Demisionarii din Mişcarea Populară Timiş, acuzaţi de fals şi uz de fals

Roxana Iliescu Foto Arhiva personalaSăptămâna trecută, Mişcarea Populară Timiş anunţa că l-a revocat din funcţie pe secretarul general Caiţa Panici, acuzat că a convocat în mod nestatutar o ședință extraordinară a partidului, în urma căreia și-a asumat fără drept o poziție oficială a MP Timiş.

Decizia nu a rămas fără urmări, în partid înregistrându-se, cum era de aşteptat, unele tensiuni între susţinătorii celui revocat şi reprezentanţii la vârf ai partidului. Zilele trecute, în presă au apărut informaţii referitoare la demisiile unor membri ai Consiliului Executiv Județean al MP Timiș.

„Îi informăm pe acești domni că am luat act de decizia lor. Iar pentru a nu fi neclarități, îi invităm să-și depună urgent demisia, inclusiv individual, la sediul partidului, întrucât, prin acțiunile lor nestatutare, bazate pe fals, uz de fals, manipulare, denigrare și dezinformare, au adus grave prejudicii de imagine organizației județene Timiş a MP”, transmite Roxana Iliescu (foto), preşedintele MP Timiş. Adăugând că „acești domni au făcut mai mult rău organizației decât puteau să facă adversarii săi .”

Roxana Iliescu mai spune că, după această experiență regretabilă, are certitudinea că echipa de conducere a MP Timiș va fi mai puternică în absența detractorilor. „Mai mult decât atât, în ultimele zile s-au alăturat echipei mulți membri noi, alături de care vom continua acest proiect politic”, declară preşedinteşe MP Timiş, transmiţându-le mulţumiri celor care au înţeles corect situația.

 

Citeşte şi:

Secretarul General al Mișcării Populare Timiş, revocat din funcție

Print Friendly, PDF & Email