Ştiri din rubrica Timp liber


Volume de Lucian Boia şi Mario Vargas Llosa, printre noutăţile Editurii Humanitas, primăvara aceasta

„Primul război mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări”, de Lucian Boia, şi „Sărbătoarea Ţapului”, de Mario Vargas Llosa, se numără printre noutăţile din această primăvară pe care editura Humanitas le pregăteşte cititorilor.   Nume celebre cu noi cărţi în seriile de autor În seria de autor „Neagu Djuvara” va apărea o ediţie ilustrată a renumitei cărţi a scriitorului, Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor, lucrarea de doctorat a acestuia, publicată în Franţa în 1975 şi premiată de Academia Franceză. La Humanitas, volumul a apărut până acum în cinci ediţii, ultima reeditare datează din 2013, iar aceasta este prima ediţie…

Citeşte articolul   

Timp liber

Teatru Bash De Neil LaBute  Un concept de Alexandra Didilescu şi Colin Buzoianu Bash este un triptic de trei piese într-un act, o explorare în egală măsură lucidă şi emoţională a răului, în complexitatea lui, în aparenţa sa adesea benignă, cotidiană. O recontextualizare a tragediilor lui Euripide, Bash reuneşte textele Ifigenia în Orem, O şleahtă de sfinţi şi Medea Redux. Confesiuni, pseudo-comunicare, sex, iubiri sufocate, violenţă, compun acest – aproape – poem despre această nedefinită zonă obscură ce ne locuieşte pe fiecare din noi. Studio “Uţu Strugari”, 18 martie, ora 19   Romeo şi Julieta De W. Shakespeare Un spectacol de Rahim Burhan Romeo şi Julieta…

Citeşte articolul   

Trupa Led Zeppelin va lansa versiuni remasterizate pentru primele trei albume ale sale

Trupa Led Zeppelin va lansa versiuni remasterizate pentru primele trei albume ale sale – „Led Zeppelin”, „Led Zeppelin II” şi „Led Zeppelin III” –, iar fiecare dintre cele trei noi LP-uri vor fi însoţite de un disc care va include piese originale şi înregistrări live ce nu au fost lansate niciodată. Cele trei albume remasterizate şi cele trei discuri însoţitoare vor ajunge în magazine pe 3 iunie, informează contactmusic.com, sursă citată de Mediafax.   „Materialul de pe discurile însoţitoare reprezintă un portal către epoca în care Led Zeppelin înregistra în studiouri. Este vorba de o selecţie de piese în lucru,…

Citeşte articolul   

Autoarea „Amazoanelor”, felicitată de primarul Timişoarei

Autoarea Cărţii anului 2013, Adriana Babeţi, desemnată a fi autorul Cărţii anului 2013, a fost felicitată, azi, de primarul Timişoarei.   Într-un cadru festiv, azi, Adriana Babeţi, a primit un buchet de flori de la primarul Timişoarei, Nicolae Robu, căruia i-a oferit, la rându-i, cadou cartea pentru care a fost premiată, Amazoanele. O poveste. Alături de ea s-a aflat Cornel Ungureanu, redactorul-şef adjunct al revistei Orizont, unde scrie şi Adriana Babeţi. „Sunt enorm de onorată, mai onorată decât la București, pentru că nu-mi amintesc să fi fost sărbătorită altfel o carte la Primărie. Este o victorie și pentru orașul meu”,…

Citeşte articolul   

Despre Mircea Eliade, de la magie la mit

Dialog pe marginea cărţii lui Moshe Idel, la Librăria Cartea de Nisip

La 107 ani de la nașterea lui Mircea Eliade (13 martie 1907), Librăria Cartea de nisip îşi invită publicul să ia parte la un dialog pe marginea cărţii lui Moshe Idel, „Mircea Eliade. De la magie la mit”, apărută anul acesta la Editura Polirom.   Invitat al acestui eveniment, anunţă reprezentanţii Librăriei Cartea de Nisip, este preotul Silviu Damşe, masterand în hermeneutica filosofiei și filosofia religiei. Dialogul Dialogul se va axa pe câteva teme cuprinse în carte: Sacrul camuflat în percepția de sine a lui Eliade, în literatura si studiile sale științifice, Androgin, totalitate și reintegrare, Tanatologii: apoteoze și triumfuri…

Citeşte articolul   
Page 592 of 616
1 590 591 592 593 594 616