Investiții, pe locul actualului Stadion „Dan Păltinişanu”. Amplasamentul, predat CNI de către Consiliul Județean Timiș, în luna iulie, are o suprafață aproximativă de 58.000 mp.
Demolarea actualului stadion intră în sarcina CJ Timiş, care va realiza şi utilitățile necesare, avându-se în vedere dotarea terenului pentru meciuri de fotbal și rugby. Această prevedere nu este limitativă și se referă la sporturile populare cu necesarul cel mai mare de suprafață de joc.
„Investiția se mișcă în acest moment foarte rapid. Firma care va câștiga licitația va avea termen 4,5 luni să predea documentația. Suntem la dispoziția CNI pentru orice situație ce ar putea să apară, astfel încât să nu existe sincope în derularea investiției”, spune președintele CJ Timiș, Călin Dobra.
Conform caietului de sarcini lansat în licitație publică, complexul sportiv va fi omologat Categoria UEFA 4. Astfel, se vor putea juca meciuri de campionat național, de Champions League, de Campionat European și de Campionat Mondial. Pentru meciurile de rugby, complexul sportiv va îndeplini standardele pentru desfășurarea competițiilor la nivelul SuperLigii Naționale de Rugby, Champions Cup, Campionatelor Europene de Rugby și a Campionatelor Mondiale de Rugby. Tribunele se vor afla în imediata apropiere a terenului de joc, cu respectarea cerințelor minime de distanță impuse de regulamentele competițiilor de fotbal și de rugby, anunţă oficialii CJ Timiş.
Câștigătorul licitației va avea la dispoziție mai puțin de cinci luni pentru a preda CNI documentația solicitată, pasul următor fiind licitarea proiectării și execuției noului stadion. Ofertele de participare vor fi deschise în 4 octombrie.
Actualul Stadion „Dan Păltinișanu”, construit în perioada anilor 1960, se află într-o stare precară privind rezistența construcției și nu mai prezintă siguranță în exploatare, mai transmit oficialii administraţiei judeţene.
Ultimele comentarii