Zece ani de judecată, puşi sub semnul întrebării în cazul falimentului de la „Solventul”

Cel mai lung proces de insolvenţă din România continuă

Considerat cel mai lung proces de acest gen din România, litigiul legat de insolvenţa Combinatului timişorean Solventul a ajuns într-un punct de cotitură. După ce, la zece ani de la strămutarea litigiului la Tribunalul Iaşi, s-a ajuns la contestarea competenţei teritoriale a acestei instanţe de a soluţiona litigiul.

 

Un deceniu de judecată pus sub semnul întrebării

Ltigiul de insolvenţă legat de combinatul timişorean Solventul pare să fi ajuns într-un punct de cotitură, după zece ani de judecată la Tribunalul Procesul, înregistrat în 1998 în instanţele timişene şi strămutat la Iaşi, în 2007, a ajuns la faza în care se contestă competenţa teritorială a acestui tribunal de a rezolva litigiul. La începutul acestui an, după zece ani de judecată la Tribunalul Iaşi, combinatul Solventul, prin lichidatorii săi, a invocat necompetenţa teritorială şi lipsa de interes a instanţei ieşene.

Deşi, în principiu, ar trebui să se rezolve repede, multe procese de insolvenţă se poticnesc la faza de expertize, care uneori durează destul de mult. Instanţa poate încerca în zadar să soluţioneze un astfel de proces, dacă expertizele se întind pe o perioadă mare de timp. În plus, de regulă, pocesele de insolvenţă sunt cauze complexe”, spune avocatul timişorean Lazăr Gruneanţu.

În 2016, în dosar nu s-a întâmplat nimic în sensul finalizării litigiului. Pe tot parcursul anului trecut, la cele patru termene judecate efectiv, soluţia a fost aceeaşi: „Se amână cauza pentru continuarea procedurii”.

Şi în acest an, în afară de invocarea excepţiei de necompetenţă teritorială pentru Tribunalul Iaşi, la celelalte două termene de judecată, soluţia a fost aceeaşi: „Se amână cauza”. Următorul termen a fost stabilit pe 20 septembrie.

Insolvenţă iniţiată în urmă cu 20 de ani

Solventul a intrat în procedură de insolvenţă în 1998 şi, în procedura falimentului, în martie 2003. Procedura reorganizării judiciare a fost deschisă ca urmare a hotărârii din iunie 1998 a Tribunalului Timiş, devenită irevocabilă în 1999.

În februarie 2002 a fost aprobat planul de reorganizare a combinatului, cu plata eşalonată a creanţelor pe o perioadă de trei ani, iar pentru a fi înlăturate suspiciunile cu privire la obiectivitatea soluţionării cauzei, în februarie 2002 dosarul a fost strămutat de instanţa supremă la Tribunalul Alba.

În mai 2004, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti a formulat o cerere de suspendare a procedurii falimentului, Executivul instituind la Combinatul Solventul Timişoara, pe o perioadă de trei ani, o procedură de supraveghere financiară. Timp în care să se deruleze un program de restructurare şi redresare financiară. Împotriva acestei cereri de suspendare, trei creditori au făcut contestaţie.

În iunie 2007, dosarul a fost strămutat la Tribunalul Iaşi, fiind fixate în acest dosar aproximativ 80 de termene.

Din cauza schimbărilor legate de administratori sau lichidatori, pe parcurs au apărut şi complicaţii, cum ar fi cele legate de localizarea arhivei. Foşti angajaţi ai Combinatului au solicitat pe diverse canale ajutor pentru găsirea arhivei fostei unităţi economice.

Problema se regăseşte la mai multe unităţi economice mari închise în Timişoara şi ridică semne de întrebare cu privire la posibilitatea unei investigaţii retroactive cu privire la închiderea Întreprinderii Solventul. Dacă ar exista procurori interesaţi de această problemă, probabil că şi ei ar avea probleme cu găsirea arhivei de documente a fostei unităţi economice.

 

O conductă încă disputată

Cea mai mare fabrică de spirt, înfiinţată în 1869, şi devenită ulterior combinatul Solventul, a început ca o societate pe acţiuni, cu un capital de două milioane de coroane.

A fost înfiinţată pe o suprafaţă de 37.000 de metri pătraţi şi producea spirt simplu, rafinat şi denaturat, ulei afumat şi îngrăşăminte. Puterea de acţionare cu motoare cu aburi şi electrice era de 520 de cai putere. Producţia obţinută se vindea atât în ţară, cât şi în străinătate, de exemplu în Turcia.

În 1930 firma a luat numele de Prima Fabrică de Spirt şi Industrie Chimică din Timişoara SpA, iar obiectul de activitate s-a extins şi asupra fabricării diferitelor produse chimice, precum şi asupra comerţului cu aceste produse. Se fabrica spirt rafinat, acetonă, butanol, acetat de butil, de amil şi de etil, diacetonă, alcool, ulei de fuzel, hipoclorit de sodiu şi de calciu, hidroxid de sodiu, săpun de rufe, săpun moale, acid carbonic, borhot uscat şi altele. Capitalul social se ridica la 12 milioane lei, fiind 60.000 de acţiuni, cu valoare nominală de 200 de lei fiecare.

În perioada comunistă, Solventul devenise a treia întreprindere din Timişoara, ca valoare a producţiei industriale, după Comtim şi UMT. Solventul  avea cele mai complexe instalaţii din sud-estul Europei. Niciunul din statele vecine, Ungaria, fosta Iugoslavie sau Bulgaria, nu deţineau instalaţii de complexitatea celor din Timisoara. Societatea era legată de combinatul sârbesc HIP Pancevo, din Serbia, printr-o conductă strategică, lungă de 140 de kilometri. Prin această conductă, Solventul livra etilenă şi propilenă către combinatul sârbesc. Dar afacerea a fost stopată în urma embargoului impus Iugoslaviei de NATO, ceea ce a dus la concedieri masive în rândul angajaţilor români. Deşi, oficial, conducta a fost închisă, aceasta a fost folosită în timpul embargoului pentru a furniza carburanţi sârbilor.

Chiar şi acum operatori economici din segmentul produselor petroliere din Rusia încearcă să obţină terenul fostei fabrici Solventul şi ce a mai rămas din fosta conductă, în scopuri încă neelucidate.

Disputat este şi un tronson de 21,72 km de conductă care nu a făcut obiectul vânzării aferente patrimoniului combinatului. Acesta a fost construit de Solventul SA, însă în 1986, în baza legislației în vigoare la data respectivă, magistrala nu a fost înscrisă în patrimoniul petrochimic.

 

O „fosilă” industrială

Pe lângă dezafectările neautorizate, care au cauzat nu o dată incendii de proporţii, dărâmarea fostelor clădiri ale Combinatului Solventul s-a făcut într-o bună parte fără să se ţină cont că unele au valoare de clădiri de patrimoniu.

Astfel, s-a demolat pe ascuns Fabrica de spirt, construită în 1968. Inspectorii Primăriei s-au sesizat că demolările se fac ilegal şi au dispus imediat oprirea lucrărilor şi intrarea lor în legalitate. Deşi Municipalitatea a solicitat clarificări privind aceste demolări nelegale, în termenul legal nu a venit nimeni să clarifice situaţia.

Şi Ordinul Arhitecţilor din România, filiala Timiş, a luat atitudine, apreciind ca inadmisibilă acţiunea de demolare a ansamblului fostei platforme industriale Solventul, acţiune care aduce grave prejudicii patrimoniului industrial al Timişoarei.

Cu toate acestea, ceea ce s-a dărâmat ilegal nu mai poate fi reconstruit. În momentul de faţă din fosta clădire industrială de patrimoniu au rămas doar doi pereţi şi o parte mică a acoperişului. Important e ca, în acelaşi context, după o astfel de dezafectare, să se întreprindă măcar măsurile de bază pentru ecologizarea zonei, ţinând cont de rezervoarele subterane cu produse petroliere rămase să se corodeze în timp şi să infesteze solul. Mai ales că s-a tot vehiculat varianta amenajării unui complex rezidenşial în zonă, caz în care locatarii s-ar putea trezi cu tot felul de surprize neplăcute în propria „ogradă”.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, bogdan.piticariu@timpolis.ro