Poliţia Timişoara i-a întocmit unui bărbat din Timişoara dosar penal pentru răspândire de ştiri false despre Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara, potrivit Agerpres. Oamenii legii s-au sesizat din oficiu după ce acesta postase în spaţiul public o înregistrare cu date false despre situaţia din Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara.
„Având în vedere imaginile video apărute în spaţiul public pe o platformă de socializare, în care un bărbat afirmă faptul că s-ar afla la o unitate spitalicească din municipiul Timişoara, iar toate informaţiile prezentate de autorităţi cu privire la aglomerarea spitalului respectiv, cu pacienţi confirmaţi pozitiv, infectaţi cu virusul Sars-Cov-2 ar fi false, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Urbană Timişoara s-au sesizat din oficiu pentru infracţiunea de comunicare sau răspândire, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin acestea se pune în pericol securitatea naţională. A fost întocmit un dosar penal în care se fac cercetări în vederea clarificării situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis Biroul de Presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş.
Este vorba despre Vasile-Irinel. C, originar din Târgu Frumos, stabilit în Timişoara, care în 2 noiembrie a intrat în curtea Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, filmând şi transmiţând pe Facebook, declarând că nu există pacienţi covid internaţi, aşa cum declară autorităţile.
„!!! Uimitor ce se intimpla in timp real in exteriorul si la intrarea spitalelor din Timisoara !!! Realitatea pura 100% din spitalele din Timisoara, Romania. Acest spital este Victor Babes din Timisoara, este cel mai mare spital din Timisoara, de boli infectioase, care ar trebuii din spusele mass media si a Domnului Arafat, sa fie pline ochi in interior si exteriorul ei ,,activitate non-stop,, Va rog sa va uitati pina la capat. Va rog sa distribuiti. Va multumesc anticipat. Doamne Ajutane, Amin. Unitate si Libertate cu Egalitate. Dreptul la informare si fara psihoza mincinoasa. Fiti intalepti si judecati corect. Revolutie pentru schimbarea sistemului corupt din institutiile statului Roman” – a fost mesajul (căruia i-am respectat grafia – n.r.) cu care acesta şi-a însoţit înregistrarea.
Ultimele comentarii