Managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Raul Pătraşcu, a anunțat că va cere azi, în cadrul Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, pază cu jandarmi a unităţii spitaliceşti, după ce un pacient a părăsit spitalul fără avizul medicilor, anunță Agerpres.
Poliţia Timiş anunță că a fost sesizată imediat după dispariţia pacientului din spital, miercuri după-amiază. Bărbatul a fost găsit la locuinţa sa din localitatea Uliuc, dar rezultatul testului Covid, efectuat în spital, încă nu se cunoaşte. Pe numele lui a fost deschis dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
Raul Pătraşcu spune că bărbatul, în vârstă de 63 de ani, s-a prezentat la Spitalul Județean din Timișoara, marţi, 21 aprilie, cu hipertensiune şi a fost internat pe Secţia de Cardiologie. Acesta a fost testat pentru coronavirus, deşi nu intra în definiţia de caz, rezultatul fiind așteptat încă.
„Eu am mai cerut şi în trecut ca spitalul să aibă pază asigurată de jandarmi, dar nu a fost posibil pentru că ei au foarte multe misiuni în această perioadă. Dar având în vedere că noi suntem structură critică NATO şi tratăm foarte mulţi pacienţi şi avem foarte multe ieşiri din spital şi am avut acest incident în ciuda serviciului de pază pe care îl avem, este clar că avem nevoie de ajutor din partea autorităţilor. Cel mai probabil, testul acestui pacient va fi negativ, dar ce ne facem dacă va fi pozitiv?”, declară, citat de Agerpres, Raul Pătraşcu.
Ultimele comentarii