În doar un an, cele trei Guverne PSD-ALDE care s-au succedat la putere au contractat în numele României împrumuturi în valoare de 11,83 miliarde de euro şi continuă să o facă, la dobânzi tot mai mari, avertizează deputatul PNL Pavel Popescu.
„Deși se laudă constant și încearcă să îi ducă pe români de nas că în anul 2017 țara noastră a avut cea mai mare creștere economică, cei de la PSD şi ALDE au făcut niște împrumuturi colosale. Și nu au de gând să se oprească. În ritmul acesta distructiv și neproductiv, la datoriile pe care le fac acum o să plătească și strănepoții noștri”, declară deputatul PNL de Timiş Pavel Popescu, membru al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor.
Acesta spune că, potrivit statisticilor Băncii Naționale a României, Guvernele PSD-ALDE au împrumutat în 2017 o sumă similară cu împrumuturile contractate de România de la FMI în anul de criză 2009.
Aceste împrumuturi, atrage atenția Pavel Popescu, nu se regăsesc în investiții sau în dezvoltarea de proiecte care să îi determine pe investitorii străini să își deschidă o afacere în România.
O altă veste proastă, mai spune Pavel Popescu, a apărut în spațiul public recent: „Investitorii străini transmit că încrederea lor în economia României este în scădere. Asta este efectul Guvernării PSD-ALDE. Ne îndatorează și îi îndepărtează pe toți cei care ar putea ajuta la creșterea economiei, deci implicit a stilului de viață al românilor.”
Parlamentarul liberal avertizează că PSD şi ALDE trebuie să își schimbe abordarea cât mai repede, „altfel România se va transforma într-o țară pustie, pentru că toți vor fugi unde vor vedea cu ochii”.
Ultimele comentarii