Compartiment pentru recuperare arşi, înfiinţat în cadrul Spitalului Municipal Timişoara

Primarul Nicolae Robu şi directorul Spitalului Municipal Timişoara, Olimpia Oprea, anunţând noul proiect. Foto: Constantin Duma

Primăria Timişoara anunţă înfiinţarea, în Clinica de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie, a unui Compartiment pentru recuperare arşi.

 

Compartimentul pentru recuperare arşi este prevăzut să aibă şapte paturi, organizate, dispuse în două rezerve a câte două paturi şi într-un salon cu trei paturi, şi rezervele, şi salonul având grupuri sanitare proprii amenajate astfel încât bolnavul în fotoliu rulant să poată avea acces la ele.

De asemenea, Compartimentul pentru recuperare arşi este prevăzut a avea şi un cabinet de consultaţii şi o sală de tratamente. Se pot asigura circuite separate pentru bolnavii internaţi, precum şi accesul acestora spre Baza de tratament şi Ambulatoriul de specialitate.

Dotarea cu echipamentele medicale necesare se va realiza prin proiectul finanţat prin Programul Operaţional Regional „Extindere, reabilitare, modernizarea şi echiparea ambulatoriului de specialitate al Clinicii de Recuperare, Medicina Fizică şi Balneologie Timişoara din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, prin demolare parţială şi extindere orizontală şi verticală”.

Proiectul, în valoare de peste 23 de milioane de lei, din care mai mult de cinci milioane sunt alocaţi achiziţiei de echipamente medicale, este implementat de Primăria Timişoara şi se va finaliza la sfârşitul anului următor. Finanţarea va fi asigurată de la bugetul local, fiind fonduri deja prevăzute pentru reabilitarea întregului corp al clădirii în care funcţionează Secţia Clinică de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie.  Primăria Timişoara anunţă că, perioada imediat următoare, va lansa licitaţia pentru cele două investiţii.

În ceea ce priveşte personalul necesar pentru Compartimentul recuperare arşi, există posibilitatea instruirii personalului existent, precum şi a angajării de personal medical necesar – kinetoterapeuţi, ergoterapeuţi, logopezi.

Compartimentul recuperare arşiva funcţiona în Clinica de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie, de pe b-dul C.D. Loga nr. 42-44, care aparţine de Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara.

Print Friendly, PDF & Email