Dan Reșitnec, consilier local USR-PLUS, şeful Biroului Asistare Primar

Sursă foto: Primăria Timişoara

Concursul organizat de Primăria Timișoara pentru funcția contractuală de şef al Biroului Asistare Primar a fost câştigat de Dan Reșitnec, consilier local pe listele USR-PLUS.

 

Dan Reșitnec, în vârstă de 34 de ani, este absolvent al Facultăţii de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica Timișoara și a urmat cursul de Management în administrația publică locală, organizat de Institutul Național de Administrație. A lucrat într-o companie IT din Timișoara ca manager de echipe și proiecte. A fost ales în 2020 consilier local pe listele USR-PLUS și este președintele USR Timișoara.

E nevoie ca mai mulți oameni care au activat în mediul privat sau în societatea civilă să-și asume intrarea în administrație, pentru că este o nevoie extraordinară de împrospătare a acesteia. Am decis că este momentul să fac o schimbare de carieră și să concurez pentru o poziție unde aptitudinile mele pot ajuta cel mai mult executivul Primăriei și modernizarea administrației și a orașului. Începând de săptămâna viitoare voi veni în Primărie pe o poziție asimilată șefului de cabinet al primarului și voi demisiona din Consiliul Local al Municipiului Timișoara. Acest pas înseamnă pentru mine o mare oportunitate, un loc unde pot pune umărul la schimbările pe care administrația Fritz le va aduce în oraş”, declară Dan Reșitnec.

Șeful Biroului Asistare Primar va coordona agenda primarului Timişoarei, va urmări proiectele strategice ale acestuia și se va asigura că sunt implementate, iar în baza mandatului conferit de primar va reprezenta Primăria în relația cu cetățeanul, administrația centrală și locală, alte instituții și organizații.

Cerințele principale pentru acest post, transmit reprezentanţii Primăriei Timişoara, au fost studiile în administrație sau management, cunoașterea instrumentelor digitale de management de proiect și a limbilor engleză, la nivel avansat, și germană, la nivel mediu, şi experiența în conducerea de echipe și de proiecte.

Print Friendly, PDF & Email