Cititori pe bicicletă şi scriitori timişoreni, faţă în faţă în Piaţa Unirii

La Doua BufniteCititori pe biciclete şi scriitori timişoreni se vor întâlni duminică, la fântâna din Piaţa Unirii.

 

Cititori pe bicicletă, un eveniment organizat de Librăria „La Două Bufnițe” şi echipa “Verde pentru biciclete”, ajuns la cea de-a doua ediție, va avea loc duminică, 11 septembrie.

De la ora 10, bicicliştii se vor întâlni pe platforma Timco, de pe b-dul Circumvalațiunii, unde le vor fi distribuite numere de bicicletă și baloane şi de unde vor pleca pe următorul traseu: Platforma Timco – Calea Circumvalațiunii – Calea Torontalului – str. Miresei – Calea Aradului – str. Grigore T. Popa – str. Sf. AP. Petru și Pavel – str. Oravița – str. Frigului – str. Demetriade – str. Al. I. Cuza – str. Mărăşeşti – str. Sergent C-tin Muşat – Piața Unirii.

Participanţii la eveniment sunt încurajaţi să aducă din biblioteca personală cărţi pe care să le propună pentru categoriile următoare: cea mai veche carte, cea mai groasă carte, cea mai subțire carte, cea mai mică carte, cea mai subliniată carte, cel mai inedit format de carte, cea mai frumoasă copertă, cele mai frumoase ilustrații, anunţă organizatorii. Câştigătorii, mai spun aceştia, vor fi premiaţi, de scriitori timişoreni, cu câte un abonament full-fitness de o lună, vouchere într-un parc de distracţii, abonamente la mediateca Institutului Cultural Francez din Timișoara și câte un voucher 50 lei în Librăria „La Două Bufnițe”.

La finalul pedalării, în Piața Unirii, participanţii vor fi întâmpinaţi de lecturi publice, ateliere creative şi concursuri foto:

De asemenea, vor fi susţinute lecturi publice, de către scriitorii Adriana Babeţi, Adrian Bodnaru, Eugen Bunaru, Tudor Creţu, Adela Dragomir, Viorel Marineasa, Alexandru Potcoavă, Radu Pavel Gheo, Daniela Raţiu şi Daniel Vighi. Participanţii la lecturi au şansa de a câştiga cărţi cu autograf ale acestora.

În cadrul evenimentului va fi organizat şi un aşa-numit Atelier pentru micii devoratori de cărţi – organizat în parteneriat cu Asociaţia Bastionul ArtLitTim – care implică lectură liberă, fiecare citește ce vrea, din cărțile pe care și le aduce de acasă sau pe care organizatorii le pun la dispoziție la fața locului, lectură cursivă și expresivă, mimă în echipă cu tema cărți şi crearea unei cărți de povești personalizate.

Citeşte şi: „La Două Bufniţe” întreabă timişorenii despre obiceiurile de lectură

Organizatorii roagă bicicliştii participanţi să facă poze cu cartea pe care o citesc şi să o urce pe contul de Facebook sau pe cel de Instagram cu hashtagurile #suntcititorpebicicleta şi #poartaocarte.

Duminică seara, la ora 21, pozele vor fi urcate pe pagina de Facebook Verde pentru Biciclete, iar luni dimineaţă, pe baza like-urilor acumulate, va fi anunţat câştigătorul. Premiul va consta într-un tricou inteligent, un abonament full-fitness, vouchere într-un parc de distracţii şi abonamente la mediateca Institutului Cultural Francez din Timișoara.

Print Friendly, PDF & Email