Şi în Timiş, pământul deţinut de către staţiunile de cercetare agricolă a fost o sursă din care s-a tot luat terenuri. Curtea de Conturi remarcă acum că acest proces de „expropriere” a staţiunilor de cercetare a fost anormal şi pe lângă lege.

De la 184.000 de hectare la 74.000 de hectare, în şapte ani

Curtea de Conturi a dat publicităţii, zilele trecute, un raport în care analizează declinul sectorului de cercetare agricolă din România, din ultimii ani. Una dintre marile probleme identificate în aecst raport este chiar deposedarea sistematică a institutelor de cercetare agricolă (remarcată şi în Timiş) de suprafeţele de teren deţinute, cu toate că o staţiune de cercetare agricolă îşi pierde sensul existenţei dacă este deposedată de pământul administrat.

Raportorii Curţii de Conturi remarcă, tardiv, că Legea nr. 45/2009, privind sistemul de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, iniţiată de fostul ministru al Agriculturii, timişeanul Valeriu Tabără, a fost singurul demers serios prin care s-a reuşit să se impună câteva restricţii semnificative pentru descurajarea diminuării suprafeţelor de teren din proprietatea staţiunilor de cercetare agricolă. Legea interzice trecerea terenurilor aflate în administrarea unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare, indispensabile cercetării, din domeniul public al statului în domeniul privat al statului.

„Dacă în perioada 2002 – 2008 (circa 7 ani), dinaintea adoptării Legii nr. 45/2009, suprafeţele de teren destinate activităţii de cercetare agricolă au suferit diminuări dramatice ca urmare a unor decizii din afara sistemului (hotărâri şi ordonanţe ale Guvernului, legi, reconstituirea dreptului de proprietate pentru persoane fizice şi persoane juridice) – scăzând de la 184 422,3 ha în anul 2002 la 44 689,4 ha în anul 2009, cu o scădere de 139 732,9 ha (cca 75,7%) – în perioada 2009 – 2016 (cca 8 ani), după apariţia Legii nr. 45/2009, scăderea suprafeţelor totale de teren s-a făcut numai prin ordonanţe ale Guvernului şi prin legi şi a fost de 3 169,9 ha, reprezentând circa 7,1% din suprafaţa anului 2009 şi circa 2,3% din numărul de hectare cu care s-a diminuat suprafaţa totală în perioada anterioară”, spun auditorii Curţii de Conturi.

Cu toate acestea, se arată în acelaşi raport, şi după promulgarea acestei legi, au mai fost transmise suprafeţe de teren din domeniul public al statului şi din administrarea unităţilor ASAS în administrarea altor entităţi centrale şi/sau în domeniul public al administraţiei publice locale, fără a se reglementa şi aplica reîntregirea acestor suprafeţe de teren declarate indispensabile cercetării prin lege.

Ca atare, cu sau fără lege, staţiunile de cercetare au continuat să fie o pepinieră de unde s-au luat pământuri, adesea fără să fie necesare, ci doar în virtutea unor interese locale sau chiar personale.

„Această tendinţă s-a înscris şi în mai vechiul şi prostul obicei că tot ce este al statului trebuie împărţit. În plus, inclusiv în Timiş, aceste terenuri erau situate în locuri bune, aproape de oraşe, fiind gândite în momentul înfiinţării structurilor de cercetare, ca zone care să ofere avantaje cercetătorilor, şi să-i motiveze să-şi dea copiii la şcoli bune, în oraş, pentru a exista ulterior o continuitate în această profesie. Prin deposedarea sistematică a acestor instituţii de cercetare s-a ajuns ca România să importa material de cercetare de peste un miliard de euro. Eu continui să susţin că au existat şi există în continuare interese pentru ca România să fie menţinută la stadiul de piaţă de consum”, spune Valeriu Tabără.

Staţiunea de Pajişti Timişoara, cel mai relevant exemplu local

Efectele deposedării succesive de teren s-au văzut foarte clar pe plan local în cazul Staţiunii de Pajişti Timişoara. Prin hotărâri de guvern succesive,de aici s-a luat terenul necesar împroprietăririi revoluţionarilor timişoreni care aveau dreptul la un hectar de teren prin celebra Lege a recunoştinţei. Aceasta, chiar dacă persoane din conducerea Staţiunii susţin că, de fapt, în mare parte, respectivul teren a fost cumpărat încă din faza preliminară de samsari imobiliari care, ulterior, au făcut afaceri extrem de profitabile, prin revânzarea acestuia, ori altor speculanţi de terenuri, ori statului, pentru exproprierile necesare diverselor lucrări de infrastructură din preajma Timişoarei. În 2004 i se luau staţiunii 400 de hectare de teren, care a fost dat revoluţionarilor, aceste suprafeţe fiind acum la al treilea sau al patrulea cumpărător.

Ulterior, Staţiunea de Pajişti Timişoara a fost victima unei a doua deposedări de teren, fiindu-i luate alte 298 de hectare din zona comunelor Giroc şi Moşniţa Nouă, suprafeţe folosite pentru retrocedari. Aşa a ajuns Staţiunea de Pajişti Timişoara, de la 1.430 de hectare în 1990 la situaţia în care să nu mai aibă aproape deloc pământ.

Staţiunea de Cercetare de la Lovrin,vizată şi ea de solicitări de deposedare

Anul trecut la Ministerul Agriculturii era înregistrată o solicitare prin care i se cerea să analizeze disponibilizarea suprafeţelor de teren deţinute de către Staţiunea de Cercetare Agricolă Lovrin, pentru rezolvarea retrocedărilor rămase nesoluţionate în zona Gottlob şi Lovrin. Aprobarea acestei solicitări ar fi însemnat că una dintre cele mai valoroase staţiuni de cercetare agricolă din România, creatoare a unor soiuri bine cotate, plantate şi în ţările vest-europene, ar fi rămas fără obiectul muncii.

Solicitarea  venise din partea unui fost deputat UNPR de Timiş, Ion Răducanu, care îşi motiva solicitarea prin faptul că, în prezent, aplicarea legilor fondului funciar şi la Gottlob, şi la Lovrin se află în impas motivat de deficitul de teren înregistrat de comisiile locale de fond funciar, Lovrinul având un deficit de teren de 430 de hectare, iar Gottlobul, de 332 de hectare, „ceea ce blochează punerea în posesie a persoanelor validate prin hotărâri ale Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Timiş”.

De-a lungul timpului, Staţiunea de Cercetări Lovrin a mai fost luată în vizorul unor autorităţi locale, care au încercat să-i ia pământurile, pentru rezolvarea problemelor legate de retrocedare. Reprezentanţii Staţiunii spun că s-a încercat să se ia teren şi încă se mai încearcă, însă nu prea s-a reuşit, pentru că pământul acesta este un bun de drept al Staţiunii, care l-a avut în posesie şi în perioada interbelică.

În plus, o parte de 1.079 de hectare din terenul staţiunii se află în proprietatea Academiei Românie, şi alte 2.334 de hectare sunt proprietate publică a Statului, care nu poate fi înstrăinată.

„Mie mi se pare ciudat că se vrea să se ia teren de la Lovrin, pentru rezolvarea unor probleme de retrocedări din zona Gottlob sau Lovrin care a fost locuită de şvabi, într-o proporţie destul de mare. Or această problemă a pământului şvabilor este una nelămurită – şvabii au deţinut în Timiş peste 230.000 de hectare. Mulţi au plecat şi nu au mai solicitat pământul, cedat statului român. Şvabilor care au făcut solicitări de retrocedare li s-a dat aproximativ 50.000 de hectare. Şi atunci, unde e restul pământului deţinut de şvabi înainte de 1989? Ar trebui să se răspundă la întrebarea asta, înainte să se mai vină cu pretenţii de cedare a pământului staţiunilor de cercetare agricolă”, declară prof. univ. Alexandru Moisuc, fost rector al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Banat”

Pe lângă staţiunile de cercetare, şi terenul folosit pentru experimente şi cercetare de către Universităţile de Ştiinţe Agricole a fost ţinta unor acţiuni de deposedare sistematică, iniţiate de autorităţi centrale şi locale.

În 2011, de pildă, Consiliul Judeţean Timiş a solicitat realizarea unei hotărâri de guvern prin care să se ia teren de la Universitatea de Ştiinţe Agricole “Banatul”, pentru a se repartiza respectiva parcelă Parcului Industrial Timişoara. Pentru iniţierea unui proiect de hotărâre de guvern era însă necesară adoptarea unei hotărâri a CJ Timiş prin care se solicită transmiterea terenului. Potrivit acestui act normativ, suprafaţa pentru care se solicita transmiterea este de 26.827 de metri pătraţi. Din fericire, demersul nu a mai fost urmat de o hotărâre de guvern care să oficializeze transferul.