Blue Air anunță că suspendă zborurile Timișoara – Cluj – Iași. Directorul Aeroportului Timișoara speră că se va reveni asupra deciziei

Compania Blue Air a anunțat că va suspenda zborurile dinspre Timișoara spre Iași și Cluj-Napoca, acuzând fricțiuni „create de către Aeroportul Internațional Timișoara”.

 

Anunțul Blue Air a fost postat pe pagina oficială de Facebook ca companiei: „Stimați pasageri, din cauza fricțiunilor create de către Aeroportul Internațional Traian Vuia, din Timișoara suntem nevoiți să vă informăm asupra deciziei companiei Blue Air de a anula zborurile Timișoara-Iași-Cluj cu efect imediat. Este păcat că după o lungă colaborare să ajungem într-un asemenea punct, dar se pare că prezența companiilor românești pe piața din România deranjează din ce în ce mai tare. Operarea zborurilor pe acestă rută se suspendă începând cu data de 17 februarie 2018.”

Directorul Aeroportului Internațional Timișoara, Dan Idolu, spune că managerul companiei nu știa de comunicat și speră că se va reveni asupra deciziei.

Operarea companiei Blue Air pe Aeroportul Timişoara se desfăşoară în baza contractelor de operare şi de handling încheiate între părţi. Tarifele de operare sunt cele publicate, în mod transparent, în AIP România şi aplicate, în mod nediscriminatoriu, absolut tuturor companiilor aeriene care operează pe Aeroportul Timişoara. Acestea nu au suferit modificări semnificative în ultimii cinci ani şi, prin urmare, nu poate fi vorba despre o creştere a tarifelor care să determine eventuale nemulţumiri ale operatorului aerian”, transmite Aeroportul Timișoara, printr-un comunicat de presă.

Oficialii aeroportului mai spun că programul de zbor al curselor se desfăşoară în conformitate cu solicitările companiei Blue Air şi în corelare cu orele stabilite pentru operarea la/de la Cluj şi Iaşi, susținând că Blue Air nu are nicio restricţie impusă cu privire la orele de operare a curselor.

Dan Idolu susține că prezenţa altor operatori de tip low-cost pe Aeroportul Timişoara nu are cum să afecteze traficul companiei Blue Air dintr-un motiv foarte simplu: „Blue Air este singura companie aeriană care efectuează curse aeriene pe ruta Timişoara – Iaşi – Cluj. Faptul că Wizzair şi Ryanair operează pe diferite aeroporturi din Anglia, Germania, Franţa, Spania, Belgia, Olanda şi Israel nu are cum să afecteze cusele operate de către compania Blue Air. Prin urmare şi afirmaţia potrivit căreia cursele operate de către Blue Air pe Aeroportul Timişoara sunt afectate de „prezenţa tot mai agresivă pe care companiile low-cost străine o au pe piaţa românească” este una eronată.”

În ceea ce priveşte colaborarea dintre Aeroportul Timişoara şi Blue Air, aceasta este, într-adevăr, una de lungă durată şi, fără îndoială, cu efecte benefice pentru ambele părţi, mai spune Dan Idolu.

Acesta se declară surprins de comunicatul de presă al companiei Blue Air întrucât, „chiar dacă au existat anumite neînţelegeri la nivel inter-departamental, nu a existat nicio comunicare directă prealabilă intre factorii decizionali direct implicaţi în colaborarea dintre cele două societăţi, şi anume: directori comerciali, directori economici şi directori generali.”

Dan Idolu mai spune că orice discrepanţă apărută în colaborarea dintre cele două societăţi poate fi rezolvată pe cale amiabilă, dacă acest lucru se doreşte. „Prin urmare, noi considerăm că, în zilele următoare, conducerile cele două societăţi pot găsi soluţii care să satisfacă interesul ambelor părţi implicate şi care, în afară de interesele comerciale legitime, să conducă la continuarea prestării de servicii de transport aerian de calitate oferite clientului nostru comun – pasagerul”, conchide directorul general al Aeroportului Timișoara.

 

Print Friendly, PDF & Email