S-a numărat printre cele mai reputate voci ale teatrului liric mondial, fiind cunoscut şi sub numele de „al doilea Caruso”. În Timişoara, locul unde marele tenor al secolului trecut, Traian Grozăvescu, a pus umărul la înfiinţarea Operei Naţionale, există doar o stradă care îi poartă numele. Şi o statuie uitată de autorităţi, mâzgălită şi… anonimă.
„Sper ca administrație repare urgent bustul tenorului Traian Grozăvescu”
Este pasionat de cultură și de istorie și povestește cu patos și cu har despre povești din Timișoara de odinioară, care se împletesc, uneori, cu poveștile zbuciumate ale prezentului. Consilier local fiind, este preocupat şi de starea în care se află Timișoara. Pentru că, spune, nivelul de cultură al cetățenilor unui oraș depinde și de spiritul lor civic, dar și de interesul pe care îl manifestă față de „politica frumosului”.
Am stat de vorbă cu Simion Moșiu, consilier local PNL, despre o poveste din Timișoara de altădată, dar și despre o istorie a prezentului, care reflectă modul în care cetățenii și autoritățile locale încă nu înțeleg să se raporteze cu respect la valori ale Timișoarei și ale Banatului. Un exemplu elocvent, spune Simion Moșiu, este modul în care s-a procedat, în Timișoara, cu bustul tenorului Traian Grozăvescu.
Realizat în 1968, de sculptorul arădean Ioan Tolan, bustul lui Traian Grozăvescu, un renumit tenor originar din Lugoj, cunoscut sub numele de „al doilea Caruso”, a fost urmărit de ghinion încă din momentul în care a ieșit din atelierul sculptorului, spune consilierul local Simion Moșiu. Lucrarea, comandată de fostul Comitet Regional pentru Cultură și Artă, nu a fost primită cu entuziasm de către exponenții noilor structuri de conducere de după reorganizarea teritorială a României. Astfel încât bustul a fost amplasat în partea din spate a Cinematografului Capitol, din Timişoara. Unde a și fost apoi dat uitării de către autoritățile orașului, neavând parte nici măcar de o dezvelire oficială sau de marcarea lui, cu o plăcuță explicativă. Situația a fost sesizată, în presa anilor '70. Ulterior, bustul a fost placat cu litere de bronz. Literele, însă, au fost furate, iar bustul a redevenit anonim, mai spune Simion Moșiu.
Apoi, la începutul anilor '90, au apărut la conducerea orașului alte autorități ignorante, care s-au trezit cu un bust al unui „enigmatic domn”, a cărui identitate nu o cunoșteau. Rezultatul a fost că bustul a fost mutat în Parcul „Regina Maria”, din cartierul Fabric. Unde statuia a fost trântită de pe soclu, alegându-se cu o parte a nasului distrusă. La intervenția presei, bustul a fost repus pe soclu, dar în aceeași stare.
„Un alt binevoitor a scris pe soclu cu vopsea «Regele Mihai», o glumă proastă și o pată pe obrazul administrației orașului”, mai spune Simion Moșiu. Potrivit căruia, în toată această înșiruire tristă de incidente rămâne și o parte bună, și anume că bustul nu a fost realizat din bronz. „Altfel, ar fi urmat, probabil, soarta altor statui din oraș”, opinează Simion Moșiu, oferind ca exemplu recentele furturi ale busturilor reprezentându-i pe Victor Babeș şi pe caricaturistul Ștefan Popa Popa's.
Simion Moşiu mai spune că, recent, administrația lugojeană a solicitat preluarea bustului, „dar, din fericire, primarul Nicolae Robu nu a fost de acord. Bustul lui Traian Grozăvescu ar merita nu doar o soartă mai bună, ci și să aibă parte de gratitudinea timișorenilor, fie și doar pentru contribuția imensă adusă, împreună cu soprana Aca de Barbu, la înființarea Operei Naționale Române din Timișoara”.
Simion Moşiu mai spune că speră ca actuala administrație să urgenteze măsurile pentru repararea bustului și pentru personalizarea lui cu o placă comemorativă.
Istoria unui destin tumultuos
Am privit puțin și înspre trecut, înspre poveștile Timișoarei, tot împreună cu Simion Moșiu, depănând și câteva repere ale vieții și carierei lui Traian Grozăvescu. „Prietenii îi spuneau Ciutca”, povestește Simion Moșiu, evocând și o descriere a vocii tenorului, făcută extrem de plastic de compozitorul lugojean Filaret Barbu: „Vocea lui are sclipiri de diamante, ca o spadă flexibilă de Toledo, așa descria Filaret Barbu vocea renumitului tenor”.
Traian Grozăvescu, s-a născut la Lugoj, în 21 noiembrie 1895. Tatăl acestuia, Costi Grozăvescu, era funcționar, având origini în Teregova, iar mama, Ernestina Serbul, avea origini sârbe. Tatăl său l-a introdus în corul lui Ion Vidu, de la Lugoj, de acolo începând ascensiunea acestuia. Simion Moșiu evocă apoi episodul finalizării liceului de către tânărul Traian Grozăvescu, în 1914, când acesta a plecat să își continue studiile la Budapesta, unde a făcut Facultatea de Drept și Academia de Muzică.
Un moment impresionant din viaţa lui Traian Grozăvescu este cel petrecut în timpul bătăliei de la Isonzo (Italia), în timpul Primului Război Mondial, când, ofițer de artilerie fiind, într-un moment de liniște a tunurilor, a început să cânte Ave Maria. „Dinspre inamic, în aplauzele camarazilor, s-a auzit atunci un puternic «Vivat austriecii!»”, relatează Simion Moșiu.
Cât despre cariera sa artistică, evoluția lui Traian Grozăvescu a fost fulminantă, mai spune Simion Moşiu: „La Opera din Cluj, acolo unde a cântat timp de patru ani, între1919 și 1923, o cunoaște pe Aca de Barbu, cu care ar fi putut să își petreacă viața… Dar cariera a fost mai importantă”. Traian Grozăvescu decide să plece la Viena, acolo unde a activat în cadrul Volksoper, dobândindu-și renumele de „prinț al operei”.
Prima vizită în Timișoara a Acăi de Barbu, însoțită de bunul ei prieten Traian Grozăvescu, a fost pentru un spectacol în urma căruia tenorul a repurtat un succes răsunător. La balul și recepția care au avut loc după spectacol, cei doi au decis să înființeze, cu banii câștigați în urma concertelor din străinătate, o Operă Română, pentru Banat. Au reușit să își realizeze proiectul la 30 martie 1946, Majestatea Sa Regele Mihai I semnând atunci Decretul Regal de înființare a Operei din Timișoara, instituție căreia Aca de Barbu i-a devenit primul director.
Firele destinului personal al tenorului Traian Grozăvescu s-au dovedit, însă, destul de întortocheate și nu dintre cele mai faste, acesta optând să se căsătorească, în 1923, împotriva voinței propriei familii, cu Nelly Călțun (născută Kövesdy), care avea să îi devină un fel de impresar, purtând discuții cu reprezentanții teatrelor lirice unde artistul concerta și stabilindu-i acestuia agenda spectacolelor.
„De la Volksoper, Traian Grozăvescu a plecat la Opera de Stat din Viena, acolo unde și-a câștigat respectul unor muzicieni reputați în epocă, printre care Richard Strauss, Arturo Toscanini și Pietro Mascagni. În scurtă vreme, tenorul de origine română își dobândește renumele de «al doilea Caruso», cunoscând apoi succese fulminante pe scenele unor mari instituții de spectacol din Berlin, Praga, Salzburg, Oslo, Brno”, relatează Simion Moșiu.
În urma unor neînțelegeri apărute cu reprezentanții Operei de Stat din Viena, Traian Grozăvescu decide să plece la New York, unde ar fi urmat să cânte pe scena Metropolitan Opera, cu un contract pe patru ani, însoțit fiind de soprana Maria Jeritza. Numai că destinul a făcut ca acest contract cu Metropolitan Opera să nu mai fie materializat, pentru cã, în 19 februarie 1927, orbită de gelozie, din pricina apariției în viața tenorului a unei alte femei, și mânioasã în urma refuzului artistului de a o lua în America, soția îl împușcă în ceafă, scena având loc sub privirile înmărmurite ale surorii artistului, Olga. În chip ciudat, aceasta a scăpat, judecătorii socotind că a fost lipsită de discernământ la momentul comiterii crimei.
La moartea sa, scenele din România, din Austria și de peste Ocean au intrat în doliu, iar ceremonia funerară s-a desfășurat cu un fast aproape imperial, dricul, tras de șase cai, străbătând Viena, pentru a ajunge în fața Operei de Stat, unde a fost așteptat de mari personalități, printre care și marele dirijor austriac Franz Schlak. Corpul neînsuflețit al marelui tenor a fost apoi trimis spre România, cu trenul, însoțit fiind de mama artistului și de câinele acestuia, pentru a fi înmormântat în cimitirul ortodox din localitatea natală Lugoj.
În urma artistului au rămas 13 imprimări cu vocea acestuia, realizate, în 1925, de către compania de înregistrări Odeon. Și mărturiile celor care l-au cunoscut sau cele consemnate în presa vremii, care vorbeau despre el ca despre un bărbat înalt, frumos, impozant, atrăgător și plăcut de toată lumea, înzestrat cu o fire boemă și mare iubitor al jocului de cărți, un om „plin de toate păcatele Balcanilor”, cum îl caracterizase soţia sa,
Relatări despre destinul tumultuos al lui Traian Grozăvescu apar, de altfel, și în volumul Despre moarte pe Isonzo și Lacherfelderstrasse, dar și într-un volum al lui Kurt Dieman-Dichtl, în care sunt evocate o seamă de personalități ale vieții culturale a Vienei.
În memoria lui Traian Grozăvescu, în Viena, pe Lacherfelderstrasse nr. 62 – 64, acolo unde artistul s-a stins din viață, a fost dezvelită o placă comemorativă, operă a sculptorului Ludovic Lichtfuss, din Jimbolia, efigia de pe acea placă fiind identică celei de pe casa din Lugoj, unde s-a născut Traian Grozăvescu
În Timișoara, tenorul Traian Grozăvescu are o stradă care îi poartă numele, situată între b-dele I.C. Brătianu și C.D. Loga, şi o statuie uitată de autorităţi.
a mai vrut si Stoia sa faca ceva…
http://oradetimis.oradestiri.ro/situatia-din-parcul-poporului-ii-revolta-pe-locuitorii-din-zona-ce-au-reclamat-la-primarie/#.VZLU_EYnIQs