Deputatul PNL Marilen Pirtea acuză degringolada măsurilor populiste luate de PSD

Datele despre dinamica bugetului public îndreptățesc îngrijorările asupra caracterului haotic al acestei guvernări, atrage atenţia deputatul PNL de Timiş Marilen Pirtea.

 

Promisiunile din primul program de guvernare al PSD, acel foarte elogiat program cu care PSD pretinde că a câştigat alegerile, au fost îndeplinite precar de primul Guvern instalat susţinut de alianţa PSD-ALDE. În privinţa celui de-al doilea program de guvernare al PSD, asumat de Guvernul Tudose, putem să fim sceptici în privinţa rezultatelor”, declară deputatul PNL de Timiş Marilen Pirtea, secretar al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților.

Acesta atrage atenţia că, sub conducerea autoritaristă a lui Liviu Dragnea, PSD dirijează în mod haotic guvernarea, ceea ce „îşi arată rezultatele negative, chiar şi într-o situaţie de creştere economică netă, determinată de bunele rezultate în exporturi înregistrate de operatorii economici”.

Cel mai important indicator al dezechilibrului macroeconomic indus României prin politica haotică a guvernării PSD, afirmă deputatul liberal, este creşterea accelerată a deficitului de buget general consolidat, aşa cum o arată şi cifrele din primele şase luni ale acestui an, faţă de deficitul semestrului întâi din 2016. „Astfel, în primele şase luni din 2017, deficitul bugetului general consolidat se cifrează la 6,3 miliarde lei (0,77% din PIB), în creştere cu 61% faţă de evoluţia din acelaşi interval al anului trecut, când deficitul se cifra la 3,9 miliarde lei”, afirmă Marilen Pirtea.

Principalele cauze ale acestei majorări de deficit, mai spune el, se identifică în majorările salariale nesustenabile şi în scăderea încasărilor la TVA şi accize, ceea ce echivalează cu scăparea economiei de sub orice control, mai ales prin politici populiste şi de imagine. „PSD consideră că bugetul public este un instrument aflat la dispoziţia sa, plusând necontenit în direcţia majorărilor salariale nejustificabile prin calcule economice. În plus, lipsa de expertiză în domeniul fiscalității a condus la slăbirea eficienţei ANAF-ului, cea mai importantă instituţie de control și încasare fiscală, de care depinde bunul echilibru al funcţionării sectorului public”, adaugă Marilen Pirtea.

Orice explicaţii ce fac referire la evoluţiile pozitive din economie, la creşteri nominale ale sectoarelor dinamice ale economiei reale, mai spune el, sunt umbrite de această contraperformanță a guvernării PSD, în care cursa accelerată pentru creşteri de salarii şi de cheltuieli nejustificate îşi are explicaţia doar în relaţiile de dependenţă cultivate de PSD în întregul aparat al angajaţilor din sectorul de stat. „Chiar dacă datele din economia reală arată creşteri nete ale rezultatelor economice, în condiţiile în care avantajele comparative ale Românei în pieţele zonale devin tot mai importante, degringolada măsurilor populiste luate de PSD schimbă sensul unei evoluţii bune a economiei noastre, fiind chiar cel mai important obstacol în dezvoltare, pe termen mediu şi lung”, adaugă deputatul liberal.

Marilen Pirtea anunţă că PNL solicită public responsabililor guvernamentali, prim-ministrului și miniștrilor să ia act de caracterul negativ al acestor evoluţii şi să avanseze, de urgenţă, un set de măsuri prin care să fie calmată această tendinţă de agravare a deficitului de buget general consolidat, măsuri prin care să fie vizată temperarea creşterii accelerate a acestui deficit. „În absenţa unor astfel de măsuri, vom considera că actuala guvernare nu este capabilă să reacţioneze la semnele de alarmă despre evoluţia bugetului public şi nici nu este interesată să guverneze în alt fel decât prin decizii şi gesturi politice cu iz electoral”, conchide deputatul PNL.

Print Friendly, PDF & Email