Ştiri din rubrica Special


După ce a câştigat la CEDO, jurnalistul Ioan T. Morar și-a câştigat dreptatea şi în România

După ce, la începutul anului, a câștigat, la CEDO, un proces împotriva României, jurnalistul Ioan T. Morar a obținut, recent, și o reparație morală. Totul a pornit de la un proces care i-a fost intentat după publicarea unor articole în Academia Cațavencu.   „După peste zece ani, am câştigat o recunoaştere că mi-am făcut datoria de gazetar cu onestitate şi cu probitate profesională. Că demascarea lui Victor Găetan a fost făcută din respect pentru adevărul public. Încep să cred că şi la noi, iată, nimeni nu e mai presus de lege. Am câştigat sentimentul că, deşi, uneori, se mai întâmplă…

Citeşte articolul   

CFR Marfă, aproape de colaps

Interpelată de un senator de Timiş, conducerea Ministerului Transporturilor a făcut o radiografie a situaţiei de la CFR Marfă, arătând că jumătate din materialul rulant al companiei trebuie reparat, iar viteza de deplasare este în scădere de la an la an.   O situaţie îngrijorătoare Senatorul PSD de Timiş Matei Suciu a solicitat conducerii Ministerului Transporturilor lămuriri cu privire la situaţia CFR Marfă, cerând detalii despre situaţia parcului de vagoane şi locomotive, viteza medie de deplasare şi plecările de personal. Conform reprezentanţilor ministerului, CFR Marfă are un parc de 907 locomotive, din care mult de jumătate, 674, sunt scadente la…

Citeşte articolul   

Un Muzeu nu al Revoluţiei, ci al Revoluţiilor, gândit pentru Garnizoana din Piaţa Libertăţii

După ce Consiliul Judeţean Timiş s-a decis că ar fi disponibil să cedeze clădirea Garnizoanei, din Piaţa Libertăţii, pentru realizarea Muzeului Revoluţiei, rămâne de văzut dacă lucrurile se vor putea pune în mişcare astfel încât banii promişi pentru această investiţie să nu se piardă. Între timp, voci din mediul cultural timişorean consideră că ar fi interesant să se meargă pe ideea de Muzeu al Revoluţiilor din Europa, care să nu fie identic cu ceea ce există deja la Memorialul Revoluţiei.   Un concept mai larg După scandalul public de rigoare, administraţia judeţeană s-a arătat dispusă să renunţe la clădirea Garnizoanei…

Citeşte articolul   

11 situri arheologice săpate ilegal, în acest an, în Timiş

Deşi era catalogată la un moment dat ca un fenomen marginal, aşa-numita vânătoare de comori, făcută de posesorii de detectoare de metal neautorizate, la siturile arheologice, e de actualitate. 11 cazuri de acest gen au fost înregistrate în acest a, doar în Timiş.   „Cârtiţele” din zonele cu potenţial arheologic Conform unui raport făcut public zilele trecute de către Prefectura Timiş, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş, structura abilitată cu competenţe în sfera protecţiei patrimoniului, a fost nevoită să efectueze 11 controale în colaborare cu Poliţia, după ce a constatat intervenţii neautorizate şi distrugeri în zone cu patrimoniu arheologic. Astfel, se…

Citeşte articolul   

Agricultură intensivă pe situri contaminate

Peste 1400 de hectare din Timiş ar trebui decontaminate urgent

Peste 1.400 de hectare de teren din vestul ţării sunt contaminate industrial, chimic sau chiar radioactiv, şi pe o bună parte din acest pământ se face agricultură intensivă. Teoretic, există o strategie de decontaminare. Practic, nu se face.   Bani care aşteaptă să fie folosiţi Deputatul PMP de Timiş Cornel Sămărtinean a readus, recent, în atenţia Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor problema suprafeţelor mari de teren contaminate, inclusiv din Timiş, şi a lipsei măsurilor efective de decontaminare. În interpelarea transmisă parlamentarul timişean arată că astfel de situri nu doar că produc dereglări imense în sol, dar au şi un efect…

Citeşte articolul   
Page 17 of 105
1 15 16 17 18 19 105