Cinci persoane, reţinute în dosarul de evaziune fiscală de peste 34 de milioane de lei

mascati1Cinci persoane au fost reţinute, în noaptea de miercuri spre joi, iar alte două sunt cercetate sub control judiciar, în dosarul de evaziune fiscală de peste 34 milioane de lei, în care cu o zi în urmă cu fost făcute percheziţii la Timişoara şi Sibiu.

 

Procurorul-şef al DIICOT Timişoara, Mircea Andreş, a declarat în această dimineaţă, citat de Mediafax, că în acest dosar au fost audiate 18 persoane, iar pe numele a cinci dintre acestea au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore. „Audierile s-au terminat azi-noapte (în noaptea de miercuri spre joi – n.r.) târziu, iar în urma acestora cinci persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, în timp ce alte două sunt cercetate sub control judiciar”, a declarat Mircea Andreş.

Potrivit acestuia, printre persoanele reţinute sau cercetate sub control judiciar nu se află şi fostul consilier judeţean PDL de la Sibiu Dumitru Domnariu, vizat şi el în acest dosar. În schimb, printre cei cinci reţinuţi se numără Adrian Nicoară, fostul cumnat al lui Dumitru Domnariu, care este şi partenerul său de afaceri, dar şi omul de afaceri Pavel Ghişe care deţine mai multe hoteluri şi benzinării în Sibiu.

Procuorii DIICOT Timişoara şi poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara au făcut, miercuri dimineaţă, 14 percheziţii, între care cinci la Timişoara şi nouă la Sibiu, fiind vizat grup organizat suspectat de evaziune fiscală. Surse judiciare declarau că toate persoanele vizate în acest dosar au afaceri cu petrol sau sunt implicate în astfel de afaceri.

Potrivit DIICOT, în perioada 2012 – 2014, reprezentanţii legali ai 11 societăţi comerciale au constituit un grup infracţional organizat, „în scopul de a genera facturi purtătoare de TVA deductibilă pentru produse energetice şi, implicit, cheltuieli care să diminueze masa impozabilă, sustrăgându-se astfel de la plata în întregime a obligaţiilor fiscale datorate, precum şi documente necesare creării unei provenienţe aparent licite a mărfurilor/serviciilor introduse în circuitul comercial de către societăţile în cauză”.

Membrii grupului infracţional mai sunt suspectaţi că au falsificat documentele de însoţire sau de recepţie a produselor energetice şi că au făcut declaraţii false cu privire la responsabilitatea juridică pentru marfa livrată referitor la faptul că produsele energetice livrate au acciza plătită şi provin pe circuitul economic dintr-un depozit fiscal autorizat.

Sumele de bani rezultate din această activitate au fost transferate la mai multe societăţi comerciale naţionale şi internaţionale inactive, pentru a ascunde adevărata provenienţă. Conform DIICOT, prejudiciul în acest caz a fost estimat la 34.044.503 lei.

Print Friendly, PDF & Email