Burse în SUA pentru elevi români

Foto: Ambasada SUA la Bucureşti

Ambasada Statelor Unite în România, American Councils for International Education (Consiliile Americane pentru Educație Internațională) și Ministerul Educației invită liceenii cu cetățenie română să participe la programul de burse Flex 2025-2026. American Councils for International Education anunță deschiderea sesiunii de înscriere pentru burse.

 

Programul educațional Flex este finanțat de către Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii și își propune să le ofere liceenilor din România ocazia de a studia la un liceu american și de a locui împreună cu o familie americană pe parcursul anului școlar 2025-2026. Participarea la Programul Flex, aflat acum în al 9-lea an de existență în România, este gratuită, anunţă Ambasada SUA la Bucureşti.

În anii de implementare anteriori, Flex România a oferit bursa către sute de liceeni români din mai multe județe ale țării, aceștia fiind repartizați la licee din Washington, Texas, Colorado, California, Hawai, Iowa și Florida. Programul se adresează în egală măsură și liceenilor cu dizabilități.

Programul Flex a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992, iar acum se află în cel de-al 31-lea an de existență. Programul presupune parcurgerea unui an școlar întreg în Statele Unite ale Americii de către elevii de liceu interesați, care sunt declarați câștigători în urma competiției pentru acordarea bursei. Obiectivul programului este să promoveze înțelegerea reciprocă între cetățenii Statelor Unite și ai altor țări, pentru ca liceenii să aibă ocazia de a învăța mai multe despre SUA și de a le face cunoscute americanilor țările lor de origine. În anul școlar 2024-2025, la nivel global, aproximativ 1000 de liceeni vor învăța în SUA în cadrul acestui program. Fiecare bursier va locui timp de un an împreună cu o familie americană și va studia la un liceu american, având toate costurile acoperite prin program. La întoarcerea în România, anul de liceu petrecut în SUA poate fi recunoscut și echivalat.

Competiția este deschisă liceenilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  • au cetățenie română;
  • sunt născuți între 15 iulie 2007 și 15 Iulie 2010;
  • sunt în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a, în anul școlar 2024-2025 la un liceu din România;
  • studiază engleza în liceu;
  • îndeplinesc criteriile pentru a obține viza SUA și nu au stat în SUA mai mult de 3 luni în ultimii cinci ani.

Aplicațiile se transmit online, în perioada 1 august- 26 septembrie, ora 23.59.

Formularul de înscriere este disponibil la acest link: https://ais.americancouncils.org/flex .

Informații complete despre program sunt disponibile la adresa de email flex.ro@americancouncils.org și pe site-ul www.romania.americancouncils.org.

Print Friendly, PDF & Email