Clinica de Dermato-Venerologie a fost mutată în Complexul Studenţesc

După mai mult de doi ani de tensiuni între reprezentanţii Clinicii şi cei ai Primăriei Timişoara

Noul sediu al Clinicii de Dermatologie Timisoara (2) Foto Primaria TimisoaraPrimăria a mutat Clinica de Dermatologie din zona zero a oraşului într-un imobil din Complexul Studenţesc. Municipalitatea plănuişete ca fostul sediul să devină locaţia viitorului centru cultural și diplomatic al Timișoarei.

 

A fost tăiată panglica noului sediu

Clinica de Dermatologie şi Venerologie a fost mutată din sediul ultra-central, de pe strada Mărăşeşti nr. 5, în Complexul Studenţesc, într-un imobil, fost cămin de nefamilişti, de pe strada Daliei nr. 17.

Miercuri, 30 septembrie, a avut loc inaugurarea noului sediu, în prezenţa primarului Nicolae Robu, a viceprimarului Dan Diaconu şi a directorului Spitalului Municipal Timişoara, dr. Octavian Mazilu.

Lucrările de reparaţii interioare şi exterioare ale clădirii, transmit reprezentanţii Municipalităţii, au fost executate de SC Eurowindow SRL, la valoarea de 7.340.000 de lei fără TVA. Cost în care, mai spun oficialii Primăriei, intră intervenţii structurale ale imobilului, consolidări, construirea structurii şi montajul a două lifturi hidraulice care vor deservi personalul şi pacienţii, execuţia finisajelor interioare şi exterioare, execuţia instalaţiilor electrice, a celor de apă, fluide şi gaze medicale, instalaţia termică, lucrări rutiere şi amenajarea aleilor.

Imobilul este compus din demisol, parter şi patru etaje, suprafaţa totală pe cele cinci nivele fiind de 3.550 de metri pătraţi.

La demisol va funcţiona un punct termic, o staţie de hidranţi şi un grup pompare hidrofor.

La parter va fi policlinica, dotată cu opt cabinete medicale, o sală de aşteptare, o sală de tratament, arhivă, vestiare şi hol acces, oficiu alimentar, grupuri sanitare personal şi grupuri sanitare pacienţi.

La etajul I vor fi alte patru cabinete medicale ale Policlinicii şi o sală de aşteptare, iar Clinica de Dermatologie va avea opt cabinete ale medicilor, două cabinete medicale pentru ambulatoriu dermatologie, o sală de mici intervenţii chirurgicale, o sală pre- şi post-operator, un compartiment sterilizare, un birou de internări, o sală de aşteptare, grupuri sanitare pentru personal şi grupuri sanitare pentru pacienţi.

La etajul doi, va fi cabinetul medicului-şef al Clinicii de Dermatologie, cabinetul asistentului-şef, nouă saloane pentru pacienţi, dotate cu grupuri sanitare, o cameră pentru medici şi asistente, de asemenea, dotată cu grup sanitar, o cameră cu raze ultraviolete, un ploscar, o sală de pansamente şi un oficiu alimentar.

La etajul III va fi secretariatul Clinicii de Dermatologie, un compartiment pentru raportul de gardă, biroul şefului de clinică, dotat cu grup sanitar, zece saloane pentru pacienţi, care, şi ele, au grupuri sanitare, un vestiar pentru femei şi unul pentru bărbaţi, fiecare având grup sanitar propriu, şi o sală de tratament.

La etajul IV va fi Farmacia, o cameră pentru carantină, vestiare, biroul farmacistului, o cameră pentru soluţii perfuzabile, un oficiu predare/primire, cu grup sanitar, depozitul de medicamente, o boxă pentru apă distilată, un grup sanitar, Laboratorul, unde se fac analize de biochimie, imunologie, hematologie şi coagulare, vestiarele, un filtru sanitar, o cameră pentru preluare probe – copro, analiza urinii, însămânţare, biroul şefului de secţie, camera de gardă şi zona didactică, ultima incluzândo sală de curs, un vestiar pentru studenţi, dotat cu grupuri sanitare, şi o boxă pentru curăţenie.

Doi ani cu certuri şi reproşuri

Clinica de Dermatologie (1)Mutarea Clinicii de Dermatologie s-a făcut, însă, cu scandal, situaţia tensionată fiind iscată încă de acum doi ani.

În aprilie 2013, medicii de la Dermatologie au organizat un protest, refuzând să părăsească spitalul şi acuzând Primăria de troc cu Spitalul Municipal. Tot atunci au trimis o scrisoare deschisă Ministerului Sănatăţii, Primăriei Timişoara, Prefecturii Timiş şi Direcţiei de Sănătate Publică, transmiţând că noua locaţie propusă de Primărie, cea de pe strada Daliei, este necorespunzătoare şi contraproductivă din punct de vedere al accesibilităţii pacienţilor, fără mijloace de transport în comun în apropiere, fără lift şi fără rampe. „Comparativ cu situaţia precară a unităţilor revendicate, care se cere soluţionată de urgenţă, suntem surprinşi de prioritatea de grad zero pe care Primăria o acordă mutării clinicii noastre, mutare care, în mod evident, nu este necesară, nu este urgentă, ar implica sume şi eforturi considerabile. Ar surveni în momentul în care tocmai s-au finalizat investiţii majore (de peste 500.000 de euro) pentru reabilitarea clădirii pe structură de spital, soldate cu funcţionalizarea optimă a clinicii în conformitate cu standardele medicale în vigoare”, se arăta în acea scrisoare deschisă.

Primăria nu a ţinut, însă, cont de aceste revendicări şi, un an mai târziu, în mai 2014, anunţa că au fost demarate lucrările de reabilitare a imobilului situat pe strada Daliei nr. 17.

Două luni mai târziu, în iulie 2014, edilul declara că a decis, de comun acord cu reprezentanții Ambasadei Franței, mutarea Centrului Cultural Francez  în imobilul de pe strada Mărăşeşti nr. 5 – construit în 1745 şi care a găzduit primul Spital Orășenesc Civil din Imperiul Habsburgic.În acest spaţiu, mai spunea primarul Nicolae Robu ar urma să funcționeze viitorul centru cultural și diplomatic al Timișoarei.

 

Citeşte şi:

Clinica de Dermatologie – mutată din sediul de pe strada Mărăşeşti

 

Primarul Timişoarei nu renunţă la ideea mutării Clinicii de Dermatologie

 

Medicii de la Dermatologie refuză să părăsească spitalul şi acuză Primăria de troc cu Spitalul Municipal

 

 

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis