Deputat PNL Pavel Popescu: „În ciuda graficelor frumoase, Guvernele PSD-ALDE sunt repetente la capitolul digitalizare”

Nu se fac eforturi serioase pentru grăbirea procesului de digitalizare a României, acuză deputatul liberal Pavel Popescu. Acesta mai spune că deviza lor pare să fie: „amânări peste amânări!”.

 

Raportul de activitate din ultimele şase luni al Ministerului Comunicațiilor şi Societăţii Informaţionale arată că Guvernele PSD – ALDE nu au acordat importanța necesară implementării proiectului de digitalizare al României, declară Pavel Popescu, deputat PNL de Timiş.  

Ministrul actual al Comunicațiilor, mai spune el, susține că în ultimele şase luni a muncit cât au muncit alţii în trei ani: „Eu nu m-aș fi lăudat cu așa ceva. Cu scurte pauze, acest minister a fost condus tot de miniștri social-democrați, deci nu înțeleg de ce își aruncă vina unul în cârca altuia, în loc să fi făcut lucruri concrete.”

Deși există probleme cu serviciile Poștei Române, subliniază Pavel Popescu, ministrul Comunicațiilor a găsit un țap ispășitor. „Concluzia? O să stați în continuare la cozi interminabile la Poștă și va mai dura până cetățenii vor avea parte de servicii moderne și digitalizate”, mai spune Pavel Popescu.

Acesta îi reaminteşte ministrului Comunicațiilor că România ocupă în continuare ultimul loc în Uniunea Europeană în privința indicelui Digital Economic and Society Index, calculat de Comisia Europeană, deși are un potenţial foarte mare de dezvoltare în acest domeniu.

Și programele prin care cei de la PSD şi ALDE promiteau stimularea investițiilor de stat și private în infrastructuri suport sunt implementate cu mare întârziere, așa cum a recunoscut și ministrul Comunicațiilor prin prezentarea acestui bilanț. Din păcate nu s-au realizat suficiente etape, pașii sunt prea lenți având în vedere că vorbim de un proces de digitalizare. În ciuda graficelor frumoase, Guvernele PSD şi ALDE încă sunt repetente la capitolul digitalizare”, conchide deputatul liberal.

Print Friendly, PDF & Email