Colegiul Național „Ana Aslan” din Timișoara intră în reabilitare

Sursă foto: PMT

Primăria Municipiului Timișoara începe modernizarea integrală a clădirii Colegiului “Ana Aslan”, de pe bulevardul Revoluției. Constructorul a demarat amenajarea șantierului, iar lucrările încep cu intervenții la fațada clădirii și în interiorul școlii.

 

Lansăm un nou val de investiții în școli, după ce în ultimii ani am pus educația acolo unde îi e locul: în centrul priorităților administrației. Am modernizat din temelii grădinițe, școli și licee și construim școli noi. Am înlocuit mobilierul vechi din toate clasele. Laboratoarele de informatică au fost dotate cu echipamente IT moderne, iar până la finalul anului vor urma și cele de fizică și chimie. Nu lucrăm doar la ziduri, ci și pentru a oferi copiilor șansa egală la un învățământ de calitate, în spații cu dotări moderne care le stimulează curiozitatea și plăcerea de a învăța”, declară primarul Dominic Fritz.

Proiectul vizează izolarea termică a clădirii, schimbarea integrală a acoperișului, înlocuirea tâmplăriei, precum și reabilitarea instalațiilor electrice, termice și sanitare. De asemenea, Municipalitatea va moderniza și dota toate sălile de clasă cu mobilier nou și echipamente IT performante.

În total, vor fi renovate 13 săli de clasă, cinci laboratoare, trei cabinete școlare, sala de sport, biblioteca, precum și laboratoarele medical și psihologic. Va fi creată, de asemenea, o cale suplimentară de evacuare în caz de incendiu. Demisolul va fi amenajat cu un bazin de apă și o stație de pompe, dedicate intervențiilor în situații de urgență.

Prin această investiție, Municipalitatea estimează o reducere cu 50% a emisiilor de dioxid de carbon și o eficiență energetică crescută tot cu 50%.

Pe durata celor 12 luni de șantier estimate, cei peste 400 de elevi ai Colegiului Național „Ana Aslan” vor desfășura cursurile în spațiile Liceului Tehnologic de Vest care a fost modernizat recent. Această relocare temporară asigură desfășurarea procesului educațional în condiții optime pentru elevii ambelor unități de învățământ.

Finanțarea este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență 2020-2026.

În ultimii ani, Primăria Timișoara a investit masiv în educație, prin modernizarea unor școli importante din oraș, precum PP33, Liceul Vest și Ungureanu, dar și prin construirea unor clădiri noi pentru unități de învățământ, cum sunt Școala Waldorf, Generala 13, noul campus al Liceului Lenau și Generala 30 (unde, din păcate, lucrările au fost blocate de către constructor).

Print Friendly, PDF & Email