În curând se împlinesc trei ani de la deschiderea dosarului „Bechtel”. Timp în care nu a fost anunţată public nicio inculpare, deşi este vorba despre o faptă gravă, dispariţia unui act secret de stat. CMS refuză dispunerea unei verificări în acest caz.​

„Povestea” pe scurt a dispariţiei contractului

Dispariţia contractului Bechtel a fost sesizată la începutului lui august 2013 când, după ce voci din Opoziţie ceruseră public desecretizarea acestui document – operaţiune care nu se putea face în lipsa originalului – Dan Şova, pe atunci ministru al Marilor Proiecte, anunţa că nu mai e de găsit originalul.

Ar fi fost uşor să se ajungă rapid la persoana care a scurt-circuitat traseul actul, pentru că, potrivit art. 10 din Legea 182/2002, privind protecţia informaţiilor clasificate, instituţiile care deţin sau utilizează informaţii clasificate sunt obligate să ţină un registru de evidenţă a autorizaţiilor acordate personalului, şi asta, sub semnatură. Dar nu s-a ajuns.

Iar instituţiile care intervin în situaţii de genul acesta s-au mişcat lent. Deşi era vorba despre dispariţia unui act secret de stat, deci o faptă gravă, pentru a se urni ancheta, a fost necesar ca Parchetul General să fie sesizat. Una dintre sesizări venise de la Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor, care a şi indicat atunci, public, locul în care a fost ţinut acest document: „Contractul original Bechtel este la Serviciul Probleme Speciale, etaj 2, camera 58.” Fără efect, însă…

 CSM ocoleşte punerea punctului pe „i”

Zilele trecute, printr-o adresă trimisă preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Mircea Aron, am solicitat CSM să dispună verificări şi să ne răspundă la câteva întrebări legate de trenarea acestui dosar:

1. La ce unitate de parchet se află în momentul de faţă dosarul „Bechtel”?

2. Care este motivul pentru care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi-a declinat competenţa în acest dosar?

3. Care este numele procurorului care a dispus această declinare de competenţă?

4. Care este motivul trenării acestui dosar?

5. Care sunt numele procurorilor care s-au ocupat de acest caz în perioada august 2013 – iunie 2016?

CSM ne răspunde, printr-o adresă semnată de judecătorul Daniela Pantazi, că obiectul cererii noastre excede îi competenţelor. Şi ne transmite, invocând Legea 317/2004, că CSM este „un organ administrativ care gestionează cariera magistraţilor, neavând atribuţii în a oferi consultaţii juridice sau de a transmite informaţii care vizează activităţi desfăşurate de alte instituţii.” Iar prin invocarea Regulamentului de organizare şi a funcţionare a CSM, ni se transmite că această instituţie „răspunde la sesizările şi cererile formulate în baza Legii 544/2001, privind liberul acces la informaţii de interes public, doar în legătură cu propria activitate.”

Citeşte şi: Schelete în dulapul CSM

Şi suntem anunţaţi că solicitarea noastră a fost transmisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deşi nu Parchetul General are în atribuţii verificări sau controale legate de activitatea procurorilor.

Ce nu aminteşte CSM în răspunsul pe care ni-l trimite este este Legea 317/2004, privind CSM, care spune că, pe lângă Plenul CSM, funcţionează Inspecţia Judiciară, inspectorii judiciari având printre atribuţii şi verificările sau controalele dispuse de Plenul CSM, de secţiile CSM sau de inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare.

Deci, dacă CSM ar fi vrut să dispună verificări în acest dosar şi să ne comunice rezultatele, ar fi fost posibil. Dar CSM s-a spălat pe mâini.

Avocatul Antonie Popescu, de la Baroul Bucureşti, care a reprezentat Asociaţia 21 Decembrie 1989 la CEDO în speţe contrea României, spune, referindu-se la răspunsul CSM, că „ipocrizia judiciară a declarării Inspecţiei Judiciare persoană juridică a determinat CSM să răspundă mizerabil, spunând că nu e competenţa sa, dar nu trimite la Ia Inspecţia Judiciară competenţa. CSM îşi abandonează funcţia de asigurare a independenţei justiţiei prin răspunsuri omisive, în loc să asigure oricărei întrebari referitoare la Justiţie un răspuns competent, oricare ar fi efortul.”

Sferturi de răspuns sau tăcere, de la Parchete

Anul trecut, cu câteva zile de împlinirea a doi ani de la dispariţia contractului Bechtel, am solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să ofere clarificări în privinţa câtorva aspecte legate de această anchetă. Adresând trei întrebări:

1. În ce stadiu se află cercetările în dosarul privind dispariţia, din Ministerul Transporturilor, a contractului secretizat încheiat de Statul Român cu compania americană Bechtel?

2. Dacă dosarul nu se mai află la Parchetul General, vă rugăm să ne indicaţi instanţa sau unitatea de parchet la care l-aţi trimis şi motivul pentru care l-aţi trimis altundeva.

3. În ce dată a fost înregistrată această cauză la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie?

Am primit răspuns doar la a doua întrebare, şi acolo, numai parţial. Într-un răspuns semnat Ramona Bulcu, procuror-şef Birou Presă, ni se transmite că „dosarul a fost înregistrat pe rolul Secţiei de urmărire şi criminalistică sub numărul 527/P/2013, fiind declinat la data de 18 octombrie 2013 în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.” De ce a fost declinat? Tăcere. Parchetul General nu a intrat în astfel de „detalii”.

Am mers mai departe cu întrebările. La Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, unde fusese trimis dosarul. De unde am încercat, printr-o solicitare de informaţii trimisă în 7 august 2015, să aflăm în ce stadiu se află cercetările, iar dacă dosarul nu se mai află la la această unitate de Parchet, am rugat să nu se comunice instituţia la care a fost trimis şi motivul pentru care a fost trimis altundeva. Se împlineşte curând un an de tăcere. Oficialii acestui Parchet au refuzat şi să confirme primirea mailului, prin care solicitam informaţii în baza Legii 544/2001, privind liberul acces la informaţii de interes public.

Deci, de aproape trei ani, ancheta bate pasul pe loc. Într-un dosar penal care vizează dispariţia unui act secret de stat.

Ba mai mult, iată, CSM – care, potrivit legii, poate dispune verificări sau controale legate de activitatea instanţelor şi a parchetelor – refuză să se implice în aflarea motivului pentru care în acest dosar penal nu se întâmplă nimic.

Articol publicat şi în Puterea a Cincea.