După ce, inclusiv în Timiş, prin sincopele de aprovizionare cu vaccinuri, Ministerul Sănătăţii a reuşit „performanţa” de a lăsa sute de copii neimunizaţi, acum, printr-o complicată procedură administrativă, vrea să găsească şi să vaccineze toţi minorii lăsaţi de luni de zile nevaccinaţi.
Soluţii sucite
Deşi ar fi fost mult mai simplu să asigure continuitatea aprovizionării cu vaccin, astfel încât să nu rămână sute de copii neimunizaţi, Ministerul Sănătăţii vrea acum să demareze o campanie foarte complicată şi costisitoare pentru găsirea copiilor nevaccinaţi.
Într-un răspuns la o interpelare a deputatului PNL de Timiş Pavel Popescu, Ministerul Sănătăţii şi-a expus strategia, care le va da în perioada următoare mari bătăi de capi autorităţilor locale.
Oficialii ministeriali au în plan „organizarea unor videoconferinţe cu prefecţii, preşedinţii Consiliilor Judeţene, directorii Direcţiilor de Sănătate, pentru stabilirea unui plan de acţiune pentru recuperarea vaccinării tip la nivel judeţean, dar care sa poată sa fie adaptat situaţiilor de la nivel local”. Apoi urmează „mobilizarea asistenţilor medicali comunitari, mediatorilor sanitari rromi, precum şi identificarea de asistenţi medicali disponibili pentru formarea de echipe mobile şi instruirea acestora şi identificarea copiilor neincluşi pe listele medicilor de familie, pentru a fi vaccinaţi in centre desemnate/echipe mobile nominalizate de fiecare DSP”.
Ministerul Sănătăţii mizează acum pe sprijinul medicilor de familie şi al asitenţilor, adică aceleaşi persoane care au fost ignorate luni de zile atunci când trăgeau semnale de alarmă cu privire la lipsa vaccinurilor.
În paralel, Ministerul Sănătăţii intenţionează realizarea unei campanii naţionale de informare, educare, comunicare, privind beneficiile vaccinării, continuând să susţină că părinţii sunt principalii vinovaţi pentru epidemia de rujeolă, prin refuzul vaccinării, şi nicidecum sincopele grave în aprovizionarea cu vaccin.
Deputatul PNL de Timiş Pavel Popescu spune că declaraţiile Ministerului pe tema sincopelor de aprovizionare cu vaccinuri au fost lipsite de responsabilitate şi confuze, având în vedere că medicii, cetăţenii şi presa s-au plâns de luni întregi că nu mai există doze de vaccin. „Mai mult, în loc să se facă toate demersurile necesare, în regim de urgenţă, pentru deblocarea acestei situaţii grave, s-a aruncat vina pe producători, care, după ce au participat şi câştigat licitaţiile, au fost în imposibilitatea de a asigura vaccinul”, mai spune Pavel Popescu.
În momentul de faţă, rujeola pare să dea înapoi în vestul ţării, după vârfurile înregistrate în lunile martie şi aprilie.
„Numărul de cazuri a continuat să scadă pe plan local. Sperăm să fie o tendinţă care să se menţină”, precizează medicul epidemiolog Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Timișoara.
Anchetă în aşteptare
Oameni politici, dar și reprezentanți ai diverselor ONG-uri cer autosesizare din partea Parchetelor abilitate pentru o anchetă vizând acuzația de abuz în serviciu pentru golurile din aprovizionarea cu vaccin anti-rujeolic care au dus la extinderea epidemiei și în vestul țării.
În cazul în care o astfel de anchetă ar fi demarată, Timișul ar fi primul județ vizat, pentru că este zona cu cele mai multe cazuri confirmate. Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România pâna în 23 iunie este 7.282. Timișul se menține în fruntea nedoritului clasament, cu 1.167 de cazuri, urmat de Caraș Severin – cu 1095 de cazuri și Arad – cu 965 de cazuri. Au fost înregistrate 30 de decese, opt în județul Timiș, cinci în județul Arad, șase în județul Dolj, trei în județul Caraș Severin, și câte unul în județele Bihor, Cluj, Călărași, Satu Mare, Vaslui, Galați și Mureș.
Ultimele comentarii