Primăria Timişoara reia discuţiile legate de clădirile extrem de degradate din zona centrală a oraşului – o problemă care e în rezolvare, fără să se întâmple nimic concret de ani buni. După „soluţii” gen celebra taxă de habitat, acum, Municipalitatea propune un fel de credit, fără dobândă, cu o cotă parte de subvenţie. Este greu de prognozat în momentul de faţă care va fi impactul acestei noi propuneri.

Un alt fel de credit ipotecar

Părând destul de decisă să în­cer­ce o nouă formulă de rezolvare a pro­blemei imobilelor degradate din „zona zero” a Timişoarei, Primăria va orga­niza vineri o dezbatere publică pe mar­ginea proiectului de hotărâre privind aprobarea programului de sprijin fi­nanciar acordat proprietarilor de clă­diri istorice din zona de acţiune priori­tară a Timişoarei. Conform acestui program, Primăria Timişoara poate acorda un sprijin financiar constând într-un fel de grant în cuantum de 20% din costurile eligibile la lucrările de reabilitare la clădirile clasate ca mo­numente, şi 80% sprijin financiar cu dobândă zero, în limitele fondurilor alocare anual cu această destinaţie.

Persoanele eligibile sunt proprie­tarii clădirilor care „prin nivelul de de­gradare a sistemului de închidere peri­metrală, pun în pericol sănătatea, via­ţa, integritatea fizică şi siguranţa popu­laţiei sau afectează calitatea mediului înconjurător, a cadrului urban construit şi a spaţiilor publice urbane şi sunt clădiri clasate ca monumente”.

Costurile întregii documentaţii tehnice necesare obţinerii autorizaţiei de construcţie, precum şi documen­ta­ţia tehnico-economică necesară exe­cu­tării lucrărilor cad în sarcina pro­prie­tarilor şi reprezintă contribuţia proprie la acest program. Primăria vede acest credit ca unul ipotecar, în sensul că proprietarii beneficiari vor încheia un contract de garanţie imobi­liară cu Mu­nicipalitatea. Garanţia devi­ne scaden­tă şi se recuperează în tota­litate dacă proprietarul îşi înstrăinează apar­ta­mentul înainte de împlinirea pe­rioadei de zece ani de la constituirea ga­ranţiei. În plus, pentru plata cu întâr­ziere a ra­telor se vor percepe majorări, iar dacă beneficiarul nu achită şase ra­te lunare consecutive, Primăria poate cere rezi­lierea contractului, achitarea imediată a întregii sume şi, în cazul în care nu primeşte suma în cauză, poate solicita executarea silită.

În aceste condiţii, însă, deşi este, fără îndoială, o soluţie de creditare extrem de avantajoasă, fără dobândă, probabil că puţini vor fi cei care vor solicita înscrierea în program, pentru că există experienţa reabilitării termi­ce. La un moment dat, aceasta a fost trans­formată într-un soi de credit ipo­tecar, şi niciun timişorean dintre cei în­scrişi iniţial pentru reabilitare nu a mai fost de acord să continue în aceste condiţii. Or, la reabilitarea termică a unor blocuri erau, oricum, costuri mult mai reduse decât cele de reabilitare a unor clădiri monument-istoric. Probabil că mulţi proprietari vor aştepta în conti­nua­re ca Primăria să iniţieze un program de reabilitare care să nu presupună niciun fel de costuri pentru ei, deşi, ca proprietari, ar fi beneficiari direcţi.

„Cred că această soluţie propusă de Primărie este una rezonabilă, şi prezintă un avantaj evident, decât să nu se dea niciun fel de sprijin. Rămâ­ne de văzut însă câţi vor fi interesaţi de acest program”, spune Petru Ola­riu, preşedintele Federaţiei Asociaţii­lor de Locatari Timişoara.

Taxa de habitat, o idee mult mai proastă

În urmă cu doi ani, Primăria ve­nea cu ideea de a institui aşa-zisa taxă de ha­bitat de 40 de lei pe an, care să fie plă­tită de timişorenii rezidenţi şi care să fie folosită pentru reabilitarea clădiri­lor vechi, din categoria monu­mentelor istorice.

Potrivit iniţiativei legate de taxa de habitat, fiecare timişorean care deţine un imobil şi are domiciliul în Timişoara ar fi trebuit să plătească 40 de lei pe an. Suma ar fi urmat să se achite în do­uă rate egale: până la 31 martie, res­pectiv 30 septembrie. În cazul neachi­tării la scadenţă, urmau să se adauge penalizări de 2% pe lună. Iniţiativa a fost respinsă însă în Consiliul Local după ce mai mulţi consilieri locali au remarcat că nu s-a precizat în mod clar modalitatea prin care Primăria ar ale­ge clădirile care vor fi reabilitate. Ca atare, în lipsa unei decizii a Consiliului Local, s-ar fi putut naşte tot felul de speculaţii şi semne de întrebare legate de imobilele alese şi criteriile pe baza cărora s-a făcut alegerea. Introducerea taxei respective a fost respinsă, însă, şi, pe considerentul că nu e normal ca banii publici să fie folosiţi în beneficiul unor persoane private – respectiv, pro­prietarii clădirilor în cauză.