Consiliul Local Timişoara va actualiza criteriile pentru locuințele ANL

Consiliul Local Timișoara va dezbate, în următoarea ședință în plen, propunerea privind criteriile pentru alocarea locuințelor ANL pentru tineri și pentru specialiștii care lucrează în sănătate.

 

La finalul lunii octombrie, au fost elaborate – baza criteriilor-cadru stabilite prin hotărâre de guvern –  două proiecte de hotărâre care vor fi supuse la vot în Consiliul Local Timişoara. Un proiect prevede aprobarea criteriilor pentru alocarea locuințelor pentru tineri în general, iar celălalt prevede criteriile pentru specialiștii în sănătate. Astfel, persoanele care aplică pentru locuințele destinate tinerilor trebuie să nu depășească vârsta de 35 de ani şi să nu aibă în Timişoara o locuință proprietate personală sau proprietate a familiei.

Criteriile cu punctaj ridicat pentru a stabili ordinea pe listă sunt: situația locativă actuală (dacă solicitantul este chiriaș sau tolerat într-un spațiu), suprafața locuibilă deținută, starea civilă, vechimea solicitantului, nivelul de studii, situațiile locative sau sociale deosebite, venitul mediu. Criteriile cu punctaj scăzut sunt: numărul de persoane în întreținere și starea de sănătate actuală. Se aplică aceleași criterii de stabilire a ordinii pe liste, iar punctaj suplimentar se acordă în funcție de nivelul de specializare.

Primăria Municipiului Timișoara anunţă că urmează să preia în administrare locuințele din blocul construit de Agenția Națională de Locuințe și să le repartizeze. E vorba despre 30 de apartamente într-un bloc cu şase etaje pe strada Ion Ionescu de la Brad, destinate specialiștilor în sănătate. Blocul are16 apartamente cu două camere și 14 apartamente cu o cameră

În același cvartal de locuinţe va fi începută, în următorii ani, construcția altor noi blocuri cu apartamente pentru tineri, anunţă Municipalitatea.

 

Print Friendly, PDF & Email