De ieri, de când Federația Rusă a anunțat moartea subită în închisoare a opozantului rus Aleksei Navalnîi, un foarte vehement critic al regimului Putin, dinspre toată lumea occidentală au curs reacțiile oficiale de compasiune față de moartea lui și, în același timp, de condamnare a autorităților din Rusia, considerate responsabile. Bucureștiul a fost pe aceeași lungime de undă, prin vocea Președinției, a Parlamentului, a Ministerului Afacerilor Externe, a liderilor unor partide parlamentare. A existat și o previzibilă notă discordantă.

Și liderii AUR, George Simion, și Claudiu Târziu, și Diana Șoșoacă, „senatoarea fenomen” cum o aclama presa rusă, o obișnuită a recepțiilor de la Ambasada Rusiei la București – altfel foarte vocali pe fel de fel de non-subiecte –, nu au avut nicio reacție. Au ignorat moartea lui Navalnîi, o victimă, încă una dintr-un lung șir, a satrapului de la Kremlin. Așa cum au ignorat și dimensiunea tragediei din Ucraina – chiar ironizând lupta ucrainenilor și toate dramele colective colaterale care decurg de aici –, tragedie care, într-o zi, dacă Rusia lui Putin nu va fi înfrântă, se va putea repeta mai la vest, în Republica Moldova, în Polonia sau în România. Pe care politicienii AUR și Diana Șoșoacă – SOS o vor „suverană”. Suverană față de UE și de NATO. Neașteptată a fost însă tăcerea pe subiect din partea liderului PSD, Marcel Ciolacu, dar probabil, e justificată, în opinia lui – nu și a opiniei publice – prin faptul că a existat reacția MAE, ca reprezentant al Guvernului condus de Marcel Ciolacu.

Pentru toată lumea adeptă a valorilor democratice, Navalnîi este și va rămâne un erou. Un om care nu s-a temut să-l înfrunte pe tiranul Putin, demascându-i corupția și abuzurile. Care nu s-a temut să se întoarcă în Rusia, în 2021, la scurt timp după ce a fost externat în urma otrăvirii de către FSB cu noviciok: „Nu mă tem, pentru că știu că am dreptate”. A făcut-o chiar dacă știa că, întors în țară, ar putea fi aruncat în închisoare – ceea ce s-a și întâmplat, fiind condamnat la nouă ani de detenție, apoi la alți 19, oficial pentru pentru finanțare de activități extremiste, incitare publică la activități extremiste și pentru „reabilitarea ideologiei naziste”. A făcut-o chiar dacă știa că, astfel, ar putea fi omorât – dovadă a stat mesajul său, dat la scurt timp după încarcerare pentru documentarul Navalny (2022), premiat în 2023 cu Oscar pentru cel mai bun documentar: „Nu aveți voie să renunțați. Dacă ei decid să mă ucidă, asta înseamnă că suntem extrem de puternici. (…) Trebuie să ne folosim de această putere. Să nu renunțăm și să ne amintim că suntem o forță uriașă pe care încearcă să o suprime ticăloșii ăștia”. 

Iată, însă că în cele din urmă a fost ucis. „În cele din urmă” pentru că în vara lui 2020 fusese otrăvit cu noviciok de oameni ai FSB-ului, supraviețuirea lui fiind atunci un miracol. A murit, în condiții care ridică imense semne de întrebare, cu o lună înainte de alegerile prezidențiale din Rusia, în urma cărora Putin e planificat să câștige cel de al cincilea mandat și după ce, la începutul acestei luni, Navalnîi îi îndemnase pe ruși să organizeze un protest în chiar ziua alegerilor, 17 martie.

Navalnîi va rămâne un erou. Și o victimă – încă una dintr-un lung șir – a regimului Putin. Li se va alătura Annei Politkovskaïa (jurnalistă, ucisă în 2006), lui Alexandr Litvinenko (fost ofițer de informații, intoxicat cu poloniu în 2006), Nataliei Estemirova (jurnalistă, ucisă în 2009), lui Boris Berezovsky (oligarh și adversar al lui Putin, „sinucis” în 2013), lui Boris Nemţov (opozant, ucis în 2015), lui Serghei Skripal (fost ofițer de informații, otrăvit cu noviciok, în 2018), lui Piotr Verzilov (activist, membru al Pussy Riots, otrăvit în 2018). Lista de morți suspecte, fie prin otrăvire, fie prin împuşcare, fie prin alunecare de la etaj, fie prin „sinucidere”, fie ”brusc”, e mai lungă și este împrospătată periodic. Pe această listă îl găsim, de pildă, și pe medicul care l-a tratat pe Aleksei Navalnîi imediat după ce acesta fusese otrăvit, Serghei Maximishin, medic-șef adjunct al Spitalului de Urgenţă Omsk, care, transmiteau autoritățile ruse, „a încetat brusc din viaţă”, în 2021.

Poate ne spune ambasadorul Rusiei la București, Valery Kuzmin cum e cu libertatea de exprimare garantată regimul Putin, pentru că prin 2020, declara, fără să clipească: „Spre deosebire de Occident, în Rusia există libertate de exprimare. Toți își exprimă opiniile și nu-i plesnește nimeni peste bot”. Sau ne transmite prin senatoarea Diana Șoșoacă ori prin alte voci de „patrioți” naționaliști, suveraniști prieteni, care ne vor cere votul anul acesta, în patru rânduri de alegeri. Pentru care moartea lui Navalnîi, opozant al regimului Putin, nu are nicio relevanță, așa cum nici războiul declanșat de Rusia lui Putin în Ucraina nu are.

Articol publicat şi în Puterea a Cincea.