Ştiri din rubrica Special


Zăcăminte naturale cu valoare de inventar „zero”, exploatate asiduu în Banat

Atunci când vindem sau concesionăm resursele statului o facem de prea multe ori prost. O dovadă în plus e adusă de un raport al Curţii de Conturi privind concesionarea resurselor minerale ale ţării în perioada 2011 – 2015, care arată că s-au stabilit concesiuni „din burtă”, pe valori de inventar zero pentru nişte zăcăminte naturale extrem de valoroase, inclusiv din Banat.   Gestionare cu multe scăpări „Raportul de audit al performanţei privind concesionarea resurselor minerale ale ţării în perioada 2011 – 2015” se numeşte stufosul raport publicat zilele trecute de Curtea de Conturi. Acest document arată că, în afaceri, Statul…

Citeşte articolul   

„Devin complici la crimele împotriva umanităţii din Decembrie 1989 toţi cei care deţin importante funcţii în Stat şi nu se implică în aflarea adevărului”

Avertizează Societatea Timişoara şi Asociaţia 21 Decembrie 1989

Societatea Timişoara şi Asociaţia 21 Decembrie 1989 solicită extinderea urmăririi penale în Dosarul Revoluţiei şi avertizează că „până nu se va pedepsi uriaşa crimă împotriva umanităţii din Decembrie '89, reţeaua de corupţie şi crimă organizată rămâne puternică.”   Într-o scrisoare deschisă trimisă procurorului general al României, Augustin Lazăr, Societatea Timişoara şi Asociaţia 21 Decembrie 1989 solicită extinderea urmăririi penale în Dosarul Revoluţiei şi asupra faptelor criminale şi de diversiune ale membrilor fostului Comitet Politic Executiv al PCR, ale prim-secretarilor, şefilor politici şi militari aflaţi în funcţii în Decembrie 1989, asupra celor din Securitate, Miliţie şi Procuratura din Timişoara, fapte comise…

Citeşte articolul   

Oraşele devenite martir în ultimii ani îşi păstrează statutul

Solicitat de asociaţii de revoluţionari din Timişoara să-şi exprime un punct de vedere cu privire la numeroasele oraşe martir care şi-au căpătat acest statut în ultimii ani, Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist spune că totul e în ordine. Conform unor revoluţionari timişoreni, documentaţia care a stat la baza dobândirii titlului de localitate martir ar trebui verificată atent şi, în cazul unor nereguli, oraşele respective ar trebui să-şi piardă statutul.   17 noi oraşe-martir, în ultimii ani În urmă cu câteva săptămâni, Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist i s-a cerut de…

Citeşte articolul   

Servicii de avocatură de peste un milion de euro, plătite în trei ani de instituţii din Timiş

Pe parcursul a doi ani, mai multe instituţii din Timiş au plătit peste un milion de euro către avocaţi şi cabinete de avocatură. Curtea de Conturi lasă de înţeles că lucrurile nu sunt clare din punct de vedere al legalităţii şi oportunităţii.   Servicii de 4,45 de milioane de lei pe an Într-un raport finalizat zilele trecute, Curtea de Conturi face o analiză a cheltuielilor cu serviciile de reprezentare juridică făcute în ultimii ani de instituţiile publice. În perioada analizată, anii 2013 – 2015, instituţiile publice din Timiş au contractat astfel de servicii în valoare de 4.452.762 de lei, adică,…

Citeşte articolul   

Insolvenţa fostei Poli, la faza de dezgropare de arhive cu transferuri de fotbalişti

Procesul se judecă din 2012

Procesul de insolvenţă al societăţii care administra fosta echipă de fotbal Politehnica Timişoara, din perioada patronajului omului de afaceri Marian Iancu, nu dă semne că s-ar putea apropia măcar de o primă soluţie care să clarifice ce mai e de recuperat din patrimoniu. În dosar sunt aşteptate de aproape jumătate de an informaţii de la Federaţia Română de Fotbal privind transferurile de jucători şi „conceptualizarea teoretică” a acestor transferuri.   Date solicitate de la FRF, sub ameninţarea amenzii De jumătate de an, procesul de insolvenţă al societăţii care administra fosta echipă de fotbal Politehnica Timişoara, pe rol la Tribunalul Bacău,…

Citeşte articolul   
Page 15 of 105
1 13 14 15 16 17 105