Dominic Samuel Fritz, candidatul USR la Primăria Timișoara, și-a prezentat viziunea asupra orașului pe următorii 10 ani, în fața a 400 oameni. Evenimentul a fost intitulat „Timișoara 2030 – o viziune strategică pentru Capitala Banatului”.
„Sunt profund convins că Timișoara are nevoie de o perspectivă de termen lung, pentru că actuala treabă de mântuială și lipsa de imaginație și ambiție în administrația locală ne fură într-un mod foarte concret șansa unui viitor mai bun” au fost cuvintele cu care Dominic Samuel Fritz și-a început prezentarea. Candidatul a fost introdus pe scenă de Marcel Tolcea, scriitor, publicist şi profesor de jurnalism la Universitatea de Vest din T.
Dominic Fritz a propus trei principii care trebuie să ghideze dezvoltarea Timișoarei în toate domeniile și cinci priorități strategice pentru următorii zece ani. Cele trei principii pentru Timișoara sunt: orașul cartierelor, orașul metropolitan și orașul european.
Candidatul USR propune ca strategia de dezvoltare a cartierelor să se facă împreună cu cei care locuiesc în ele. Va exista câte un manager din partea primăriei pentru fiecare cartier, acesta urmând să țină legătura cu locuitorii, să le afle problemele, dar și să găsească soluții.
Dezvoltarea Timișoarei trebuie gândită urgent ca dezvoltare coerentă a întregii zone metropolitane – serviciile publice, transportul în comun, spațiile verzi, toate acestea au nevoie de o gestionare comună.
Dominic Samuel Fritz vrea să fie un primar european pentru un oraș european. El își propune crearea unei structuri noi în cadrul Primăriei Timișoara pentru atragerea fondurilor europene și dublarea cifrei acestora. „Timișoara a ratat incredibil de multe oportunități în ultimii ani. Vom opri amatorismul incredibil cu care s-a lucrat în ultimii ani și vom pune Timișoara înapoi pe harta Europei. Am spus deja că eu, ca german, sunt destul de reticent să promit lucruri dacă nu sunt sigur că mă pot ține de cuvânt. Dar dacă ar trebui să aleg o singură promisiune concretă cu care mă simt foarte confortabil, asta este: vom dubla cifra fondurilor europene atrase pentru Timișoara!”, a adăugat Dominic Fritz.
În privinţa celor cinci priorități strategice, în primul rând, Dominic Fritz anunţă că USR își asumă transparentizarea radicală a administrației locale, digitalizarea acesteia și implicarea cetățenilor în luarea deciziilor.
Apoi, în legătură cu prima prioritate, el consideră că viitorul Timișoarei stă în inovație și își propune să atragă mai multe firme din domeniul IT și inovare în oraș, în parteneriat cu un consorțiu al universităților timișorene.
„Conectarea oamenilor printr-un sistem modern de mobilitate urbană este o altă prioritate strategică prezentată. „Administrația actuală ne ține prizonieri într-un cerc vicios de a da prioritate absolută traficului auto, o greșeală pe care au făcut-o multe orașe din Vest acum 40 sau 50 de ani”, afirmă Dominic Samuel Fritz.
Preocuparea pentru creșterea calității vieții se regăsește și în cea de a patra prioritate strategică: „Vom face din curățenia spațiului public o prioritate. Timișoara viitorului este un oraș verde, nu un oraș de beton și asfalt.”
Ultima dintre prioritățile prezentate de candidatul USR la Primăria Timişoara vizează două dintre cele mai vulnerabile categorii de locuitori ai orașului, copiii și seniorii. Dominic Fritz spune că își dorește o mai mare atenție asupra școlilor de cartier, asupra sănătății (prin construcția unui nou spital) și asupra spațiilor de recreere și sport.
„Politica duce lipsă nu de promisiuni, ci de principii. Iar principiul cu care noi, cei din Alianța USR Plus, am intrat în politică este că nu vrem să schimbăm doar jucătorii, vrem să schimbăm regulile jocului! Aceasta este oferta pe care o facem alegătorilor. Sarcina noastră pentru următoarele luni va fi să câștigăm nu doar niște alegeri, ci și încrederea timișorenilor că da, ai ce să faci, că da, merită să fii ambițios, că da, Timișoara poate deveni din nou unul dintre cele mai atractive orașe din Europa”, a conchis Dominic Fritz.
Textul integral al viziunii lui Samuel Dominic Fritz asupra Timişoarei, pe următorii 10 ani, îl găsiţi aici: https://www.dominicprimar.ro/viziune.
Ultimele comentarii