La ultima şedinţă de plen, pe fondul discutării unui proiect legat de cota parte care trebuie asigurată de către Consiliul Judeţean Timiş pentru realizarea unor investiţii la Stadionul “Dan Păltinişanu”, mai mulţi consilieri judeţeni au solicitat un raport de activitate şi un bilanţ al clubului A.C.S. POli, ţinând cont de faptul că administraţia judeţeană este unul dintre principalii finanţatori ai echipei de fotbal. Şi de această dată, la fel ca şi cu alte prilejuri, conducerea Consiliului Judeţean nu s-a arătat prea încântată de idee.
Nu se prezintă raportul şi bilanţul A.C.S. Poli pentru a se economisi hârtia
La ultima şedinţă de plen, atunci când s-a discutat de către C.J. Timiş proiectul de hotărâre care viza realizarea unei instalaţii de încălzire la nivelul gazonului, din fondurile clubului A.C.S. Poli, cu racordurile electrice necesare realizate de către Direcţia de Prestări Servicii a administraţiei judeţene, mai mulţi consilieri judeţeni au solicitat să li se prezinte raportul şi bilanţul activităţii clubului A.C.S. Poli, ţinând cont de faptul că administraţia judeţeană a fost în anul 2013 unul dintre principalii finanţatori ai clubului.
În mod surprinzător, conducerea C.J. Timiş a părut să nu agreeze prea mult această solicitare, motivând-o cu nevoia de a se face… economie de hârtie. “După cum ştiţi aprobăm acum bugetul şi urmează ca la şedinţa următoare să primim de la toate instituţiile din subordine o informare în acest sens. Nu ştiu dacă vom solicita şi asociaţiilor cu care colaborăm pentru că bilanţul si raportul de activitate pentru fiecare în parte cuprind un volum foarte mare de documente, iar acestea trebuie, la rândul lor, multiplicate în 37 de exemplare”, a precizat preşedintele C.J. Timiş, Titu Bojin.
Solicitarea consilierilor judeţeni de a vedea raportul de activitate şi bilanţul clubului timişorean vine în contextul în care echipa de fotbal A.C.S. Poli Timişoara a trimis adrese C.J. Timiş prin care solicită aprobarea efectuării unor lucrări de dotare în incinta Stadionului “Dan Păltinişanu”, mai precis dotarea suprafeţei de joc a terenului cu instalaţie de încălzire, montarea în incinta stadionului a unui sistem de publicitate cu panouri led şi modificări la racordurile electrice – ridicarea puterii instalate cu 750 Kw, necesare funcţionării instalaţiei de încălzire a suprafeţei de joc, şi ridicarea puterii instalate cu 250 Kw, necesare funcţionării sistemului de publicitate. Şi dacă încălzirea se face cu fonduri proprii, în contextul noii investiţii, realizarea racordurilor electrice necesare se va realiza prin Direcţia de Prestări Servicii Timiş, poate şi pentru că, în condiţiile în care C.J. Timiş, deşi a acordat sume destul de mari, an de an, fostei echipe F.C. sau Poli Timişoara, a rămas, printr-un concurs de împrejurări, şi cu responsabilitatea achitării facturilor pentru energia electrică.
Şi salariile sunt la secret
Nu este prima oară când Consiliul Judeţean dă dovadă de lipsă de transparenţă în ceea ce priveşte relaţia cu clubul A.C.S. Poli. Având în vedere sumele de ordinul milioanelor de lei, din bani publici, cu care Consiliul Judeţean Timiş participă în calitate de asociat la finanţarea clubului ACS Poli, probabil că ar fi fost de aşteptat ca toate cheltuielile făcute din banii alocaţi să fie justificate detaliat şi transparent. Anul trecut însă, în octombrie, au apărut din nou controverse pe această temă, după ce mai mulţi consilieri judeţeni au solicitat statele de plată şi primele pe care le încasează conducerea clubului. „Avem în faţă previziunile bugetului pentru perioada 2013 – 2014 pentru ACS Poli Timişoara. Cu tot respectul pentru acest club şi cu susţinerea pe care am acordat-o, pot spune că astfel de situaţii am avut şi în vechiul mandat şi din acest motiv aş dori ca informările solicitate să fie puţin mai complexe”, spuneau consilierii solicitanţi.
Cererea s-a lovit însă de refuzul conducerii C.J. Timiş, preşedintele Titu Bojin declarând : „Nu cred că este de datoria consilierilor judeţeni să verifice statele de plată. Nu ascundem nimic, dar cred că e suficient să discutăm despre plata salariilor. Statul de plată implică confidenţialitate. Putem discuta de sumele pe care le plătim pe orice capitol şi subcapitol, dar nu pentru plata salariilor.”
Consilierul judeţean P.D.L. Marius Martinescu spune că, în ciuda solicitărilor, consilierii judeţeni încă nu au avut acces la o descriere detaliată a cheltuielilor făcute de clubul timişorean. “Ni s-a prezentat o situaţie care era mai mult o sinteză, fără să se intre prea mult în detalii. De exemplu, se preciza cât e fondul de salarii fără să se precizeze, detaliat, ce sume încasează fiecare”, ne-a declarat Marius Martinescu.
Ultimele comentarii