Clinica de mari arşi a Spitalului Judeţean Timişoara, funcţională din această săptămână

Clinica de mari arşi a Spitalului Judeţean Timişoara va fi inaugurată în această săptămână, aceast fiind, potrivit conducerii spitalului, cea mai modernă din România din punct de vedere al infrastructurii.

 

„O parte din aparatură este sosită, iar o parte din aparatură urmează să sosească. Clinica este dotată la ora actuală, astfel că ea poate să fie utilizată. Săptămâna trecută, Direcţia de Sănătate Publică Timiş a luat probele biologice, rezultatele sunt excelente, nu a fost nici cea mai mică problemă din acest punct de vedere. Trei boxe vor fi funcţionale din această săptămână, iar celelalte două, probabil, la finele lunii octombrie”, declară, potrivit Agerpres, managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Marius Craina.

Acesta afirmă că, având în vedere cele petrecute la Bucureşti cu Centrul de mari arşi, după tragedia din Colectiv, echipa de conducere trebuie să fie foarte vigilentă în procedura de licitaţie şi de angajare a personalului, astfel încât să nu fie pus în pericol acest proiect major al spitalului.

Şeful Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Timişoara, dr. Mihai Grecu, afirmă că în cazul unor accidente colective sau cu victime multiple care ar avea nevoie de asistenţă medicală din categoria mari arşi, situaţia poate fi gestionată: „Pentru situaţii cu accidente colective sau cu victime multiple există un aşa zis plan roşu, care se activează la nivelul întregului judeţ, a regiunii sau chiar naţional, în funcţie de amploarea evenimentului. UPU şi întregul spital judeţean sunt parte a acestui plan, prin activarea planului alb la nivelul spitalului. (…). În acest moment, pe actuala structură avem un plan, iar pe ceea ce se va construi şi pe circuitele (medicale – n.r.) care vor apărea vom avea alt plan.”

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Redacţia Timpolis, timpolis@online.ro