Documentare-portret realizate de femei regizor, într-o secțiune specială la Ceau, Cinema!

Patru documentare portret realizate de femei regizor vor putea fi văzute în cadrul secțiunii DOC-minică la cea de-a șasea ediție a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 18 și 21 iulie la Timișoara și Gottlob.

 

Prezent la numeroase festivaluri, printre care Jihlava, Astra sau One World, documentarul Timebox (2018) va fi proiectat în premieră la Timişoara la festivalul Ceau, Cinema!, în prezenţa regizoarea Nora Agapi. Filmul îl are ca protagonist pe Ioan Matei Agapi, tatăl cineastei – un carismatic fotograf şi realizator de documentare din Iaşi, în vârstă de 80 de ani, şi posesor al unei colecţii impresionante de filme pe 16 mm care documentează aproape cinci decenii de istorie a României.

Popeasca (2017) este un emoţionant documentar cu Stela Popescu, realizat de nepoata ei, regizoarea Stanca Radu, înainte de moartea neaşteptată a îndrăgitei vedete. Cea mai populară actriţă din România îşi dezvăluie în film viaţa, iubirile şi provocările întâlnite de-a lungul carierei.

Câştigător al prestigiosului Festival Internaţional de Film Documentar de la Amsterdam  şi laureat cu multe alte premii, Cealaltă parte a lucrurilor (The Other Side of Everything, 2017) este al doilea titlu al regizoarei sârbe Mila Turajlić. Filmul este portretul delicat al unei femei – mama regizoarei – al cărei trecut reprezintă chiar trecutul țării sale și al Europei în ansamblu.

Premiat anul trecut la Festivalul de la Berlin, unde a fost inclus în secţiunea Forum, Valsul Waldheim (The Waldheim Waltz, 2018), al apreciatei regizoare austriece Ruth Beckerman, analizează, prin materiale de arhivă, modul în care a fost deconspirat de către Congresul Mondial Evreiesc trecutul controversat din timpul războiului al fostului secreter general al ONU, Kurt Waldheim, preşedinte al Austriei între anii 1986 şi 1992.

Secţiunea DOC-minică, programată în ultima zi de festival şi dedicată filmelor documentare, este susţinută în acest an de ISHO.

Un alt program tradiţional al festivalului, Filme bănăţene, este completat cu Béla Lugosi – Vampirul căzut (2007), documentarul pe care regizorul timişorean Florin Iepan l-a făcut despre celebrul actor născut la Lugoj, interpretul Contelui Dracula în filmul american cult Dracula (1931). Documenatarul va fi proiectat împreună cu Nosferatu, fantoma nopţii (1979), de Werner Herzog, pentru a marca tema ediţiei din acest an – filmul noir.

În secţiunea Filme bănăţene vor mai putea fi văzute documentarele de scurtmetraj Omul care a oprit tramvaiele (2018), pe care jurnalista şi scriitoarea Daniela Raţiu i l-a dedicat cunoscutului poet, publicist şi revoluţionar Ion Mororan, şi Sub aripa Silviei (2018), portretul unei îngrijitoare de păsări de la marginea Timişoarei, în regia Aleksandrei Petrov, o tânără realizatoare care este de câțiva ani și voluntară Ceau, Cinema!

În acelaşi calup mai sunt incluse scurtmetrajele de ficţiune Extrasezon (2019), un thriller realizat de Ioachim Stroe şi avându-i în distribuţie pe Ana Ularu şi timişoreanul Ovidiu Mihăiţă, şi Nightwatch (2018), un film cu vampiri realizat în România de Cristian Plesh, regizor timişorean plecat în America.

A şasea ediţie Ceau, Cinema! va avea loc în perioada 18 – 21 iulie, la Timişoara şi Gottlob, prima localitate rurală din România cu un cinematograf renovat. Proiectul este organizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, parteneri culturali principali fiind Fundaţia Art Encounters și Teatrul Naţional din Timişoara.

Evenimentul este realizat de voluntari şi susţinut de postul de televiziune TNT, Vitas România, Groupama Asigurări, Conceptual Lab by Theo Nissim, Consulatul Germaniei la Timişoara, Institutul Francez din Timişoara, Centrul Cultural German din Timişoara, Institutul Goethe, Porsche Timișoara, Restaurantul Vinto, Hotel Timișoara, Pulcinella, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara, Direcţia Judeţeană de Cultură Timiş, Teatrul Auăleu, Anim`est, Ovride Specialty Cofee, iaBilet.ro şi Primăria Gottlob.

Abonamentele, care oferă acces la toate proiecţiile din festival, pot fi deja achiziţionate online, pe site-ul iaBilet.ro.

Print Friendly, PDF & Email