Răspunsul succint la întrebarea „Cum face alianţa PSD-ALDE jocurile Rusiei?” ar fi: încercând că transforme democraţia în cleptocraţie.

A trecut prea puţin observat şi analizat, cred, un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe de la Bucureşti, care rezumă subiectele abordate în întâlnirea pe care ministrul Teodor Meleşcanu a avut-o, la începutul acestei săptămâni, la Washington, cu secretarul de stat Michael Pompeo. În acest comunicat, MAE nu scoate un cuvânt despre subiectul corupţie, deşi, ca problemă de securitate naţională, acesta s-a aflat pe agenda de discuţii. În comunicatul Departamentului de Stat al SUA se arată, printre altele, că Michael Pompeo a discutat cu Teodor Meleşcanu „și despre importanța eforturilor României de combatere a corupției care subminează instituțiile democratice și încurajează influența nocivă a adversarilor (adică, a Rusiei – n.r.)”. Conducerea MAE, însă, bagă sub preş această parte a discuţiei, pe principiul mai bine minţi prin omisiune, chiar de la vârful diplomaţiei româneşti, dinamitând relaţii externe de importanţă strategică, decât să-ţi superi şeful politic vorbind de funie în casa spânzuratului. Pentru că, da, în cazul unei puteri ai cărei exponenţi au probleme judiciare în dosare de corupţie, iar unii, condamnări definitive pentru fapte de corupţie, a susţine public combaterea corupţiei cu asta echivalează.

Cu câteva zile înainte, şi ambasadorul SUA în România, E.S. Hans Klemm, sublinia că slăbirea legislaţiei anticorupţie expune România la ameninţări din partea Rusiei. Şi nu lansează astfel de avertismente pentru prima dată, ceea ce i-a atras atacuri în serie dinspre naţionalişti exaltaţi din alianţa de guvernare.

O idee similară cu cea expusă de oficialii americani se desprinde şi din declaraţiile unui fost analist al Europei Libere, Brian Whitmore, actual senior fellow al Center for European Policy Analisys, care a cercetat situaţia din mai multe state baltice și est-europene încercând să facă o legătură între gradul de penetrare al propagandei rusești şi cel corupției și sl crimei organizate. La un eveniment foarte recent organizat de Ambasada SUA la Bucureşti, acesta atrăgea atenţia că fenomenul corupţiei este cea mai periculoasă armă din războiul asimetric dus de Rusia împotriva Occidentului: „Dacă poţi corupe, atunci poţi controla. Aşa este utilizată corupţia în Rusia. Ideea este: dacă se poate exporta corupţie, atunci Moscova ar putea atrage în «sistema» o întreagă reţea de lideri naţionali corupţi. (…) E vorba despre ceva extrem de simplu: exportul unui sistem cleptocratic corupt.”

De altfel, dinspre SUA, partenerul strategic al României, se trag, de câţiva ani, pe diverse voci, semnale de alarmă faţă de riscurile slăbirii anticorupţiei – noi, în ţară, în termeni nediplomatici, o numim sabotare –şi ale încălcării de la vârful politic a regulilor statului de drept. Mesaje pe care Puterea de la Bucureşti ori le ignoră, ori încearcă să le arunce în irelevanţă şi să manipuleze opinia publică – invocând, în mod fals în context, suveranitatea naţională –, ori răspunde impertinent prin exponenţi obraznici, care merg până la a cere expulzarea diplomaţilor americani care îşi permit să atragă atenţia că derapajele antidemocratice ale Puterii fac rău nu numai ţării, expunând-o ameninţărilor externe, adică cele venite dinsprte Kremlin, ci şi parteneriatului strategic cu SUA, cu tot ce implică el.

În tot acest timp, alianţa de guvernare şi majoritatea parlamentară – care a validat-o electoral şi-i validează şi ieşirile antidemocratice în decor – fac, de peste doi ani, tot ce le stă în putinţă pentru a pune pe butuci anticorupţia şi pentru a reduce independenţa Justiţiei. Asta, pentru a ţine în şah justiţia şi a-şi ajuta liderii cercetaţi sau deja condamnaţi în dosare de corupţie şi anturajul lor politico-financiar aflat în situaţie similară să nu ajungă în puşcărie, să-şi pună la adăpost averile ce le-ar putea fi confiscate – averi făcute după ce, tot la putere fiind, chiar pe paliere mai joase, şi-au creat divese canale pentru a drena banii publici în conturile personale –, în fond, să-şi prezerve banii furaţi, libertatea şi puterea. Cu riscul de a transforma democraţia în cleptocraţie.