Deputat PNL Marilen Pirtea: „CCR a confirmat că Legea manualului este un abuz”

Curtea Constituțională a admis, azi, sesizarea neconstituționalității Legii manualului. Deputatul PNL Marilen Pirtea spune că decizia este o confirmare a faptului că această lege este inacceptabilă pentru condițiile pluraliste și de performanță trebuie să se desfășoare editarea manualelor școlare.

 

Marilen Pirtea, deputat PNL de Timiş şi coordonator al Comisiei de Educație din PNL, reaminteşte că mulți profesori au avertizat, încă de când proiectul era în dezbatere parlamentară, că legea va da sistemul de educaţie înapoi cu zeci de ani, elevii urmând să ajungă condiționați să învețe după cărţi publicate de o singură editură, cea a Ministerului Educaţiei. Legeaa prevede că Ministerul Educaţiei, prin Editura Didactică şi Pedagogică, ar fi fost singurul responsabil de publicarea manualelor, iar autorii de manuale ar fi urmat să nu mai trimită manuscrisele la edituri, ci la minister.

Este evident că intenția Guvernului a fost de a institui un monopol asupra publicării tuturor manualelor în România, prin Editura Didactică şi Pedagogică, intenție confirmată și prin decizia CCR. În plus, pentru a evita iminenta controversă publică pe subiectul manualului unic, Ministerul Educaţiei a lansat ipoteza că ar urma să ia în considerare trei variante de manual pentru  fiecare materie, dintre care va fi aleasă varianta câștigătoare, uitând să specifice, însă, că este absolut posibil ca doar o variantă de manual să obţină punctajul de trecere,  tot funcționarii ministerului fiind cei ce ar urma să il decidă”, mai spune deputatul liberal.

Acesta reaminteşte că în Legea manualului sunt definite câteva categorii specifice de manuale –de bază, şcolar şi opţional – fără să se indice exact pe care dintre acestea le va finanţa Ministerul Educaţiei, pentru că legea menţiona că finanţarea se asigură pentru “manualele şcolare”. „O simplă ambiguitate terminologică poate duce la blocarea sistemului de editare și tipărire a manualelor școlare, o eroare ce se poate traduce în pierderi de milioane de lei la bugetul educației și prin întârzieri inacceptabile în asigurarea fondului de manuale necesar noului an școlar”, declară Marilen Pirtea.

Acesta avertizează că, şi dacă așteptările față de politicile susținute de fostul ministru al Educației, Liviu Pop, nu aveau cum să fie prea mari, păstrarea unui proiect generat în mandatul acestuia este pe care să producă un eșec de proporții în toamnă, la deschiderea noul an școlar, prin susținerea inadecvată a procesului educativ. Şi atrage atenţia că acuala conducere a Ministerului Educaţiei are datoria de a lua decizii corecte și reparatorii, în reacție la decizia CCR, care a invalidat această nouă formă a Legii manualului școlar.

Print Friendly, PDF & Email