Bienala Art Encounters, unul dintre cele mai importante evenimente din România dedicat artei contemporane, este în plină desfășurare, transformând Timișoara, până la finalul lunii octombrie, într-o capital a artei.
Această ediție a Bienalei Art Encounters este mai mult decât o expoziție, chiar dacă anul acesta este vorba de peste 30 de spații expoziționale din care zece locații în spațiul public, dar și despre 22 de lucrări noi special concepute în relație cu Timișoara, spun organizatorii.
În 19 octombrie, în cadrul Bienalei Art Encounters va fi organizată, în parteneriat cu Teatrul Național Timișoara, o proiecție de film: Metahaven: The Sprawl (Propaganda about Propaganda), artist talks și artist walks, și două sesiuni de lecturi colective, o școală curatorială de toamnă, în parteneriat cu Centrul Cultural Clujean (între 20 și 26 octombrie), o Platformă de publicații independente (23-26 octombrie), dar și tururi ghidate, proiecții de film și un program complex de mediere realizat împreună cu Asociația Culturală Contrasens.
Printre punctele expoziționale centrale ale acestei ediții se numără Bastionul Maria Theresia, cu spațiul de la Muzeul Banatului care găzduiește o lucrare complexă a artistei Céline Condorelli, Collection Show, dar și fotografiile Virginiei Lupu, spațiul de la Galeria Calpe – cu instalații video, dar și lucrări noi, realizate pentru această ediție a Bienalei, Muzeul de Transport Public – cu lucrările a zece artiști, Casa Tineretului – cu o selecție video și o instalație extrem de interesante – dar și sediul Fundației Art Encounters, care oferă o explorare a relației vizibil-invizibil. De asemenea, Muzeul Consumatorului Comunist – cu un insert al artistului Ahmet Ögüt, Facultatea de Arte și Design – cu lucrarea despre autoportret a lui Matts Leiderstam realizată în colaborare cu studenți, Universitatea de Vest – unde este expusă vestita VIPs Union a artistei Haegue Yang, un portret subiectiv al orașului, Aula Bibliotecii Central Universitare „Eugen Todoran”, care s-a transformat într-un spațiu populat de puternicele lucrări ale Malgorzatei Mirga Tas, Facultatea de Arhitectură și Urbanism – cu un video al artistului și arhitectului Joar Nango, dar și Galeria Helios – unde sunt prezente lucrările subtile ale artistei Anne Low, toate acestea completează lista spațiilor expoziționale.
Există și o serie de spații neconvenționale care găzduiesc lucrări de artă. Printre acestea, magazinul Optilux, care găzduiește lucrarea Agnieszkăi Polska, un porumbel rebel care nu respectă ordinele, Shopping City Mall – cu un loc de joacă, un monument creat de Behzad Khosravi Noori sau Ambasada unde artistul continuă explorarea amintirilor comune despre Profesorul Balthazar, în măsură să transgreseze granițele naționale, și Librăria La Două Bufnițe – unde puteți asculta… tăceri, selectate de Dora Garcia.
La această ediție a Bienalei spațiul public continuă să fie o componentă importantă: lucrări ale artiștilor pot fi văzute în Parcul Botanic (Gunilla Klingberg, Monotremu), în Parcul Sudului (Ciprian Mureșan), strada Augustin Pacha (Gunilla Klingberg), Parcul Castelului Huniade (Joar Nango) și panouri publicitare (Stealth.unlimited și Vilmos Koter). O parte dintre lucrările artistei Bella Rune sunt instalate în câteva şcoli şi sunt deja parte din peisajul zilnic al elevilor de la Colegiul Național Bănățean, de la Școala Gimnazială numărul 30 (cartierul Soarelui) şi de la Liceul de Tehnologie Alimentară.
În weekend, organizatorii Art Encounters invită publicul la o serie de proiecții de film la Ambasada, Gülsün Karamustafa va explora probleme socio-politice ale Turciei și povești despre migrare și dislocare, editoarea Ana Bilbao va susține o lectură colectivă construită în jurul ideilor de sisterhood și solidaritate. Întreg programul lunii octombrie poate fi consultat pe site-ul Art Encounters: http://2019.artencounters.ro, sau pe pagina de Facebook Art Encounters.
Evenimente ale artiștilor invitați la Bienală de către curatoarele Maria Lind și Anca Rujoiu au avut loc însă pe tot parcursul anului. Pentru această ediție, abordarea curatoarelor se bazează pe convingerea că arta contemporană este o formă de cunoaștere care, împreună cu știința, politica, literatura și filosofia ne ajută să înțelegem complexitatea vieții de azi.
Numele Bienalei, Art Encounters, reprezintă o sursă de inspirație pentru dialog și reflecție. Fiecare lucrare de artă este produsul unor întâlniri și mizează a pe stimularea dezbaterilor care au loc între grupuri și indivizi cu privire la artă și la contactele ei cu societatea.
Formatul extins al programului Bienalei, precum și o parte a programelor publice, au fost dezvoltate în parteneriat cu Asociația Timișoara Capitală Europeană a Culturii și sunt co-finanțate de Ministerul Culturii și Identității Naționale și Primăria Municipiului Timișoara.
Bienala Art Encounters este organizată de Fundația Art Encounters, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, având drept co-organizatori Primăria Municipiului Timișoara, Direcția Județeană de Cultură Timiș, Fundația Interart Triade și Consiliul Județean Timiș.
Ultimele comentarii