Deputat PNL Marilen Pirtea: „Revenirea în ţară a multor familii din Europa, un nou motiv pentru mobilizarea unor investiții semnificative în educație”

Foto: COnstantin Duma

O știre recentă indica revenirea în ţară a mai multor familii din Europa sau chiar întoarcerea copiilor din familiile migrante, pentru studii în țară. „Este un fenomen care a condus la înregistrarea a peste 500 de cereri de înscriere pentru a-şi continua studiile, copii români reveniţi din străinătate, înscris în ultimele luni în şcolile din Timiş”, remarcă deputatul PNL Marilen Pirtea.

 

Acesta mai spune că respectiva schimbare este un semnal pozitiv pentru economie pe termen lung, afectată de criza de personal, dar și pentru rețeaua de învățământ, care se vede din nou solicitată cu un contingent mărit de copii care se înscriu la școli, după câțiva ani în care numărul elevilor a tot scăzut.

„Acest context este unul foarte bun pentru a suplimenta concentrarea resurselor și mobilizarea pentru modernizarea și dezvoltarea sistemului școlar din Timișoara, prin intervenția Ministerului Educației. Iată că ceea ce subliniam de foarte multă vreme, faptul că Timișoara este un oraș-magnet care va atrage tot mai multe categorii de tineri și profesioniști, se dovedește real, prin date concrete. Acum este momentul să susținem cu resurse și cu un program susținut de dezvoltare profesională rețeaua de educație din Timișoara și Timiș, un răspuns pe măsura sutelor de noi cereri de înscriere în școli, venite din partea copiilor români întorși în țară”, adaigă Marilen Pirtea.

 

Print Friendly, PDF & Email