Cirkus Cirkör, cel mai apreciat circ contemporan din Europa, ajunge pentru prima dată în România, la Timişoara, după un succes imens înregistrat în Europa. Peste două milioane de oameni au asistat până acum la spectacolele aceszuia, iar peste 400.000 de copii și tineri au făcut, cu ajutorul lor, primii pași în arta circului contemporan, prin atelierele organizate de compania artistică scandinavă.
Artiștii Cirkus Cirkör vor ajunge la Timișoara cu spectacolul Limits, în 22 noiembrie, având programate două reprezentații gratuite pentru elevi și studenți, iar în 23, 24 și 25 noiembrie, de la ora 20, vor susține trei spectacole publice pe bază de bilet. Spectacolele vor avea loc la Sala Sporturilor “Constantin Jude“ (fostă Olimpia), anunţă Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii.
Organizatorii anunţă că tinerii care vor fi invitaţi de Timişoara 2021 la spectacolele Limits, din 22 noiembrie, vor avea oportunitatea să experimenteze câteva dintre elementele demonstrate de artişti. Pe parcursul săptămânii, vor avea loc ateliere de lucru pentru elevii de la şcolile selectate în program, urmând ca în 25 noiembrie acestea să fie deschise publicului larg. „Artiștii de la Cirkus Cirkör, cu o vastă experienţă în iniţierea tinerilor în ceea ce înseamnă arta circului contemporan, împreună cu profesorii Şcolii de Circ din Timişoara vor coordona atelierele de lucru”, spun reprezentanţii Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii.
Spectacolul Limits este conceput și regizat de care Tilde Björfors, fondatorul și directorul artistic al Cirkus Cirkör. Cu o vastă experiență artistică, aceasta a pus în scenă și alte spectacole de succes internațional ca Borders, Knitting Peace, Wear it like a crown sau Inside out.
Presa internațională a descris în nenumărate rânduri spectacolul Limits ca fiind ”o formă de artă infinită precum cerul, ce simbolizează „echilibrul dintre viaţă şi moartea cu care se luptă”, dar și ca “o excepţională poezie de circ, pe o temă de maxim interes: migraţia.”
“Ne propunem să atragem și să angajăm publicul local și regional în viața culturală a Timișoarei, prin variate forme de expresie ale culturii și artei. Prezența Cirkus Cirkör este doar prima dintr-o serie de asemenea spectacole planificate în acest sens, prin care dorim să utilizăm circul contemporan ca pe o metodă de educaţie non-formală, bazată pe pedagogie creativ-activă”, spune Simona Neumann, director executiv Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii.
Seria de activități desfășurate în perioada următoare în Timișoara sub conceptul creativ Circ! va culmina în luna iulie 2018, cu primul festival de circ contemporan, unde timişorenii, turiştii și invitații vor împărtăşi o sărbătoare estivală a artelor circului, în parcuri, pe străzi şi locuri mai puţin cunoscute ale oraşului.
Evenimentul este organizat de către Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană în parteneriat cu Primăria Timișoara, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Teatrul Național Timișoara și Școala de Circ Timișoara.
Ultimele comentarii