“2016 va fi anul celui mai puternic vot de protest înregistrat vreodată în România”. Acesta a fost mesajul pe care preşedintele unui partid ultranaţionalist, recent înfiinţat, l-a transmis zilele acestea. În aparenţă, o banală declaraţie politică. Care poate fi citită, însă, şi în cheia unui pericol latent.

Declaraţia preşedintelui recent înfiinţatului Partid România Unită, Bogdan Diaconu – “2016 va fi anul celui mai puternic vot de protest înregistrat vreodată în România” –, a fost făcută în contextul procesului de extindere la nivel naţional a partidului, la lansarea filialei Timiş a PRU, şi, privind pe scară mai largă, în contextul revirimentului partidelor naționaliste, la nivelul întregii Europe.

Lansarea PRU – un partid anti-sistem, ultranaţionalist, ce se vrea un răspuns la irendentismul maghiar, un partid declarat „împotriva cedării de suveranitate către Bruxelles” – a avut loc la finalul verii trecute, la foarte scurt timp după ce Bogdan Diaconu îşi anunţa demisia din PSD. Partid în care intrase în anul 2000, pe care l-a părăsit apoi, o vreme, pentru Partidul Conservator al lui Dan Voiculescu, şi la care se întorsese în 2010. Partid pe care, după demisia din această structură, îl acuză de rapt, dar pe care l-a slujit ani în şir şi ale cărui jocuri le-a susţinut vocal, prin intermediul postului guvernamental rus Vocea Rusiei, cu care începuse colaborarea în vara lui 2012, când USL pusese la cale lovitura de stat. Ca o paranteză fie spus, pe acelaşi canal media, dl Diaconu pleda, după organizarea, în noiembrie 2013, la Bucureşti, a Forumului Economic China-Europa Centrală şi de Est – în timpul căruia drapelul UE a fost înlăturat de la prezidiul Parlamentului, la ce­rerea delegaţiei chineze –, pentru un parteneriat strategic cu China. Idee pe care oameni din vârful Guvernului PSD au lansat-o public apoi, fără a o fi discutat anterior în Consiliul Superior de Apărare a Ţării şi în condiţiile în care partenerii strategici ai Ro­mâ­niei sunt SUA, NATO şi UE şi în condiţiile în care şi Vocea Rusiei menţiona clar: „Banii chinezilor merg doar în acele ţări din Europa de Est unde liderii politici sunt decişi să iasă de pe orbita SUA. (…) cele 8-10 miliarde de euro puse la bătaie de China se traduc prin eliminarea definitivă a influenţei americane, mai ales cea militară şi politică din această zonă". 

La momentul lansării PRU atrăgea, însă, atenţia dezavuarea a politicii Moscovei. O dezavuare de faţadă, însă, venită la câteva luni după colaborarea d-lui Diaconu cu Vocea Rusiei. „Am făcut toate eforturile pentru a convinge PSD mai întâi să nu accepte UDMR la guvernare, iar apoi, măcar să aibă curajul de a scăpa de acest cancer al politicii româneşti, manevrat de la Budapesta, care este, la rândul ei, dirijată de Moscova pentru a fărâmiţa Statul român”, afirma fondatorul PRU. Nu cu mult timp înainte, ca voce a Vocii Rusiei, înfiera politica Budapestei faţă de ideea de autonomie şi identitate etnică, nu însă şi puterea de la Kremlin, aşa cum o face de când şi-a lansat partidul, din vara lui 2014. Adică, la câteva luni după ce în România jucaseră şi alţii cartea naţionalismului, şi o jucaseră cu succes. Alianţa PSD-PC-UNPR câştigase alegerile europarlamentare cu mesaje exacerbat naţionaliste.

De ce trebuie să capteze atenţia această declaraţie a d-lui Diaconu? Întâi, pentru că este făcută în contextul revirimentului partidelor naționaliste, la nivelul unei Europe confruntate deja cu o criză economică severă şi cu derive financiare. În Parlamentul European au intrat, la alegerile de anul trecut, nouă partide de extremă dreaptă care, toate, îi atribuie Europei, într-un fel sau altul, eşecul în politicile naţionale şi care, în discursul lor, marşează pe teme ce combină ideea de izolaţionism cu radicalismul, cu utopia de genul „e nevoie de o nouă ordine politică” şi cu intoleranţa faţă de celălalt. De succesul în UE al acestor partide naţionaliste şi ultranaţionaliste, anti-sistem, eurosceptice este interesată Rusia, atrăgea atenţia geostrategul Stratfor, Robert Kaplan, când vorbea despre metode pe care le-ar putea folosi Kremlinul pentru a influenţa opinia publică din Europa. O ipoteză confirmată, de altfel, acum câteva zile, prin apariţia unor informaţii care scot în evidenţă legăturile dintre Moscova şi formaţiuni extremiste aflate pe val în Europa, după ce un grup de hackeri au publicat mii de texte si e-mail-uri ca parte dintr-o corespondenţă între Kremlin şi partidul francez de extremă dreapta Frontul National. Căruia îi este deconspirat sprijinul acordat pentru anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea, în martie 2014, un act care a aruncat practic în aer ordinea europeană.

Apoi, trebuie să capteze atenţia, pentru că şi în România există teren fertil pentru astfel de partide, care se prezintă anti-sistem. Să luăm în calcul doar faptul că partidele mari fie par să nu reuşească să se reformeze, fie o fac foarte anevoios, ceea ce generează o erodare a încrederii opiniei publice – accentuată pe fondul scandalurilor de corupţie din ultima vreme şi întreţinută prin aruncarea pe piaţă a unor mesaje periculoase de genul “toţi sunt la fel, toţi sunt hoţi, toţi sunt corupţi”. Aşa că mesajele transmise de nume în aparenţă noi pe scena politică – chiar dacă, de fapt, parte a aceluiaşi sistem pe care îl înfierează şi pentru a cărui sănătate nu au făcut nimic – pot avea priză la public, deşi sunt un fel de cântec de sirenă.

Acum, când e clară dorinţa de expansiune a regimului de la Kremlin – care încurajează succesul naţionalismului în Europa – rămâne întrebarea dacă înfiinţarea şi extinderea în România a unui partid de asemenea factură este coincidenţă sau un capitol din strategia Moscovei?

Articolul a fost publicat şi pe Contributors.ro.